Sorin Grindeanu exclude varianta unui Guvern cu premier AUR. Ce spune despre intrarea partidului în opoziție: „Pot exista majorități și fără PSD!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sorin Grindeanu spune că PSD nu exclude varianta trecerii în opoziție, în cazul în care negocierile pentru formarea unei majorități nu vor duce la un acord convenabil pentru partid. Liderul social-democrat a afirmat că „pot să existe majorități și fără PSD', dar a subliniat că formațiunea preferă o guvernare pro-europeană.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI


Declarațiile vin în contextul în care guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis, iar scena politică a intrat într-o nouă etapă de negocieri pentru refacerea Executivului. În acest context, liderii PNL pun presiune pe PSD să își asume din nou guvernarea, susținând că PSD are responsabilitatea de a contribui la formarea unei majorități stabile, mai ales după ce a declanșat actuala criză politică.


Citește și: Ilie Bolojan îi cere PSD-ului să vină urgent cu o soluție pentru funcționarea țării: „Dacă nu sunt în stare să vină cu o soluţie, să recunoască. România nu poate rămâne fără un guvern funcţional’

Sorin Grindeanu a exclus varianta unui Guvern cu premier AUR

În contextul negocierilor pentru refacerea majorității guvernamentale, PSD transmite că nu a luat încă o decizie privind rămânerea la guvernare. Liderii partidului spun că toate scenariile sunt analizate în această perioadă, inclusiv varianta trecerii în opoziție.

„PSD-ul, în acest moment, este deschis şi are toate variantele în faţă’, a declarat Sorin Grindeanu miercuri seară, într-un interviu la Euronews România, potrivit News.ro.

Întrebat despre posibilitatea de a intra în opoziţie, liderul social-democrat a răspuns: „Evident’.


Citește și: Claudiu Manda, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură: „Propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru este Sorin Grindeanu'/ Care sunt argumentele sale

Citește și: George Simion spune că AUR nu va susține un premier PSD: „Dacă Nicuşor Dan îşi închipuie că va merge printr-un blat tot cu această coaliţie, aşa-zis pro-europeană, înainte şi românii nu îl vor taxa, greşeşte'


Ce spune despre intrarea partidului în opoziție

Sorin Grindeanu a respins posibilitatea unei colaborări guvernamentale între PSD și AUR, afirmând că social-democrații nu vor susține un premier propus de AUR. Totodată, liderul PSD a exclus și scenariul unui guvern minoritar la care partidul să participe sau pe care să îl sprijine din Parlament.

„Pot să existe majorităţi şi fără PSD. Poate să existe variantă care să nu aibă în majoritate Partidul Social Democrat, ori să fie PSD parte a unei coaliţii de guvernare în condiţiile în care le-am spus de fiecare dată până acum: o coaliţie care să cuprindă partidele pro-occidentale’, a adăugat Grindeanu.


Sorin Grindeanu a respins ideea că Executivul condus de Ilie Bolojan ar fi fost demis printr-o alianță între PSD și AUR. Liderul social-democrat a argumentat că cele două partide nu dețin împreună suficiente voturi pentru a forma o majoritate parlamentară, având sub pragul necesar pentru controlul Parlamentului.

 „Important e acum să găsim soluţii, iar PSD-ul este dispus la a face parte dintr-o soluţie care probabil că nu în foarte scurt timp poate fi găsită, dar nici nu cred că va dura foarte mult’, a adăugat Grindeanu, arătând că „nu se învârte lumea în jurul unui singur om’.

Sursa foto: Hepta