Președintele Nicușor Dan a anunțat joi că a promulgat legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced. Măsura este prezentată ca un pas foarte important în creșterea protecției victimelor violenței domestice și în consolidarea intervenției statului în astfel de cazuri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Pe 25 martie, Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului. România va avea, astfel, pentru prima dată în legislația națională definit femicidul, iar fapta va putea fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață.
Cuprins
Nicușor Dan a promulgat legea femicidului
Șeful statului le-a mulțumit parlamentarilor pentru că „au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun’.
„Am promulgat astăzi Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced. Violența împotriva femeilor este unul dintre cele mai înjositoare și degradante comportamente. Acest tip de agresiune a fost mult prea mult timp fie ignorată, fie insuficient abordată, cu consecințe dramatice’, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
Președintele a anunțat că noua lege vine ca răspuns la o realitate socială problematică, care a fost prea mult timp neglijată sau tratată insuficient de autorități.
„De aceea, și ca un act de recunoaștere a unei realități dureroase pe care avem obligația să o îndreptăm, este extrem de necesară o lege care să stabilească pedepse aspre și să promoveze măsuri de prevenire a femicidului și a violenței domestice’, a precizat acesta.
Nicușor Dan a salutat și rolul Parlamentului în adoptarea modificărilor legislative.
„Salut inițiativa parlamentarilor care au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun’, a transmis președintele.
„Autoritățile pot interveni la timp, înainte ca violența să devină o tragedie'
Legea este prezentată ca un instrument prin care statul își întărește capacitatea de intervenție cât se poate de rapidă.
„Această lege transformă angajamentul statului român de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism concret de prevenție, oferind autorităților instrumentele necesare pentru a interveni la timp, înainte ca violența să devină o tragedie’, se arată în mesajul președintelui.
„Este un pas deosebit de important către conștientizarea cauzelor abuzurilor și violenței îndreptate împotriva femeilor, dar și către o justiție mai eficientă, mai umană, care nu doar sancționează dur agresorii, ci înțelege și previne activ suferința celor mai vulnerabili dintre noi’, a scris Nicușor Dan.