Ilie Bolojan a anunțat că PNL și USR vor merge pe o linie comună în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni. În același context, liderul a subliniat că următoarele două săptămâni sunt esențiale pentru discuțiile legate de implementarea și ajustarea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat prioritar pentru agenda guvernamentală.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură, însă executivul rămâne în continuare în funcție pe perioada interimatului. Premierul a transmis că, până la preluarea mandatului de către o nouă echipă guvernamentală, va continua să se ocupe de activitățile curente și de proiectele aflate deja pe agenda executivului.
Cuprins
PNL și USR, front comun în consultările de la Cotroceni
Ilie Bolojan a explicat, într-o declarație comună alături de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, că următoarele două săptămâni sunt decisive pentru renegocierea programelor de finanțare, în special pentru proiectele aflate în derulare în marile orașe.
„Renegocierea programului din următoarele două săptămâni e o prioritate şi de aceea, şi pentru municipiul Timişoara, finalizarea acestor proiecte este vitală. De asemenea, sunt multe active şi multe proiecte care sunt astăzi în administrarea Guvernului, în administrarea statului român, care pot fi transferate reşedinţelor de judeţ, în aşa fel încât active care astăzi nu sunt folosite corespunzător să fie folosite.
Şi în această perioadă pe care am finalizat-o în cele 10 luni de guvernare, componenta de descentralizare a fost importantă şi o vom susţine şi în perioada următoare, indiferent pe ce poziţie vor fi cele două partide (PNL şi USR, n.r.), dar transferurile de active către primării pentru a putea fi puse în valoare, pentru a putea fi valorificate este o direcţie importantă pe care trebuie să o susţinem’, a afirmat Ilie Bolojan, într-o declaraţie comună pe care a susţinut-o alături de primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, lider al USR.
Citește și: Lia Olguța Vasilescu nu consideră concedierile impuse de Guvernul Bolojan drept „reformă administrativă’: „Să se facă regionalizarea!’
Ilie Bolojan anunță continuarea reformelor economice
Ilie Bolojan a subliniat că perioada actuală este una de tranziție, în care măsurile de ajustare bugetară sunt încă necesare, dar care ar trebui să pregătească trecerea către o etapă de creștere economică și stabilizare.
„Aceasta, în aşa fel încât, pe de-o parte, să închidem această perioadă pe care nu o puteam evita, de constrângeri bugetare şi de reducere de deficite şi să trecem într-o etapă de relansare economică. De asemenea, vom susţine proiectele care ţin de PNRR în Parlament, pe care le vom depune în următoarele două săptămâni, pentru ca toate jaloanele pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a-şi accesa finanţările europene să fie îndeplinite şi să nu pierdem aceşti bani. Cele două partide vor susţine aceste proiecte care sunt angajamente ale României faţă de Uniunea Europeană’, a mai adăugat Ilie Bolojan.
Sursa foto: Hepta