Simulare BAC 2026, subiecte la Limba română. Ce au avut de rezolvat elevii de la profilul real și profilul uman

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simulare BAC 2026, subiecte la Limba română. Luni, 23 martie, elevii au susținut prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2026. La Subiectul al III-lea, candidații de la profilul real au avut de analizat o poezie de Lucian Blaga, iar cei de la profilul uman, o poezie de Ion Barbu.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI


Simularea are loc într-un context tensionat în educație, după ce mai multe sindicate din învățământ au făcut apel la profesori să boicoteze evaluarea, în semn de protest față de tăierile de fonduri și măsurile recente din Educație.


Simulare BAC 2026, subiecte la Limba română

A fost o zi cu emoţii mari pentru elevii de clasa a 12-a şi a 13-a. În această dimineaţă au început simulările pentru examenul de Bacalaureat. Prima probă, la care liceenii şi-au testat cunoştinţele din ultimii patru ani, este Limba şi Literatura Română.

Subiectele la Română la simulare BAC urmează să fie publicate la ora 15.00, ele vor fi publicate oficial de Ministerul Educației, în același timp cu baremul de corectare.

Elevii au susținut proba în condiții similare celor de la examenul propriu-zis. Au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, iar accesul în săli s-a făcut pe baza unui act de identitate. Telefoanele și materialele ajutătoare au fost interzise, iar orice tentativă de fraudă a dus la eliminarea din examen.

Citește și: Daniela Gyorfi, detalii emoționante despre întâlnirea cu un preot clarvăzător, după ce pierduse trei sarcini: „Tu o să ai un copil, o să fie o fată, pune-i numele Maria’


Simularea BAC 2026 continuă marți, 24 martie, cu proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, în funcție de specializare.

Urmează miercuri, 25 martie, proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, 26 martie, elevii din partea minorităților.

Subiectele la Română la simulare la BAC 2026 de la profilul uman:


Subiectele la Română la simulare la BAC 2026 de la profilul real:


Structura subiectelor la simularea Bac 2026 la Limba română

Subiectele la simularea Bac 2026 la Limba și literatura română respectă structura examenului de Bacalaureat pe care elevii îl vor susține în vară.


Mai exact, subiectele la simulare la BAC la Română sunt structurate în trei părți:

  • Subiectul I are 50 de puncte, este împărțit în două părți și pornește de la un text la prima vedere.

Prima parte (A) cuprinde cerințe precum identificarea sensului unor cuvinte, explicarea unor secvențe din text, identificarea ideii principale,, explicarea unor elemente de vocabular și limbaj.

A doua parte (B) presupune redactarea unui text argumentativ de minimum 150 de cuvinte, pornind de la o idee din text. Elevilor li se cere să exprime o opinie, să o susțină cu două argumente și să prezinte exemple, din experiența lor sau din cultura generală.


  • Subiectul II este notat cu 10 puncte și presupune redactarea unui text de minimum 50 de cuvinte, în care elevii trebuie să evidențieze un aspect de construcție a unui text literar.
  • Subiectul III este notat cu 30 de puncte și presupune redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte, de exemplu, particularitățile unui text studiat, caracterizarea unui personaj, relația dintre două personaje sau tema și viziunea despre lume.

Citește și: Brânzoi din Las Fierbinți, dezvăluiri neașteptate despre actrița Carmen Stănescu, la 6 ani de la moartea ei: „Era puțin derutată, speriată, riguroasă. De la ea am învățat să… / Ce relație au avut

Când şi cum se anunţă rezultatele de la simulare

Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2026 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Rezultatele obținute la probele scrie ale simulării examenului de Bacalaureat 2026 nu se contestă.

Comunicarea rezultatelor obținute la simularea examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026 se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

În conformitate cu OME nr. 6.059 din 29 august 2025, rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de Bacalaureat ‘sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.

Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor.