Tot mai puțini români își manifestă interesul pentru un loc de muncă în afara țării, mai ales în contextul actual, marcat de incertitudini la nivel internațional. De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate aproape 28.000 de aplicări pentru joburi din străinătate, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din totalul aplicărilor.
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de eJobs, nici pentru restul anului nu se anticipează schimbări semnificative în această privință. Doar 6,3% dintre respondenți au declarat că iau în calcul plecarea la muncă în străinătate și că au deja un plan concret în acest sens.
Un procent de 21,2% nu au fost la fel de categorici, însă au menționat că ar putea lua în considerare această opțiune doar dacă nu își vor găsi în România un loc de muncă satisfăcător. În schimb, 60,1% dintre participanți au afirmat că nu au deloc în plan să plece din țară, iar 12,5% ar accepta să lucreze pentru un angajator din străinătate doar în condițiile unei colaborări remote, care să nu implice relocarea.
Țările care au atras cele mai multe aplicări de la începutul anului au fost Germania, Olanda, Bulgaria, Grecia, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Suedia și Franța. „Dacă facem însă o disociere între date și ne uităm strict pe ce s-a întâmplat în piață de la 1 martie, de când a izbucnit războiul în Orientul Mijlociu, vedem o scădere semnificativă în topul destinațiilor preferate de români pentru Cipru, care coboară de pe poziția a 6-a pe poziția a 12-a și una minoră pentru Emiratele Arabe Unite, de pe poziția a 7-a pe poziția a 9-a. Urcă, în schimb, în preferințele românilor destinații precum Spania, Italia ori Grecia, considerate mai sigure din punct de vedere geopolitic sau, pur și simplu, centre în care candidații se pot integra mai ușor datorită comunităților mari de români deja existente acolo’, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Transport / logistică, turism și retail sunt domeniile spre care se orientează românii care au în plan să meargă la muncă în afara țării. Asigurările sunt un domeniu recent intrat în ierarhie și, pentru această primă parte a anului, reușește chiar să detroneze angajatori mai mari, precum serviciile, construcțiile, industria alimentară sau agricultura.
„Străinătatea continuă să rămână o opțiune luată în calcul în primul rând de către candidații din segmentul de vârstă 25 – 35 de ani și apoi de cei foarte tineri (18 – 24 de ani). Nevoia de stabilitate și aversiunea la o schimbare atât de mare se resimte tot mai pregnant pe măsură ce avansează în vârstă, astfel încât candidații care au peste 45 de ani sunt și cei care aplică cel mai puțin’, a mai explicat Ana Călugăru.
În funcție de nivelul de carieră, primii aplicanți pentru job-urile din alte țări sunt cei care au între 2 și 5 ani de experiență, apoi candidații entry level (0 – 2 ani de experiență) și abia la final seniorii, cu o experiență mai mare de 5 ani și cei care nu au deloc experiență. Din punctul de vedere al studiilor, pe primele două locuri se află candidații din două categorii opuse, respectiv muncitorii calificați și absolvenții de studii superioare.
În ciuda faptului că interesul candidaților scade pentru locurile de muncă din alte țări, angajatorii din afară rămâne deschiși să recruteze români. Din ianuarie și până acum au fost postate aproape 2.000 de job-uri, cele mai multe pentru Germania, Olanda, Ungaria, Austria, SUA, Bulgaria, Irlanda și Grecia. Sunt căutați candidați care să lucreze în construcții, sănătate, industria auto, producție, industria alimentară, servicii și turism, iar nivelurile de experiență cerute sunt similare cu cele ale candidaților care aplică și cel mai mult – mid level (2 – 5 ani) și entry level (0 -2 ani)
Sondajul a fost realizat în luna ianuarie pe un eșantion de 950 de candidați și angajați de pe piața muncii. În acest moment, 22.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 8.000 pe iajob.ro. Aproximativ 1.000 de joburi sunt pentru străinătate.