Ce au discutat Nicușor Dan și Donald Trump la summitul NATO, înainte să-și strângă mâna: „Chestiuni de politețe” / O întâlnire bilaterală se mai lasă așteptată

.

Președintele României, Nicușor Dan, susține că România are o relație „normală, corectă' cu Statele Unite ale Americii. O întâlnire bilaterală nu va avea loc prea curând, pentru că e nevoie de o pregătire temeinică și, mai justifică liderul, ar trebui ca discuțiile să se concentreze în investiții și beneficii concrete pentru țara noastră.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Președintele Nicușor Dan s-a aflat la Haga, unde în perioada 24-25 iunie a avut loc Summitul NATO, unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice ale anului. Reuniunea a adus la aceeași masă liderii celor 32 de state membre, într-un moment în care Alianța își redefinește prioritățile strategice.

Citește și: Ilie Bolojan a semnat demisiile a șapte consilieri de stat și trei consilieri onorifici. Cine sunt cei care pleacă din Guvern


Ce discuție a avut Nicușor Dan cu Donald Trump, la summitul NATO

După întâlnirea cu Donald Trump, președintele României a postat pe X un mesaj în care s-a declarat „onorat’ după interacțiunea avută cu omologul său. Într-o conferință de presă, Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu unul dintre cei mai mari lideri ai lumii, înainte de a-i strânge mâna.

„Doar chestiuni de politețe. Cu domnul Rubio a fost mai mult… a urmărit alegerile din România și cum s-au terminat’, a spus Nicușor Dan, potrivit HotNews.

Citește și: Care sunt cei mai bogați miniștri ai Guvernului Bolojan. Cum arată declarațiile de avere ale politicienilor

Citește și: Ce au discutat Ilie Bolojan și membri ai Guvernului cu agenția de rating Fitch: „Guvernul României îşi reafirmă angajamentul faţă de echilibrarea finanţelor publice’


De ce amână o întâlnire bilaterală

Întrebat la Haga, după Summitul NATO, dacă România va găzdui anul acesta o întrevedere bilaterală cu preşedintele american Donald Trump, preşedintele Nicuşor Dan a explicat că, deşi nu există încă o dată stabilită, dialogul şi colaborarea cu oficialii americani continuă constant, inclusiv prin întâlnirile cu ataşatul SUA şi alţi reprezentanţi diplomatici.

„Relaţia între România şi Statele Unite este, în opinia mea, una corectă, normală la momentul ăsta. Însă, continui să cred că, pentru o vizită la nivel înalt, ea trebuie pregătită mult mai temeinic pe multiple paliere, care să ducă inclusiv la investiţii, la colaborări foarte consistente, nu o vizită, pur şi simplu, de protocol’, a spus preşedintele.

Sursa foto: Hepta