Nicușor Dan a comis o gafă de protocol la Timișoara, fiind vizibil dezorientat în momentul când garda de onoare intona imnul național. Președintele României părea pregătit să părăsească locul înainte ca ceremonia să se încheie, stârnind reacții și comentarii printre cei prezenți.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte al României pe 26 mai 2025. Până acum, președintele a bifat mai multe vizite oficiale, așa cum îi impune funcția. Ultima sa apariție publică a stârnit însă valvă în mediul online, după ce a comis o gafă de protocol, la Timișoara, chiar înainte de imnul național.
Cuprins
Nicușor Dan, gafă de protocol în Timișoara
Dimineață, șeful statului s-a deplasat la Monumentul „Crucificare’, unde a depus o coroană de flori în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989. Momentul oficial a atras atenția printr-o întâmplare neașteptată legată de protocol.
La sosire, președintele a fost întâmpinat de garda de onoare, care i-a adus salutul. Ulterior, acesta a părut să vrea să părăsească locul înainte de începerea intonării imnului național, stârnind surprindere printre oficialii prezenți.
Unul dintre oficiali a intervenit pentru a-l ghida pe președinte să rămână pe loc până la finalizarea momentului solemn. Întâmplarea a fost surprinsă în imagini și relatată de Antena 3 CNN, generând reacții în mediul online.
Citește și: Nicușor Dan spune că prețul energiei este prea mare și critică ANRE: „Nu-și face treaba'
Nicușor Dan, despre aderarea României la UE: „Nu era pregătită, dar decizia e corectă’
Șeful statului a fost prezent la Timișoara Cities Summit, un eveniment organizat de Dominic Fritz, unde primari și oficiali europeni au discutat despre viitorul Uniunii Europene. În discursul său, Nicușor Dan a remarcat că, acum două decenii, România nu era pregătită să adere la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, el a subliniat că decizia de aderare a fost una corectă, iar progresele înregistrate de țară demonstrează beneficiile acestei decizii.
„Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut’, a spus șeful statului, în alocuțiunea de deschidere a Timișoara Cities Summit.
Nicușor Dan a sugerat că, în contextul competiției geopolitice, Uniunea Europeană ar putea reconsidera nivelul de cerințe impus țărilor care doresc să adere. El a subliniat că un subiect de discuție este „cât de sus trebuie ridicată ștacheta’.
Sursa foto: Captură Video & Hepta