Traian Băsescu susține că Nicușor Dan a vrut să cadă Guvernul Mureșan: "A fost mesajul - stați liniștiți, nu dizolv Parlamentul!"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Traian Băsescu susține că mesajele transmise de Nicușor Dan înaintea votului pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan au contribuit la respingerea Cabinetului. Fostul președinte consideră că șeful statului a descurajat parlamentarii să susțină noul Executiv, repetând că nu intenționează să dizolve Parlamentul și să declanșeze alegeri anticipate.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Guvernul propus de Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament pe 30 septembrie, după ce a obținut 182 de voturi pentru și 15 împotrivă, în condițiile în care pentru învestitură erau necesare 233 de voturi. Cabinetul susținut de PNL, USR și UDMR nu a reușit astfel să obțină majoritatea necesară, iar criza politică a intrat într-o nouă etapă.


Înaintea votului, Nicușor Dan transmisese că își dorește încheierea crizei politice, dar precizase în repetate rânduri că nu ia în calcul alegerile anticipate. În acest context, Traian Băsescu a susținut, la Digi24, că poziția președintelui ar fi transmis parlamentarilor că respingerea Guvernului Mureșan nu va duce automat la dizolvarea Parlamentului.

Traian Băsescu susține că Nicușor Dan a vrut să cadă Guvernul Mureșan

Întrebat dacă mesajul președintelui ar fi putut contribui la căderea Guvernului Mureșan, Traian Băsescu a răspuns afirmativ. Fostul șef al statului și-a argumentat afirmația prin faptul că Nicușor Dan ar fi transmis în mod repetat că nu va recurge la dizolvarea Parlamentului în cazul respingerii Executivului.

Citește și: Traian Băsescu, critici la adresa lui Nicușor Dan după întârzierea desemnării premierului: „Categoric a făcut greșeli. Zilele astea a realizat eroarea întârzierii la nesfârșit’


„Pentru că a vrut să cadă Guvernul Mureșan. Deci acest mesaj dat atât de insistent în timpul pregătirii Guvernului Mureșan de câteva ori l-a dat și l-a dat și în ultima zi. A fost mesajul – stați liniștiți, nu dizolv Parlamentul. De ce a fost un mesaj împotriva Guvernului Mureșan’, a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la Digi24.



„A fost o lovitură și pentru liberali’

Fostul președinte a fost întrebat și dacă desemnarea lui Siegfried Mureșan ar fi putut reprezenta o lovitură pentru PNL și dacă acest lucru ar putea explica poziționarea lui Nicușor Dan.


Citește și: Marcel Ciolacu face front comun cu Traian Băsescu și cataloghează criza energetică drept o „criză de penibilitate: „Aia cu barjele mi-a plăcut cel mai mult

Băsescu a respins această explicație ca motiv principal, dar a susținut că liberalii au fost, la rândul lor, afectați de situația creată după respingerea Guvernului.

„Nu. A fost o lovitură și pentru liberali, dar este clar că n-a vrut să creeze condiții pentru alegerea anticipate’, a declarat Traian Băsescu.


Băsescu evită speculațiile despre o apropiere între Nicușor Dan și PSD

Discuția a ajuns și la speculațiile privind o posibilă apropiere între președintele Nicușor Dan și PSD, în condițiile în care, în ultima perioadă, au existat poziții similare ale celor două părți pe anumite subiecte.

Citește și: Traian Băsescu susține că Ilie Bolojan trebuie să refacă alianța cu PSD: „Țara e mai importantă decât orgoliul şi interesele lui

Întrebat dacă Nicușor Dan ar fi transmis același mesaj înaintea votului în situația în care ar fi fost propus un guvern PSD, Traian Băsescu a evitat să ofere o concluzie și a subliniat că o asemenea variantă ar rămâne la nivelul presupunerilor.


„Aici nu putem merge decât la supoziții și n-aș vrea să mă lansez în așa ceva’, a conchis Traian Băsescu la Digi24.

Ce urmează după respingerea Guvernului Mureșan

După respingerea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, Nicușor Dan a reluat consultările cu partidele parlamentare pentru identificarea unei soluții de ieșire din criză. În paralel, sunt analizate mai multe variante pentru funcția de premier, inclusiv persoane din afara partidelor.


Printre numele vehiculate se află Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, Luca Niculescu, fost ministru de Externe, și Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR. Traian Băsescu a susținut separat că soluția ar putea fi un premier independent, dar cu miniștri desemnați de partidele parlamentare.

Foto: Hepta, Facebook