Ilie Bolojan l-a felicitat pe Ciprian Ciucu, după victoria de la alegeri: "Sunt convins că va schimba faţa Capitalei". Ce spune noul primar al Capitalei despre relația cu premierul acum

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan a transmis un mesaj de felicitare pentru Ciprian Ciucu, noul primar general al Capitalei, după anunţarea rezultatelor oficiale. Într-o postare publicată pe Facebook, premierul a subliniat competenţa și integritatea demonstrate de Ciucu în mandatul său de la Primăria Sectorului 6, exprimându-şi încrederea că acesta va reuşi să modernizeze Bucureştiul.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI


Ilie Bolojan l-a felicitat pe noul primar general al Capitalei, față de care și-a și arătat susținerea pe parcursul campaniei electorale. La rândul său, și Ciprian Ciucu a vorbit despre relația pe care o are cu premierul și cum funcționează tandemul Ilie Bolojan – Ciprian Ciucu, de fapt.

Ilie Bolojan l-a felicitat pe Ciprian Ciucu


„Felicitări, Ciprian Ciucu! Prin competenţa probată la Primăria Sectorului 6, prin integritatea dovedită în aceşti ani şi prin ataşamentul faţă de Bucureşti, sunt convins că va schimba faţa Capitalei', a scris Bolojan pe Facebook, potrivit Agerpres.

Premierul a ținut neapărat să le mulţumească cetăţenilor din Bucureşti pentru sprijinul acordat. „Voi colabora cu Ciprian Ciucu şi cu primarii de sectoare pentru rezolvarea problemelor ce ţin şi de Guvern. Respect', a adăugat Bolojan.

Citește și: Reacția lui Sorin Grindeanu, după eșecul lui Daniel Băluță, care s-a situat pe locul trei la alegerile pentru Primăria Capitalei: „Probabil, lucrurile nu au fost foarte bine calibrate'

Citește și: Gigi Becali, după ce Anca Alexandrescu s-a clasat pe locul doi la alegerile pentru Primărie: „Acum e terminată. Ați văzut-o la față? La TV are carismă, e deșteaptă, știe’. Ce a spus despre Ciprian Ciucu

Citește și: Mesajul transmis de Ilie Bolojan în ziua alegerilor pentru Primăria Capitalei: „Țara se schimbă în bine cu fiecare primar care muncește cum trebuie pentru comunitatea lui'


Citește și: Ce spune CTP despre rezultatul alegerilor pentru Primăria Capitalei: „Drulă a reușit să mă dezguste mai mult decât Anca Alexandrescu. Înfrântul detașat este votul, democrația chiar'

Ce spune Ciprian Ciucu despre relația cu Ilie Bolojan

Întrebat despre ce anume ar trebui să facă tandemul cu Ilie Bolojan pentru a funcționa în continuare, Ciprian Ciucu a oferit un răspuns la obiect.

„Încrederea şi respectul reciproc sunt esenţiale. Vă zic sincer, Ilie Bolojan având cu aproximativ 10 ani mai mult decât mine, l-am privit ca pe un, poate cuvântul mentor este prea mult spus, dar ca pe un model. L-am privit ca pe un model, am avut o comunicare bună întotdeauna şi cei care vor specula de acum înainte că Ciprian Ciucu vrea ca să îi ia locul ca preşedinte al PNL lui Ilie Bolojan nu cunosc natura şi respectul relaţiei noastre şi respectul pe care i-l port şi aşa ceva nu se va întâmpla niciodată peste voia lui Ilie Bolojan’, a spus Ciprian Ciucu la Digi24.


Ciprian Ciucu: „Sunt convins că Ilie Bolojan nu mă va dezamăgi'

Noul primar spune că a subliniat acest lucru „ca să fie foarte clar’ şi ca „să rămână şi să fie şi înregistrat’. 

„Şi ştiţi de ce spun acest lucru? Pentru că sunt convins că Ilie Bolojan nu mă va dezamăgi, adică nu o să am niciun fel de casus belli (n. red. – din limba latină, motiv de „război’) vreodată împotriva lui Ilie Bolojan pentru că nu-mi va da niciodată prilejul, fiindcă e un om cinstit, un om corect şi pot să spun astfel de lucruri care să rămână înregistrate’, a conchis el.