Nicușor Dan se pregătește să facă o nouă desemnare pentru funcția de prim-ministru, după luni de negocieri politice fără rezultat. Surse citate de Digi24 susțin că Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța, este în acest moment favoritul președintelui pentru Palatul Victoria.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
România se află de mai bine de patru luni într-o situație politică incertă, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, pe 5 mai 2026. De atunci, negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare și instalarea unui nou Executiv au trecut prin mai multe etape, însă fără ca un guvern cu puteri depline să fie instalat.
Nicușor Dan a avut primele consultări formale cu partidele parlamentare pe 18 și 21 mai. Ulterior, președintele l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, pe 4 iunie. Tomac și-a depus însă mandatul zece zile mai târziu, după ce nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară. În aceeași zi, șeful statului l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea. Guvernul propus de acesta a fost respins de Parlament pe 22 iunie.
Potrivit informațiilor apărute acum, Nicu;or Dan ar vrea ca următoarea desemnare să fie făcută abia în momentul în care există suficiente garanții că premierul propus poate obține voturile necesare pentru formarea Guvernului. Conform surselor, Luca Niculescu ar fi favorit pentru Palatul Victoria.
Cuprins
Nicușor Dan pregătește a treia desemnare pentru funcția de premier
Potrivit surselor Digi24, Luca Niculescu este în prezent numele favorit al președintelui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Fost ambasador al României în Franța, acesta ar fi fost unul dintre numele discutate de șeful statului în discuțiile cu liderii fostei coaliții de guvernare.
Președintele nu ar vrea însă să facă desemnarea înainte de a primi garanții că viitorul Guvern poate trece de Parlament. Potrivit informațiilor Digi24, Nicușor Dan ar urmări să existe în jurul premierului desemnat aproximativ 250 de voturi, în condițiile în care pentru învestirea Executivului sunt necesare 233.
„Interesant de văzut este că inclusiv liberalii, și nu mă refer la cei care au votat Guvernul Veștea, ci mă refer la liberalii care au fost alături de Ilie Bolojan, ar fi dispuși să voteze’, a relatat jurnalista Digi24 Ema Stoica.
Liberalii ar putea susține noua variantă de Guvern
Un scenariu luat în calcul în negocierile politice ar fi ca o parte dintre liberali să voteze pentru viitorul Executiv, chiar dacă PNL a avut anterior o poziție fermă în ceea ce privește participarea la un guvern alături de PSD. Potrivit Digi24, o posibilitate ar fi ca Ilie Bolojan, în ședința partidului de dinaintea votului, să lase parlamentarilor libertatea de a decide cum votează.
„Cum s-ar întâmpla acest lucru? De exemplu, Ilie Bolojan, în ședința dinainte de vot, ar putea să lase votul la liber. Deși există o rezoluție, ne aducem aminte că PNL nu va vota niciun guvern al Partidului Social Democrat. Așteptăm, așadar să vedem când va fi făcută desemnarea. Au fost foarte multe discuții, informații apărute că această nominalizare ar fi trebuit să fie făcută încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Acum, această schimbare de perspectivă din partea președintelui ne arată că, cel mai probabil, după ce va fi o majoritate deja creată, nuanțată, abia atunci vom avea și o desemnare, de aici, de la Palatul Cotroceni’, mai spus jurnalista pentru sursa citată.
Rămâne astfel de văzut dacă Nicușor Dan va merge mai departe cu varianta Luca Niculescu și, mai ales, dacă aceasta va reuși să strângă majoritatea necesară în Parlament. Pentru moment, desemnarea nu este oficială, iar negocierile dintre partide continuă.
Foto: Hepta, Facebook