Rareș Bogdan l-a criticat pe Ilie Bolojan, acuzându-l de „ipocrizie fără margini' în legătură cu modul în care gestionează alianțele politice din interiorul PNL. Eurodeputatul susține că liderul liberal ar avea o atitudine contradictorie, după ce ar fi susținut un „pesedist', dar nu și guvernul lui Adrian Veștea.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
Propunerea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier a deschis o serie de tensiuni în interiorul PNL, unde taberele din partid s-au poziționat rapid diferit față de această variantă. Discuția privind o posibilă nominalizare a sa a scos la iveală rivalități mai vechi și a accentuat împărțirea dintre grupările interne. În acest context, au apărut și mișcări de reașezare în filiale, cu schimbări de influență și reorganizări care au alimentat și mai mult atmosfera tensionată din partid.
Cuprins
Rareș Bogdan îl acuză pe Ilie Bolojan de „ipocrizie fără margini’
Rareș Bogdan a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Ilie Bolojan, pe care îl acuză de schimbări de poziție și decizii contradictorii în interiorul PNL.
„Ipocrizie fără margini. Dai vot unui pesedist, dar acum două zile ai blocat un liberal.
Sancționați pentru pact de guvernare cu social-democratii deoarece țara avea și are nevoie urgent de un Guvern, iar noi susțineam un premier PNL, un vicepremier PNL și 5 miniștri liberali, care se angajau să continue lupta cu deficitul și să facă reforme, iar acum ce să vezi? Bolojan și camarila slugilor anunță că PNL va vota un guvern PSD, exclusiv PSD, cu premier PSD… !!!!! Tare, nu?
Pe Bolojan și pe cei ce vor vota acest Guvern cine îi sancționează? Acum nu mai sunt salvarea țării’, pericolul de junk’ și „stabilitatea bugetară’ gargară, vorbe în vânt? Este un teatru ieftin în care marile principii doctrinare devin brusc flexibile (un fleac, i-am ciuruit) când se apropie votul. Culmea ipocriziei politice! Sub pretextul unei mari responsabilități naționale se dă oxigen unui guvern minoritar exclusiv PSD, condus chiar de PSD-istul șef, cu sprijinul lui Bolojan si al neoprogresistilor săi din PNL’, și-a început europarlamentarul mesajul.
Citește și: Nicușor Dan, verdict după negocierile cu partidele: „O să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară’
Ce spune despre mandatul fostului premier
Rareș Bogdan a continuat seria de critici la adresa lui Ilie Bolojan, vizând nu doar deciziile politice recente, ci și măsurile adoptate în perioada în care acesta s-a aflat la conducerea Guvernului.
„Nu se urcă oficial în aceeași barcă, ca să nu-și enerveze electoratul chiar de tot, dar le ține vâslele din umbră. Acest număr de magie e doar fugă disperată de responsabilitate și strategie cinică de supraviețuire. Partidul e în picaj, dar mândrul cârmaci e orbit de vanitate, în viteza trotinetei. Dar economia se duce de râpă din cauza găurilor din buget, a taxelor aberante și a măsurilor anti-economice promovate în ultimul an. Așa se ajunge la situația aberantă în care exact cei care se pretindeau reformatori și intransigenți livrează acum liniște legislativă exact celor pe care îi numeau adversari de neîmpăcat. Asta da coloană vertebrală!’, și-a încheiat aceasta mesajul.
Sursa foto: Facebook