Viitoare mămică, Ilinca Vandici trăieşte cele mai frumoase momente

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că binecunoscuta prezentatoare a emisiunii „Bravo, ai stil!”, Ilinca Vandici, urmează să devină mămică pentru prima oară, iar, mai nou, unii apropiați ai vedetei au mărturisit că ar urma cât de curând și nunta.

 

Vedeta tv a menționat de mai multe ori, de-a lungul timpului, că și-a dorit cu ardoare să aibă o familie mare cu mulți copii, abia așteaptând să vină momentul, și iată că dorința i se va îndeplini în decursul acestui an. Frumoasa Ilinca, în vârstă de 30 de ani, spune că acum este pregătită pentru marele pas și se bucură din tot sufletul, împreună cu partenerul ei, afaceristul Andrei Neacșu (25 de ani), alături de care plănuiește să-și petreacă tot restul vieții.

 

 

Cei doi formează un cuplu din vara anului trecut, iar Ilinca susține că a găsit în Andrei punctul de sprijin pe care l-a căutat dintotdeauna. Îndrăgostiții și-au petrecut sărbătorile de iarnă în paradisul caraibbean, pe plajele exotice din Insula Dominica, radiind de fericire pentru că sunt împreună și împărtășesc acest moment deosebit, iar Ilinca încă afișează o siluetă de invidiat, sarcina fiind abia la început.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandra Zărnescu, Sursa foto: arhiva personală – Instagram