Traian Băsescu, critici la adresa lui Nicușor Dan după întârzierea desemnării premierului: „Categoric a făcut greșeli. Zilele astea a realizat eroarea întârzierii la nesfârșit”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat recent situația politică și întârzierea desemnării unui nou premier. Acesta consideră că Nicușor Dan ar fi conștientizat deja efectele perioadei în care România a rămas fără un guvern cu drepturi depline și spune că desemnarea ar putea avea loc în această săptămână.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


România traversează de mai bine de patru luni o perioadă în care nu are un guvern cu drepturi depline, iar desemnarea unui nou prim-ministru a rămas în centrul negocierilor politice. Nicușor Dan a anunțat pe 14 septembrie că nu mai poate fi amânată desemnarea și că aceasta ar urma să aibă loc înainte de participarea sa la Adunarea Generală a ONU, programată pentru 23 septembrie.


În acest context, Traian Băsescu a vorbit despre modul în care Nicușor Dan a gestionat până acum procedura și despre motivele pentru care consideră că președintele ar urma să facă, în cele din urmă, desemnarea.

Traian Băsescu, acuzații la adresa lui Nicușor Dan după întârzierea desemnării premierului

Fostul șef al statului a fost întrebat dacă Nicușor Dan este conștient de consecințele întârzierii nominalizării unui premier. Traian Băsescu a susținut că președintele nu putea să nu observe efectele acestei perioade și a făcut referire la atribuțiile constituționale pe care le are în ceea ce privește desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Citește și: Marcel Ciolacu face front comun cu Traian Băsescu și cataloghează criza energetică drept o „criză de penibilitate’: „Aia cu barjele mi-a plăcut cel mai mult’


„Nu cred că n-a realizat amploarea efectelor inactivității și inacțiunii, pentru că dânsul are un drept aproape discreționar în ceea ce privește desemnarea primului-ministru, cu excepția situației în care ar avea o majoritate de 50 plus unu din partea unui partid. Neavând așa ceva, are drept discreționar de desemnare’, a spus Traian Băsescu la emisiunea „În fața ta’, la Digi24.

Citește și: Traian Băsescu susține că Ilie Bolojan trebuie să refacă alianța cu PSD: „Țara e mai importantă decât orgoliul şi interesele lui


Fostul președinte a comentat și una dintre desemnările făcute anterior de Nicușor Dan, despre care consideră că a fost o greșeală de procedură. Este vorba despre varianta lui Cătălin Veștea, în contextul căreia Băsescu susține că ar fi fost necesară o discuție prealabilă cu liberalii.

„Categoric a făcut și greșeli, cel puțin în desemnarea cu Veștea. Nu pot să desemnezi un prim-vicepreședinte al unui partid fără să informezi partidul respectiv. Eu sunt convins că, dacă discuta cu liberalii, găsea o soluție de înțelegere pentru desemnarea lui Veștea ca premier’, a continuat fostul președinte.


Ce spune Traian Băsescu despre următoarea desemnare

În ceea ce privește momentul în care ar putea fi anunțat noul premier, Traian Băsescu a estimat că procedura se va încheia rapid. Declarația sa vine în contextul în care Nicușor Dan a spus deja că desemnarea nu mai poate fi amânată și că își dorește ca aceasta să aibă loc înainte de plecarea la New York.

Citește și: Povestea de viață neștiută a Mădălinei Apostol. A avut trei copii din două relații, o poveste de dragoste cu despărțiri și împăcări cu Nick Rădoi, s-a luptat cu depresia și a murit la 40 de ani


Băsescu a legat schimbarea de ritm și de problemele care apar în lipsa unui guvern cu puteri depline, menționând inclusiv situația bugetară și funcționarea unor instituții publice.

„Eu cred că se va face desemnarea foarte rapid. Părerea mea este că zilele astea președintele Dan a realizat eroarea întârzierii la nesfârșit a desemnării unui candidat, având în vedere că se lovește de ce înseamnă buget fără rectificare. A început să afle ce se întâmplă în spitale, probabil ce se întâmplă și în multe alte instituții cu salariile, cu cheltuielile materiale și cred că va reacționa destul de repede după ce a înțeles ce se întâmplă datorită întârzierii. Cred că săptămâna asta vom avea un prim-ministru desemnat’, a conchis fostul președinte.


În aceeași intervenție, Traian Băsescu a criticat întârzierea procedurii, pe care a descris-o drept nepermisă și cu efecte negative asupra României.

„În concluzie, la întrebarea dumneavoastră, întârzierea este nepermisă și a produs mult rău României acest refuz al președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională scrisă în articolul 83 din Constituție: Președintele desemnează un prim-ministru pentru un candidat pentru funcția de prim-ministru’, a adăugat Traian Băsescu.