(P) Oferte tentante la aniversarea a 20 de ani de Christian Tour!

(P) Oferte tentante la aniversarea a 20 de ani de Christian Tour!

Jumătate dintre turiștii care ajung la Târgul de Turism sunt în căutarea vacanțelor estivale de 7 nopți cu avionul în străinătate, care să nu depășească tariful de 300 euro de persoană. Cei mai mulți vizitatori preferă sejururile care au prețurile reduse cu până la 50%. Cealaltă categorie de turiști sunt seniorii care optează pentru circuite la tarife mici, dar și cei care vin doar pentru a compara prețurile la vacanțe pentru diverse destinații.

 

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României desfășurată la Romexpo, are loc în perioada 16-19 februarie!

 

Turiștii români care ajung la târgurile de profil organizate în perioada de primăvară, ”vânează” cele mai mari reduceri de tip Early Booking pentru sezonul de vară (perioada de călătorie mai-septembrie). Dintre aceștia, un număr tot mai mare îl ocupă familiile cu copii, cu venituri medii, care depind de vacanțele școlare pentru alegerea unui sejur în străinătate.

 

Din experiența ultimilor ani am constatat că aceia care obișnuiesc să viziteze târgurile de turism sunt mari amatori de oferte speciale și chilipiruri, încercând să cumpere, cu această ocazie, vacanțe reduse cu până la 50%. Așa se explică, an de an, aglomerația de la standul Christian Tour: noi ştim ce caută de regulă turiștii și venim în întâmpinarea acestora cu oferte speciale de acest tip.”, explică Marius Pandel, CEO Christian Tour.

 

Deloc de neglijat este și segmentul turiștilor seniori care ajung la târgurile de turism pentru a studia cu atenție întreaga paletă de produse turistice dedicate lor (circuite culturale, programe Senior Voyage sau pelerinaje), pentru a profita de cele mai mari reduceri. Tot seniorii sunt și cei mai riguroși turisti, care preferă să evite aglomerația și ajung la standurile cu oferte încă de la primele ore ale dimineții.

 

Cele mai râvnite destinații în cadrul târgului de turism sunt locațiile iubite de turiștii români în ultimii ani, destinaţii turistice din Grecia, Turcia, Spania sau Bulgaria.

 

Ca o noutate a acestui început de an, observăm o creștere a apetitului românilor pentru destinații din Spania (Mallorca, Tenerife, Gran Canaria sau Costa Brava), corelată desigur cu trendul european în materie de vacanțe. Spania devenind în 2016 cea mai vizitată destinație de vacanță din lume.”, completează Marius Pandel, CEO Christian Tour.

 

Anul acesta, cu ocazia aniversării a 20 ani de existenţă pe piaţă de turism din România, agenţia Christian Tour – cel mai mare touroperator român, îşi întâmpină turiştii cu numeroase reduceri şi surprize.

 

Printre cele mai atractive oferte cu care Christian Tour îşi aşteaptă clienţii la Târgul de Turism al României din această primăvară, ediţie ce îşi deschide porţile la Romexpo (Bucureşti) în perioada 16-19 februarie, se numără:

 

  • 20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Insula Mallorca;
  • 20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Gran Canaria;
  • 20 vacanţe/zi cu TAXE de aeroport GRATUITE, pentru toate sejururile charter avion în Insula Creta – Chania;
  • 20 vacanţe/zi GRATUITE pentru copiii sub 12 ani, pentru sejururi în Bodrum;
  • 20 vacanţe/zi cu 1 euro transport autocar, pentru toate sejururile în destinaţii din Grecia;
  • 20 hoteluri cu TARIF MINIM GARANTAT, în Antalya;
  • 5% extra reducere Early Booking la pachete de sejur selectate în România şi Bulgaria (litoral).

 

*Ofertele sunt valabile în perioada 16-19 februarie 2017 atât în cadrul standului Christian Tour de la Târgul de Turism, cât şi online sau în reţeaua agenţiilor proprii şi ale partenerilor.

Târgurile de turism se organizează anual în mai multe oraşe din România (Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi etc.), de regulă în perioada de primăvară şi de toamnă. În cadrul acestor târguri, se reunesc laolaltă touroperatori şi furnizori de diverse produse turistice (hoteluri, asiguratori, organizatori de evenimente sau tabere etc.) care îşi expun cele mai bune produse turistice pentru sezonul următor. Perioada organizării acestor târguri coicide, de regulă, cu sezonul reducerilor maxime pentru anotimpul estival, moment în care cei mai mulţi dintre români îşi planifică cea mai importantă vacanţă din an.

Despre Christian Tour

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, a înregistrat în anul 2016, împreună cu toate companiile din grupul său, o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro. Cu o istorie de 20 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 32 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.