Ce este neurofeedback-ul și cum îți învață creierul să se echilibreze singur: "Somnul devine mai odihnitor, atenția mai stabilă, iar reacțiile emoționale mai clare și mai scurte"

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Ce este terapia neurofeedback?

Neurofeedback-ul este o practică noninvazivă, fără durere și, în esență, un antrenament pentru creier. Exact așa cum îți antrenezi mușchii la sală, îți poți antrena și capacitatea naturală de concentrare și echilibru. Procesul se bazează pe o formă de comunicare între creier și un computer, realizată prin intermediul unor mici senzori, numiți electrozi. Aceștia nu transmit curent electric și nu intervin în niciun fel asupra creierului, ci doar citesc activitatea electrică naturală produsă de neuroni. Această activitate este redată vizual – prin imagini, sunete sau jocuri – devenind o oglindă neuronală care îi arată creierului, în timp real, cum funcționează. Când activitatea cerebrală este echilibrată, imaginea de pe ecran se luminează, filmul curge lin, iar muzica devine clară. Când activitatea se dezechilibrează, fluxul se oprește. Așa învață creierul, prin feedback, ce înseamnă echilibrul și cum să revină singur acolo. Este o formă de învățare prin consecință, numită condiționare operantă. Spre deosebire de reflexele pavloviene, în care reacția e automată la un stimul, aici creierul acționează conștient și activ. Învață, prin experiență directă, care sunt stările care îi fac bine.

„Primul pas este o evaluare numită EEG – electroencefalogramă'

Ce implică procesul? Cum se măsoară activitatea cerebrală și cum are loc antrenamentul de autoreglare?

Primul pas este o evaluare numită EEG – electroencefalogramă. Este o metodă prin care se măsoară activitatea electrică a creierului prin electrozi de suprafață. Nu doare, nu transmite nimic, doar înregistrează felul în care diferite zone ale creierului lucrează între ele atunci când ești atent, relaxat sau concentrat. Pe baza acestei hărți individuale, se stabilește un protocol personalizat de antrenament. În timpul ședinței, creierul își vede activitatea tradusă pe ecran: atunci când reușește să se regleze și să intre în coerență, imaginea se luminează sau filmul merge mai fluent. Când activitatea se dezechilibrează, feedbackul dispare. Creierul învață, prin repetiție, să mențină singur acest tipar. Cu timpul, starea de echilibru se transferă și în viața de zi cu zi – somnul devine mai odihnitor, atenția mai stabilă, iar reacțiile emoționale mai clare și mai scurte.

Citește și: Cine este Dana Nălbaru, soția lui Dragoș Bucur. Are trei copii, a avut o relație cu Călin Goia de la Voltaj, a fost prezentatoare TV și acum a decis să se retragă din viața publică

Citește și: Ramona Olaru nu mai vrea iubiți fără bani: „Mi-e frică să mai stau cu un bărbat sărac! Nu mai am chef să-i întrețin

Vorbiți-mi despre tipurile de terapie prin neurofeedback.

Deși există mai multe forme de antrenament, fiecare cu o direcție specifică, esențial este ca mintea să fie menținută activă. Creierul funcționează exact ca un mușchi: dacă nu îl folosim, se rigidizează. Se vede limpede diferența între seniorii care își mențin creierul treaz prin lectură, conversații și jocuri de gândire și cei care rămân izolați, fără stimulare mentală, devenind vulnerabili la frici și la gânduri repetitive. În neurofeedback, antrenamentele se bazează pe două principii fundamentale: power și connectivity. „Putere’ (Power) descrie cât de intens lucrează o zonă a creierului – adică nivelul ei de energie. Dacă o regiune este prea activă, pot apărea anxietatea, tensiunea sau insomnia. Dacă e prea lentă, apar oboseala, lipsa de atenție sau blocajele mentale. În timpul antrenamentului, creierul învață să-și regleze această intensitate, la fel cum un pianist își ajustează forța cu care apasă clapele pentru a obține o melodie armonioasă. „Conectivitate’ (Connectivity), în schimb, arată cât de bine comunică diferitele regiuni ale creierului între ele. Atunci când aceste legături sunt slabe, gândurile devin fragmentate, reacțiile emoționale sunt disproporționate, iar atenția se pierde ușor. Prin neurofeedback, aceste conexiuni se rearmonizează, permițând creierului să funcționeze ca o orchestră bine dirijată, în care fiecare instrument își cunoaște locul și momentul potrivit. Există diverse tipuri de antrenamente care lucrează pe aceste principii. Z- Score Training funcționează ca un acordaj fin al orchestrei cerebrale, ajustând activitatea și comunicarea dintre zonele creierului. Infra-Low Frequency Training merge mai adânc, lucrând la baza sistemului nervos autonom, acolo unde se reglează somnul, stresul și relaxarea profundă – fiind foarte util în anxietate, epuizare sau traumă. Iar Alpha-Theta Training sprijină tranziția către stările de calm și creativitate, ajutând la relaxare și somn. Un alt model foarte valoros, dezvoltat de cercetătorul Peter Van Deusen, privește creierul prin prisma capacității sale de a schimba vitezele între stări. El descrie patru moduri principale de funcționare: blocat, instabil, hipoactiv și hiperactiv. Scopul nu este ca mintea să fie mereu liniștită, ci să poată trece natural de la alertă la relaxare, de la acțiune la odihnă. În termeni simpli, un creier sănătos nu e mereu calm, ci știe când să fie calm și când să fie activ. Modelul lui Van Deusen completează perfect principiile de power și connectivity, pentru că toate urmăresc același lucru: să redea creierului flexibilitatea naturală – acea abilitate de a se adapta rapid, fără să rămână blocat în frică, stres sau apatie. Indiferent de metodă, esența rămâne aceeași: creierul învață din propriul feedback. Nu i se impune nimic din exterior, ci descoperă singur cum arată echilibrul său natural. Pentru ce afecțiuni este utilizată terapia neurofeedback? E important de spus: neurofeedbackul nu tratează boli, ci sprijină creierul să revină la o funcționare echilibrată. Nu lucrăm pe etichete medicale, ci pe tipare funcționale. Când o zonă a creierului e prea activă – starea de hyper – pot apărea anxietate, agitație sau insomnie. Când e prea lentă – starea de hypo – apar oboseala, lipsa de motivație sau neatenția. Prin neurofeedback, creierul este ghidat să recunoască și să mențină echilibrul între aceste stări. De aceea, metoda este folosită pentru a susține persoane care se confruntă cu anxietate, depresie, stres, ADHD, tulburări de somn, burnout, migrene, tulburări emoționale sau dificultăți de concentrare. Scopul nu este de a „repara’ creierul, ci de a-l ajuta să funcționeze la nivelul său optim.

„Prin neurofeedback, creierul este recompensat de fiecare dată când reușește să revină la ritmurile lente, cele care favorizează somnul profund'

Este eficient și în tulburările de somn și afecțiunile asociate?

Da, pentru că somnul este unul dintre cele mai fine procese de autoreglare ale creierului. Când dormim bine, activitatea cerebrală coboară treptat din undele beta (alertă), în alpha (relaxare), apoi în theta și delta (somn profund și regenerare). Când această tranziție se rupe – din stres, anxietate sau oboseală cronică – creierul rămâne blocat în activitate rapidă. Dormim cu ochii închiși, dar mintea „păzește’. Așa apar insomnia, trezirile nocturne, somnul superficial sau coșmarurile. Prin neurofeedback, creierul este recompensat de fiecare dată când reușește să revină la ritmurile lente, cele care favorizează somnul profund. Astfel, învață că poate coborî fără frică în odihna reală. Oamenii descriu adesea o schimbare simplă, dar esențială: „nu mai dorm iepureşte (în alertǎ), ci ca un om care se simte în siguranță’.

Cum îi ajută pe cei care suferă de anxietate și depresie?

Anxietatea este ca o alarmă care sună prea des. Depresia, ca o alarmă care nu mai sună deloc. În ambele cazuri, sistemul de reglare a emoțiilor este dezechilibrat. Prin neurofeedback, creierul învață să stingă alarma când nu e nevoie și să reactiveze energia atunci când e blocat. Amigdala – centrul emoțiilor de frică și reacție – începe să reacționeze doar la pericol real, nu la simple gânduri. În același timp, cortexul prefrontal – partea rațională, de planificare și decizie – își recapătă controlul. Rezultatul nu este o „stare pozitivă’ artificială, ci o claritate calmă, o capacitate mai bună de a gândi limpede fără a fi dominat de frică sau de lipsă de energie.

Neurofeedbakul e recomandat și copiilor

Este recomandat și copiilor?

Da, și adesea cu rezultate surprinzător de rapide. Creierul copiilor este mult mai flexibil decât cel al adulților – se adaptează ușor, învață repede din consecințe și răspunde natural la feedback. În timpul ședințelor, copilul stă relaxat și urmărește pe ecran un film sau o animație care se mișcă doar atunci când activitatea creierului său este echilibrată. Pentru el, totul pare un joc, dar în realitate creierul exersează autoreglarea – acea capacitate de a se calma singur după o emoție puternică, de a reveni la atenție după distragere sau de a se motiva după o frustrare. Lucrând cu peste trei sute de copii, am observat aceleași transformări care se repetă constant, indiferent de vârstă. Copiii impulsivi încep să aibă un mic răgaz între emoție și reacție – acel moment în care aleg, nu izbucnesc. Cei distrași devin mai ancorați în prezent, pot urmări mai ușor o sarcină până la capăt. Iar cei rezistenți la colaborare încep să se deschidă și să răspundă pozitiv atunci când primesc cerințe sau feedback. Toate aceste schimbări apar pentru că sistemul nervos învață să se simtă în siguranță. Când corpul nu mai e în alertă, copilul nu mai are nevoie să se apere prin agitație, evitare sau opoziție. Încrederea revine, iar comportamentul se aliniază firesc la emoție și situație. Neurofeedback-ul nu „repară’ copilul, ci îl ajută să-și redescopere naturalețea de a fi el însuși – curios, echilibrat și conectat.

Care sunt avantajele terapiei prin neurofeedback?

Cel mai important avantaj este că metoda este non-invazivă, sigură și naturală. Nu implică medicație, nu forțează și nu provoacă dependență. Rezultatele se construiesc prin învățare reală, iar creierul păstrează ceea ce a învățat. De aceea, efectele sunt durabile. Neurofeedback-ul este complet personalizat, adaptat fiecărui profil cerebral, și se combină ușor cu alte forme de dezvoltare – psihoterapie, antrenament de respirație, mindfulness sau mișcare fizică. Într-o lume în care mulți oameni încearcă să se „repare’, această metodă aduce un mesaj diferit: nu trebuie să te schimbi, ci să te regăsești. Cum decurge o ședință de neurofeedback? Totul se desfășoară într-un spațiu liniștit, confortabil. Te așezi într-un fotoliu, iar specialistul aplică câțiva senzori de suprafață pe scalp. Ei citesc activitatea electrică a creierului, care este redată în timp real pe un ecran. Când creierul intră într-o stare coerentă, filmul sau jocul rulează fluent. Când activitatea neuronală devine agitată, imaginea se oprește. Creierul observă imediat diferența și, prin repetiție, învață să mențină echilibrul. Pe măsură ce progresează, protocolul este ajustat pentru a lucra tot mai precis pe zonele care au nevoie de reglare. După câteva ședințe, mulți oameni spun că „mintea le tace’, că se pot concentra fără efort sau că, pur și simplu, se simt mai bine în propria piele.

Metoda este considerată sigură

Ce urmează după tratament? Există terapii complementare care îi cresc eficiența?

După un ciclu complet, de obicei între zece și douăzeci de ședințe, creierul începe să mențină singur noile tipare de echilibru. Dar această stabilitate se consolidează prin obiceiuri de viață: respirația lentă, mișcarea regulată, un program constant de somn și reducerea timpului petrecut pe ecrane seara. Psihoterapia integrativă și exercițiile de atenție conștientă pot ajuta la integrarea emoțională a schimbărilor. Neurofeedback-ul este sămânța, iar obiceiurile sunt apa. Împreună, transformă progresul într-un mod de viață.

Care sunt riscurile terapiei neurofeedback?

Metoda este considerată sigură. Nu există curent, substanțe chimice sau stimulare externă. La început, pot apărea o ușoară oboseală sau un somn mai profund decât de obicei – semne că sistemul nervos lucrează. Uneori, când mintea se liniștește, pot ieși la suprafață emoții sau amintiri vechi. Nu pentru că terapia le provoacă, ci pentru că acum există spațiu să fie văzute. De aceea, este recomandat ca procesul să fie ghidat de un specialist și, când e necesar, completat de psihoterapie. Neurofeedback-ul nu este doar o reglare, ci o reconectare cu tine.

Aveți un caz remarcabil pe care ni-l puteți împărtăși?

Da. Îmi amintesc un adolescent cu anxietate și insomnie care, înainte de somn, repeta mereu: „nu o să pot adormi’. Ani la rând, dormise cel mult două-trei ore pe noapte, cu treziri dese și senzația că trebuie să „păzească’ totul. Ce m-a surprins a fost viteza cu care corpul lui a început să răspundă. După primele trei ședințe, pentru prima dată după ani, a reușit să doarmă mai mult de trei ore legate. Nu a fost o schimbare spectaculoasă peste noapte, dar a fost semnul limpede că sistemul nervos începe să lase garda jos și să aibă încredere în somn. Schimbarea s-a simțit și ziua. Mi-a povestit că nu mai întâmpină dificultăți la școală, când comunică cu colegii. Nu pentru că frica ar fi dispărut complet, ci pentru că creierul a început să se simtă în siguranță în prezența altor oameni. Când apare acest sentiment de siguranță, mintea nu mai caută inconștient „declanșatori’ sau semne de pericol în jur; încetează să scaneze sala, iar conversațiile se întâmplă natural, fără efort. După zece ședințe, mi-a spus atât: „E prima dată când dorm fără să mă apăr.’ A fost o frază scurtă, dar plină de sens. Nu s-a transformat într-o altă persoană; și-a redobândit încrederea în propriul creier și în propria capacitate de a se liniști. Asta urmărește neurofeedbackul: nu te schimbă, ci te readuce la tine, la echilibrul în care somnul, relațiile și atenția redevin firești.

Concluzie: Neurofeedback-ul nu e magie, ci este o formă de învățare trăită, condusă cu finețe. Când creierul descoperă plăcerea de a fi în echilibru, nu mai are nevoie de control, ci doar de încredere. Știința devine, astfel, cel mai rafinat profesor al liniștii.