Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat” cu mintea concurenților la Sunt celebru, scoate-mă de aici!: „Patru persoane au plecat pe mâna mea. Acolo faci strategii”

Publicat pe

Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat' cu mintea concurenților de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici. Luptătorul MMA a făcut parte din lista celor 12 celebrități care au luat parte la cel de-al doilea sezon al reality show-ului. Recent, acesta a făcut o serie de declarații despre strategia sa în cadrul competiției, susținând că și-a analizat atent „adversarii' încă de la începutul filmărilor.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat' cu mintea concurenților la Sunt celebru, scoate-mă de aici!. Cristi Mitrea a participat la cel de-al doilea sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici', alături de Anisia Gafton,Tania Popa, RUXI, Mara Bănică, Bia Khalifa, Giani Kiriță, Paul Diaconescu, Alex Bogdan, Răzvan Botezatu, Cornel Palade și Lidia Buble. Înainte de a pleca în Republica Dominicană, acesta mărturisea că a acceptat provocarea pentru că avea nevoie de un „restart', fiind de părere că reality show-ul îl putea pune față-n față cu situații cu care nu s-a mai întâlnit până acum. La acea vreme, sportivul susținea că nu și-a descoperit nicio fobie, lucru care s-a observat și în parcursul său la emisiunea de la Pro TV.

Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat' cu mintea concurenților la Sunt celebru, scoate-mă de aici!: „Patru persoane au plecat pe mâna mea. Acolo faci strategii'Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat' cu mintea concurenților la Sunt celebru, scoate-mă de aici!: „Patru persoane au plecat pe mâna mea. Acolo faci strategii'

Fostul concurent a vorbit și despre modul în care l-a schimbat experiența din junglă, susținând că a găsit diferite metode pentru a-și peterece orele în care nu se afla la filmări. Acesta a recunoscut că singurătatea poate să-ți afecteze „modul de gândire'.

Citește și: Giani Kiriță și Cristi Mitrea, conflict aprins la Sunt celebru, scoate-mă de aici!:”M-a înjurat…”

Citește și: Giani Kiriță și Cristi Mitrea, noi tensiuni la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!':„Trebuie să înțeleagă că totul se plătește în viață'

Citește și: Emilia Ghinescu nu se mai căsătorește cu Sebastian Albăstroiu, după 12 ani de relație:”Trebuie să vrea și el”

Citește și: De ce nu vrea Mihai Bendeac să se căsătorească și să aibă copii:„Nu va exista acel eveniment. De la un punct încolo…'

Cristi Mitrea recunoaște că s-a „jucat' cu mintea concurenților de la Sunt celebru, scoate-mă de aici

Fostul concurent a recunoscut că strategia lui s-a bazat pe cunoașterea adversarului. Cristi Mitrea a reușit să le afle slăbiciunile celorlalți cuncurenți, recunoscând că este responsabil pentru plecarea din emisiune a patru celebrități.

„Dacă stau să calculez cred că patru persoane au plecat pe mâna mea. Acolo faci strategii, acolo le creezi. Firea mea asta analitică care stătea 10 ore pe zi, se uita la unul și la altul, mă lasă să îmi dau seama cum funcționează persoanele, la ce reacționează, ce slăbiciuni au, și atunci e ușor să apeși pe butoane, să te joci cu ei, atât timp cât ai o oarecum o bază de psihologie umană.

Mi s-a părut asta un lucru inteligent de făcut. Asta înseamnă strategie. În mintea mea, o parte a strategiei, cea mai importantă, este să-ți cunoști adversarul, pentru asta trebuie să-l analizezi', a susținut Cristi Mitrea, potrivit ego.ro.

„Mă și distram maxim'

Cristi Mitrea a recunoscut că singurele momente de recreere erau cele în se afla la testimoniale. Acesta a descoperit un loc în junglă unde putea reflecta și își găsea resursele pentru a face față probelor.

„Mă și distram maxim. Mai mult la testimoniale râdeam ca să nu vadă ei. Acum nici nu se vedea totul acasă. E cam greu să comprimi 7 zile în două ore. Trebuia să treacă cumva mai repede timpul. Era plictiseală, într-adevăr. Închipuiți-vă că stateam peste 20 de ore pe zi în același loc, ceea ce e mult. Pentru oricine. Adică îți afectează de la modul de gândire, la orice.

Dacă nu m-aș fi dus să stau singur la lac, nu aș fi funcționat altfel. Dacă nu plecam la balta mea acolo, nu știu cum ar fi fost. Eu eram zen la balta mea la butuc. Chiar am zis că o să-mi iau un butuc să-l pun în dreapta în mașină și merg cu el în dreapta. Dacă nu aveam zona aia de recreere ca să zic așa, era și mai greu. Fiecare are nevoie de resursele lui, fiecare are nevoie de liniștea lui, să fie în anumite locuri. Eu găsisem locul ăla la baltă, care pentru mine era ideal', a adăugat luptătorul MMA, potrivit sursei citate.

Cristi Mitrea își pregătește meciul de retragere

În cadrul aceluiași interviu, sportivul a mai spus că își pregătește meciul de retragere. Totodată, în urma experienței de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!', acesta a susținut că a slăbit aproximativ 12 kilograme.

„Urmează la anul un meci. Eu m-am gândit să zic că este de retragere, dar cine știe cum mă simt. Un meci o să fac sigur. Antrenoratul a început deja, de cum am dat drumul la sala nouă. E anunțat totul de vreo săptămână-două', a încheiat acesta.

Sursa foto: Facebook

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter