Cât vor costa benzina și motorina de la 1 aprilie 2026. Guvernul a adoptat astăzi, 26 martie, după două amânări și multiple modificări, ordonanța de urgență privind prețul carburanților. Măsurile vor intra în vigoare de la 1 aprilie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Cât vor costa benzina și motorina de la 1 aprilie 2026
- 2 Soluțiile Guvernului în criza carburanților
- 3 Solicitările patronatelor în criza carburanților
- 4 Solicitările PSD în criza carburanților
- 5 România menține livrările de carburanți în Republica Moldova, în ciuda restricțiilor de export
Cât vor costa benzina și motorina de la 1 aprilie 2026. OUG a primit, anterior, un aviz negativ în Consiliul Economic și Social, iar patronatele și sindicatele au avertizat că măsura de plafonare a adaosului comercial ar putea duce de fapt la penurie de carburanți.
Cuprins
Cât vor costa benzina și motorina de la 1 aprilie 2026
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind carburanții, „sub rezerva primirii avizului de la Consiliul Legislativ’. Acest lucru înseamnă că OUG nu poate fi publicată în Monitorul Oficial și ca atare nu produce efecte.
OUG privind carburanții a primit aviz pozitiv de la Consiliul Legislativ. Actul normativ a fost adoptat. Măsurile vor intra în vigoare de la 1 aprilie. Prețurile carburanților ar urma să scadă cu până la 50 de bani.
Precizările făcute de reprezentanții Executivului
‘Ordonanța de Urgență adoptată astăzi de Guvern stabilește, în principal, următoarele măsuri:
- Se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intra-comunitare. Măsura are în vederea descurajarea unui posibil comportamentul inadecvat al operatorilor economici şi al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse. Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.
- În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării
- Se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție. Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind conținutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncționalități în aprovizionarea pieței interne.
- Pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort. Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei. Obținerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină si țiței este determinată de existența unui dezechilibru structural la nivelul pieței naționale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină. Această condiție va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei.
- Exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.’
Soluțiile Guvernului în criza carburanților
- declară criză pe piața carburanților
- plafonează adaosul comercial la pompă 50% din media anului 2025
- permite reducerea concentrației de biocarburant
- limitează exporturile și livrarile intracomunitare
Solicitările patronatelor în criza carburanților
- referința la cotația internațională
- compensarea accizei pentru industria alimentară
- compensarea costurilor cu motorina, sectorul feroviar
Solicitările PSD în criza carburanților
Miercuri seara, Sorin Grindeanu a avertizat că este pregătit să îi retragă pe miniștrii social-democrați din guvern și să ducă partidul în opoziție.
Într-o declarație la RTV, Grindeanu a mai spus că nu va susține, din opoziție, un guvern minoritar și a insinuat – la fel cum a făcut mai devreme în cursul zilei – că PNL ar lua în calcul o înțelegere cu AUR în vederea susținerii parlamentare a unui cabinet condus de liberali.
De asemenea, liderul PSD a făcut responsabil actualul executiv de temporizarea măsurilor menite să tempereze creșterea prețului la carburanți.
Solicitările PSD:
- scădere variabilă a accizei
- 78 de litri/hectar fără acciza pentru fermieri
- scutirea de TVA pentru o maxim 50 litri de carburant
România menține livrările de carburanți în Republica Moldova, în ciuda restricțiilor de export
Guvernul de la Chișinău spune că a ajuns la o înțelegere cu autoritățile de la București pentru a menține livrări „constante’ de carburanți în Republica Moldova, în ciuda unor restricții la export pe care intenționează să le introducă România, din cauza scumpirii carburanților.
Declarația a fost făcută Europei Libere din Moldova de Ministerul moldovean al Energiei, care a purtat discuții cu „factori de decizie’ din Guvernul României.
„Ținând cont de faptul ca R. Moldova se aprovizionează în mare parte cu combustibili din Romania, aceasta fiind și cea mai scurtă rută logistică, a fost discutată cu Cabinetul de Miniștri de la București menținerea livrărilor constante a cantităților zilnice de carburanți’, se spune într-un comentariu făcut pentru Europa Liberă de Ministerului Energiei, pe 24 martie.
Discuțiile au anticipat o Ordonanța de urgență pregătită de guvernul lui Ilie Bolojan la București, pentru a declara „situație de criză’ pe piața țițeiului și produselor petroliere, inclusiv restricții de export.
Consumul mediu zilnic al Moldovei este de aproximativ 2 mii de tone de motorină și până la 600 de tone de benzină, acoperite în întregime din importuri, potrivit datelor Ministerului Energiei.
Anul trecut, România a fost țara din care Moldova a important cele mai mari cantități de carburant: aproximativ 80% din motorină și peste 99% din benzină.