Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seară că nu își dorește dizolvarea Parlamentului în cazul în care Siegfried Mureșan nu reușește coagularea unei majorități pentru susținerea cabinetului său. Șeful statului a explicat că alegerile anticipate ar aduce încă câteva luni de incertitudine și le-a cerut partidelor să ajungă la o înțelegere.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
Nicușor Dan nu își dorește dizolvarea Parlamentului în cazul în care Siegfried Mureșan nu va fi votat premier. Nicușor Dan spune că românii își doresc ca actuala criză politică să se încheie, iar singura soluție este una negociată între partide. Preşedintele a evitat să precizeze dacă, în cazul în care guvernul Mureşan pică, următoarea nominalizare este automat Sorin Grindeanu sau ar putea fi altcineva.
Cuprins
Nicușor Dan nu își dorește dizolvarea Parlamentului
Nicușor Dan a precizat că nu își dorește dizolvarea Parlamentului, în ipoteza în care guvernul cu care Siegfried Mureșan se va prezenta în Parlament nu va obține o majoritate.
„Dizolvarea Parlamentului nu este ceva ce eu îmi doresc, că asta înseamnă câteva luni în plus de incertitudine. Cred că, tot timpul când ești politician, încerci să faci ceea ce își doresc cetățenii. Iar cetățenii, în momentul ăsta, își doresc să se termine criza asta într-un fel sau altul. Și felul ăsta nu poate să fie decât unul negociat de partide„, a precizat Nicușor Dan într-un interviu acordat Antena 3 CNN.
Șeful statului nu a vrut să spună dacă are în calcul și altă desemnare, în afară de Sorin Grindeanu, dacă Siegfried Mureșan nu va trece de Parlament.
„În primul rând, vreau să ne păstrăm în cadrul ăsta de zece zile în care este un premier desemnat și eu sper ca el să facă guvernul. Dar pentru asta trebuie să existe o disponibilitate și de o parte, și de cealaltă.
Eu îndemn în continuare partidele la dialog, pentru că alegerile anticipate sunt rele, în primul rând, pentru cetățeni, la fel și pentru partide. Dar când ești politician trebuie să te uiți la ce vor cetățenii și este o stare de insecuritate. Și cred că e momentul să închidem criza asta’, a mai spus Nicușor Dan.
Ce spune Nicuşor Dan despre o eventuală nouă nominalizare de premier
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, referitor la o guvernare PSD-AUR, că nu este o direcţie în care şi-ar dori să meargă lucrurile, exprimându-şi speranţa că va exista flexibilitate din toate părţile pentru a forma un guvern.
„Eu îmi doresc un guvern prooccidental şi o majoritate prooccidentală care să susţină un guvern prooccidental. Poate să fie o tehnică de negociere…În orice caz, nu este o direcţie în care eu vreau să mergem’, a declarat Nicuşor Dan, întrebat într-un interviu pentru Cotidianul despre vocile din PSD care vorbesc despre o colaborare cu AUR.
Solicitat să precizeze dacă nu va accepta sub nicio formă o astfel de formulă de guvernare, preşedintele a replicat:
„Pentru moment suntem în situaţia unui premier desemnat. Eu sper să existe flexibilitate din toate părţile pentru a forma un guvern. Dacă nu vom fi acolo, prin nominalizarea pe care o voi face, voi încerca să exclud acest scenariu’.
Preşedintele a evitat să precizeze dacă, în cazul în care guvernul Mureşan pică, următoarea nominalizare este automat Sorin Grindeanu sau ar putea fi altcineva.
„Nu vreau să extind foarte mult discuţiile…Sper ca acest guvern să treacă şi nu poate să treacă decât prin negocieri şi flexibilizarea poziţiilor. Dacă se va întâmpla să nu treacă, Constituţia mă obligă să am negocieri, să văd din nou poziţia partidelor’, a explicat el.