Cum a reacționat Lia Olguța Vasilescu după ce Constantin Toma, primarul Buzăului, a demisionat din conducerea partidului: "Nu înțeleg de ce n-a făcut-o și din PSD, dacă tot a început"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tensiunile din PSD continuă după ce primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a renunțat la funcțiile de conducere deținute în partid și a cerut schimbarea actualei echipe aflate la conducerea formațiunii. Reacția nu a întârziat să apară din partea Liei Olguța Vasilescu, care a comentat declarațiile colegului său de partid și decizia acestuia de a rămâne membru PSD.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


În ultimele săptămâni, mai multe voci din interiorul formațiunii au cerut o analiză a conducerii partidului și schimbări la nivel central. Printre cei mai vocali critici s-a numărat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, care a solicitat în repetate rânduri reformarea PSD și retragerea actualei conduceri. După ce și-a anunțat demisia din funcțiile de conducere deținute în partid, edilul a continuat să lanseze critici la adresa liderilor social-democrați, context în care Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată despre poziția sa față de gestul colegului de partid.


Cum a reacționat Lia Olguța Vasilescu după ce Constantin Toma, primarul Buzăului, a demisionat din conducerea partidului

Primarul Craiovei a declarat că PSD a oferit spațiu pentru exprimarea opiniilor diferite în interiorul partidului și a subliniat că demisia lui Constantin Toma din funcțiile de conducere a fost o decizie asumată de acesta. Totodată, Vasilescu a afirmat că nu înțelege de ce edilul din Buzău a ales să rămână membru al formațiunii dacă este atât de nemulțumit de direcția acesteia.

Citește și: Ce i-a spus Sorin Grindeanu lui Nicușor Dan la consultările de la Palatul Cotroceni: „Putem avea un guvern, dovadă că am strâns 281 de voturi să îl schimbăm pe Ilie Bolojan

„După cum vedeți, și la noi este foarte multă democrație în partid. La noi s-a permis unui primar să spună punctul de vedere. Înțeleg că la alte partide doresc să-i dea afară dacă își pun punctele de vedere. Contrar liderului partidului, domnul Toma, înțeleg că de bunăvoie și nesilit de nimeni și-a dat până la urmă demisia din niște funcții pe care le deține. Nu înțeleg de ce n-a făcut-o și din PSD, dacă tot a început, dar n-am de ce să comentez declarațiile domnului Toma’, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.


Constantin Toma cere schimbarea conducerii PSD

În urma anunțului privind retragerea din funcțiile de conducere ale partidului, Constantin Toma a precizat că va rămâne membru PSD pentru a nu pierde mandatul de primar obținut în urma alegerilor. În același timp, acesta și-a reiterat criticile la adresa actualei conduceri și a susținut că schimbările sunt necesare atât la nivel local, cât și național.


Citește și: Ilie Bolojan, despre relația actuală cu Nicușor Dan, PSD și ipoteza unui guvern tehnocrat: „După ce a dărâmat guvernul, PSD a intrat prin boscheți, de trei săptămâni. Nu vine cu o propunere’

Edilul susține că social-democrații au ajuns într-un punct critic și avertizează că formațiunea riscă să piardă complet direcția politică, în contextul tensiunilor din ultimele săptămâni și al apropierii tot mai vizibile de discursul AUR.

Referindu-se la liderii PSD pe care îi consideră responsabili pentru situația actuală a partidului, edilul din Buzău a declarat:


„Mă invită astăzi şi domnul Romeo Lungu să plec. Să plece dumnealui şi cu Sorin Grindeanu şi poate aş rămâne şi eu în partidul ăsta’, a spus Constantin Toma.

Întrebat ulterior dacă îi solicită demisia lui Romeo Lungu, Constantin Toma și-a menținut poziția critică față de conducerea organizației.

„Cu el la conducere se duce partidul în cap, fără să mai faci nimic, nu-i niciun fel de problemă. Doar el nu îşi dă seama de asta’, a mai transmis edilul Buzăului.