Marcel Iures - Sfarsitul lumii a trecut deja

Pe Marcel Iures il vom vedea de la 1 martie pe marele ecran in filmul “Tatal Fantoma”, in regia lui Lucian Georgescu, intr-un rol jucat numai in limba engleza, iar pe micul ecran in noua serie “In deriva” de la HBO. Iata motivele pentru care i-am solicitat un interviu. Cum am ajuns la Facebook, sfarsitul lumii si cununie, asta e o alta poveste. Cea de mai jos.

Intalnirea cu Marcel Iures este un eveniment, de buna seama. Are un fel de liniste in miscari si un farmec de felina in atitudine. Nu e de mirare, e nascut sub semnul Leului. Ne-am intalnit in “pantecul” Teatrului Act din Bucuresti, institutie pe care a creat-o si care se afla intr-un adanc subsol al unei cladiri din Calea Victoriei. M-am prezentat la timp cu intrebarile scrise si numerotate. Inutil sa spun ca nu le-am tinut firul. Discutia cu Marcel Iures nu putea urma un tabel. Ea este in sine un spectacol. Captivant, ca toate rolurile pe care le joaca.

Ce ati spus dupa ce ati citit scenariul filmului “Tatal Fantoma”?
Am zis ca-mi place.

De ce v-a placut?

In primul rand din cauza riscului. Am riscat.

Ce ati riscat?

Pai, totul! Am riscat in primul rand sa vorbesc intr-o limba care nu era a mea…

Nu ar fi fost prima oara.

Da, numai ca nu intr-un film romanesc, pentru un public romanesc si, mai ales, in filmul unui prieten care debuteaza acum…

Vorbiti impecabil englezeste…

Ei, impecabil! Nimeni nu mai vorbeste impecabil. Nici macar englezii sau americanii nu mai vorbesc impecabil. E in suferinta limba peste tot, pe toata planeta. Plus ca, revenind la scenariu, subiectul are ceva inauntru…

Citeste continuarea in numarul de februarie al revistei VIVA!