Laura Cosoi - despre pasiunea pentru gătit, planuri și micile bucurii

Laura Cosoi și Cosmin, soțul ei, fac o echipă perfectă nu doar în viață, ci și în bucătărie, completându-se reciproc. În timp ce Laura este cu mâncărurile sofisticate, Cosmin este specialist în deseruri. Descoperă care sunt specialitățile fiecăruia și cum arată o cină romantică în viziunea Laurei

De ceva timp te-ai apucat de gătit, ai pornit scos chiar și o carte de bucate. Când ți-ai dat seama că vrei să faci asta?

Am gătit întotdeauna. În urmă cu mulți ani, când m-am mutat în București și nu mai gătea nimeni pentru mine a trebuit să învăț. Apoi am început să merg la restaurante pentru că începusem să-mi permit, după care am revenit la gătit, pentru că mi-am dat seama că în restaurante nu găseam tot timpul ceea ce-mi doream, nu puteam să controlez ingredientele și atunci am preferat să-mi gătesc eu. Prietenii se așteptau să le fac tot timpul ceva bun, apoi am participat la MasterChef și m-a impulsionat cumva să scot volumul „Rămâi la masă”, care practic este un jurnal culinar ce îmi caracterizează modul de viață și rețeteel în care cred și pe care le pregătesc pentru cei dragi.

Cosmin te ajută în bucătărie, gătiți împreună?

Cosmin e cu matematica, lui îi ies foarte bine dulciurile. Face tort de mere,  lapte de pasăre sau choux a la creme. Cumva suntem o echipă foarte bună în bucătărie, ne completăm unul pe celălalt.

Te-a surprins vreodată cu o cină romantică sau o masă pregătită doar de el?

Eu sunt mai fițoasă și nu întotdeauna pot să mănânc, adică e greu să surprinzi pe cineva care nu are poftă să mănânce pește, de exemplu,  oricât de frumos ar fi aranjat. Îmi face surprize dimineața, că știe ce îmi place, îmi pregătește micul dejun, cafeaua, dar nu cina.

Care este ideea ta pentru o cină romantică?

Cina romantică trebuie să fie în doi, doi oameni care se iubesc. Nu contează prea mult ce este pe masă atâta timp cât ești cu persoana potrivită acolo. În schimb, contează foarte mult lumina, muzica, băutura și abia apoi mâncarea. Atmosfera e creată de mulți factori, nu doar de ce mănânci.

Pe masa voastră de Sărbători ce se va regăsi?

De Sărbători nu prea gătesc, sunt răsfățată. La Iași îmi gătește mama, la Târgu Mureș îmi gătesc socrii, deci nu prea apuc să fac de mâncare, dar și gătesc în timpul anului destul de mult. Am pregătit și serialul de cooking Vertical Taste, unde trebuie să pregătesc foarte multe feluri de mâncare.

Sărbătorile unde le petreceți?

O să facem naveta. Prima dată o să mergem la socrii, la Târgu Mureș, iar apoi o să ajungem la Iași. Pe 2 ianuarie este ziua mea de naștere, împlinesc 35 de ani și vor fi trei petreceri: la Iași, la Târgu Mureș și la București, pentru prietenii de peste tot. Așa am fost obișnuită în familie, să nu se sară peste aniversări.

Care sunt mâncărurlile tale preferate?

Îmi plac pastele clasice, cu sos roșu, dovlecel și ciuperci, îmi place salata orientală, îmi plac mâncărurile pe bază de brânză, îmi plac ciorbele foarte mult, mai mult decât supele, îmi place Lasagna cu parmezan. În general  nu mănânc foarte multe feluri de mâncare.

Loading...