Cesar Milan a venit pentru prima dată în România. Iată ce a spus celebrul antrenor și psiholog canin despre câini și fericire!

Astăzi, Cesar Millan, celebrul antrenor şi  psiholog canin, a fost prezent în platoul emisiunii “Teo Show”. Acesta a oferit telespectatorilor show-ului explicaţii interesante privind comportamentul câinelui, cum poate schimba viaţa unei persoane un câine, tehnici pe care ar trebui să le ştie orice stăpân de câine şi cum a descoperit darul “îmblânzitorului de câini”.

În prezent, câinii au cheia fericirii, a respectului şi a încrederii. Aceştia te iubesc necondiţionat pentru ceea ce eşti. Sunt foarte multe lucruri pe care le căutăm la oameni şi nu le găsim pentru că oamenii nu mai ştiu ce înseamnă fericirea, şi o caută în aspecte materiale, dar câinilor nu le pasă de asta. Venind din Mexic, acolo suntem într-o stare de supravieţuire şi ca să putem face acest lucru trebuie să ne ajutăm unii pe ceilalţi. Americanii au totul, dar uită lucrurile de bază, cele simple. Când am ajuns în America le-am spus să nu uite să se gândească la lucrurile simple, a fost o surpriză pentru ei. Era o percepţie diferită, adusă dintr-o altă ţară”, a povestit Cesar Millan la “Teo Show”.

Cesar Millan a oferit un sfat preţios prezentatoarei show-ului în ceea ce priveşte frica de câini.

Este vorba de 3 feluri de energie pe care le simt câinii: oamenii care îi iubesc, cei cărora le este teamă de câini şi cei cărora nu le plac câinii. Asta e tot! Celelalte  nu există pentru animale, ci doar energiile”, a spus acesta.

Marţi, începând cu ora 20:00, Cesar Millan îşi va face apariţia, în premieră, pe scena Sălii Polivalente, din Bucureşti, în spectacolul de excepţie prezentat cu succes pe marile scene europene, în cadrul turneului “Once Upon a Dog Tour”. Gazda marelui eveniment este Daniel Nicolaina, prezentatorul rubricii “Salvăm Suflete” din cadrul Ştirilor Kanal D.

Cesar Millan va dona 10 lei din fiecare bilet pentru animalele salvate de rubrica “Salvăm Suflete”!

Foto: PR

Citește și:

Celebrităţi în “Oraşul câinilor”