La o zi după ce George Simion a declarat că AUR ar putea purta discuții cu PSD doar dacă formațiunea ar primi funcția de președinte al Senatului, prim-vicepreședintele partidului, Dan Dungaciu, a explicat ce a vrut să transmită liderul AUR. Acesta susține că formațiunea nu negociază intrarea la guvernare, ci vorbește despre un gest politic care ar putea deschide dialogul.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
Scena politică rămâne tensionată după consultările de la Palatul Cotroceni și negocierile privind formarea unei majorități parlamentare. În acest context, liderul AUR, George Simion, a afirmat că partidul său ar putea discuta cu PSD doar dacă i-ar reveni funcția de președinte al Senatului. Declarația a stârnit numeroase reacții, iar marți, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a venit cu explicații suplimentare. Invitat la Digi24, acesta a insistat că formațiunea nu și-a exprimat intenția de a intra la guvernare și că eventualele discuții ar putea începe doar în urma unui gest politic clar.
Cuprins
Ce spune Dan Dungaciu după ce George Simion a cerut șefia Senatului pentru a colabora cu PSD
Dan Dungaciu a explicat că declarațiile lui George Simion nu trebuie interpretate ca o disponibilitate a AUR de a participa la guvernare alături de PSD. Potrivit acestuia, solicitarea privind șefia Senatului reprezintă doar o condiție pentru deschiderea unui dialog politic.
„Președintele Simion a vorbit despre poziția care se cuvine celui de-al doilea partid din Parlament ca o deschidere pentru o eventuală discuție legată de deblocarea crizei, precizând în aceeași declarație că nu vom intra în niciun guvern din care nu facem parte. (…) Orice discuție poate să înceapă după ce, spunea președintele Simion, se face un gest, adică poziția de președinte al Senatului. Faptul că discuți cu cineva nu înseamnă că intri la guvernare. E o negociere, o discuție, care se încheie cum se încheie. Nu se pune problema că s-a deschis o negociere, că vom intra la guvernare. E un gest care poată să deschidă o discuție, asta a fost poziția domnului Simion’, a explicat Dan Dungaciu la Digi24.
Acesta a precizat că AUR este dispus să discute cu toate formațiunile parlamentare, însă doar după îndeplinirea acestei condiții.
„Dacă e vorba să aibă loc o discuție, trebuie să existe un gest. Acest gest ar putea să fie cu un vot pentru președinția Senatului, după care putem începe o discuție. Pentru că s-a pus problema: dacă e de votat, ca să zic așa, președintele Senatului cu alte partide suntem dispuși să discutăm și cu ele. Faptul că noi am votat o moțiune de cenzură cu un partid, asta nu înseamnă că am avut vreun acord, avem un acord sau vom avea un acord. (..) Suntem deschiși la negocieri cu toate partidele și am anunțat public pentru a accede la alegeri anticipate. Deci suntem, în general, foarte deschiși la negocieri’.
Dan Dungaciu: „Nu s-a pus problema să ne oferim să intrăm la guvernare’
Prim-vicepreședintele AUR a insistat că partidul nu urmărește intrarea într-un executiv deja format și a criticat scenariul în care AUR ar fi chemat doar pentru a asigura voturile necesare în Parlament.
„Nu s-a pus problema să ne oferim să intrăm la guvernare. A fost discuția legată de un gest de deschidere a discuțiilor. Acel gest putea să fie votarea unui nou președinte la Senat. Nu s-a pus problema să intrăm la guvernare. Președintele Simion nu a spus asta. Dacă se vrea să se deschidă o discuție cu noi în afara tipului de discuție care a fost sugerat, adică să se vină la sediul partidului cu un guvern deja constituit, cu toți oamenii în funcții și să ni se ceară votul, așa zicând, precum slujnica de la bucătărie care e bună doar să facă mâncarea, așa ceva nu se va mai întâmpla. Deci, dacă va fi să fie vreo discuție cu noi, trebuie să existe un gest politic’, a mai spus Dan Dungaciu.
Replica pentru Nicușor Dan
În cadrul intervenției, Dan Dungaciu a comentat și declarațiile președintelui Nicușor Dan referitoare la posibilitatea ca AUR să participe la guvernare. Liderul AUR a susținut că șeful statului urmărește un interes politic și a respins interpretările privind poziționarea formațiunii sale în politica externă.
„Eu am spus astăzi pe Facebook. Motivul pentru care președintele Nicușor Dan se opune alegerilor anticipate este că are nevoie de acest proiect, apropo de alegeri din Franța și Le Pen, apropo de Iliescu și Vadim. Eu am spus acolo că este un Iliescu care caută un Vadim’, a comentat Dan Dungaciu pentru Știrile PRO TV.
Dungaciu a continuat, afirmând că președintele are nevoie de actualul blocaj politic și că declarațiile sale nu reflectă poziția oficială a AUR.
„De unde știe președintele nostru care va fi poziția partidului AUR? Pentru că ce spune domnia sa n-are nicio legătură cu poziționarea noastră. Noi am spus foarte limpede, apropo de Ucraina, că vom adopta practic poziția pe care Peter Magyar a adoptat-o în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Nu ne opunem, dar nu participăm. Altminteri spus: nu finanțăm, nu plătim, ținând seama inclusiv de deficitele pe care le are România, dar nu ne opunem pachetelor financiare sau de orice altă natură pe care Uniunea Europeană le are’, a declarat acesta.
Poziția AUR privind Ucraina și Rusia
Referindu-se la poziția AUR privind războiul din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei, Dan Dungaciu a spus că formațiunea recunoaște fără echivoc cine este agresorul și cine este victima conflictului.
„Poziția noastră este poziția domnului Magyar. Noi am spus de la început cine e agresorul, cine e victima în acest conflict și domnul Nicușor Dan nu face decât să-și susțină mesajul politic al domniei sale. Evident că Federația Rusă (n. red – este agresorul). E un pic ridicol să fiu luat la întrebări pe aceste teme. Noi am spus-o de nenumărate ori cine este vinovatul și cine este victima. Poziția noastră pe Ucraina este foarte clară, este exact poziția europeană, dacă vreți, a lui Peter Magyar sau poziția unor alți lideri din spațiul european’, a mai afirmat Dan Dungaciu.
Foto: Hepta, Facebook