Petrecerea VIVA 11 ani

Thursday, May 27th, 2010

A fost petrecerea VIVA la care a venit toata lumea! A fost o seara extraordinara si va puteti da seama de asta, uitindu-va la toate fotografiile de la eveniment. Glamour, rochii de seara, tinute impecabile. Se spune ( eu doar reproduc-sic) ca daca nu esti la petrecerea VIVA nu existi. Desigur, o exagerare, dar uneori, ce bine suna aceste cuvinte mai ales pentru noi cei care organizam un eveniment de o asemenea amploare… Cei care ne cunosc stiu ca nu ne plac in mod obisnuit laudele, dar recunosc ca sunt momente cind le apreciem savuros. A fost frumos. Au fost 11 ani  de VIVA! Existam in continuare si ne pregatim sa lucram mai departe, sa facem reviste bune, sa scriem mult si sa incercam sa va facem viata mai frumoasa aducindu-va in paginile revistei oameni frumosi, povesti de succes… Cred ca rolul revistei acum este, mai mult decit oricind, acela de a va arata  ca viata poate fi frumoasa. Cu putin sau cu mai mult, dar poate fi frumoasa. Si mai e ceva: a visa nu costa nimic…:). La multi ani VIVA!

O cafea la Torino

Monday, October 19th, 2009

Cea mai buna… Cafea Lavazza. S-a lansat saptamana trecuta acolo, la Torino, calendarul Lavazza care, anul acesta, a avut ca tema muzica italiana. Fotograful Miles Aldridge a ales anul acesta, ca locatie de shooting, studiourile Cinecita, din Roma.

Seara lansarii a fost spectaculoasa. Organizata la studiourile de film din Torino, ceremonia a fost vesela, plina de culoare, lumini, dans si mai ales muzica. Muzica italiana, piese cunoscute, vechi, reinterpretate genial. S-a dansat pe scena si in apa (dansul sincron a smuls ropote de aplauze), s-a mancat minunat (italienii stiu sa faca retete delicioase), s-au baut vinuri fructate si sampanie. Invitatii au fredonat Baciami Piccina, Guarda che luna, etc, piese pe care le stiam si noi, romanii prezenti la eveniment si care sunt ilustrate in calendar. (more…)