Ultimii ani au dovedit că descoperirea comorilor nu este doar un subiect captivant de roman ori de scenariu de film. Posesorii de detectoare de metale au scos la iveală obiecte valoroase, ascunse de sute de ani și chiar mai vechi. Numai că, între visul de a te îmbogăți peste noapte și realitatea juridică românească e cale lungă și anevoioasă. Prin urmare, e bine să știi ce trebuie să faci dacă găsești o comoară în România.
Cuprins
Hai, reunoaște că ți-ar plăcea și ție să te numeri printre cei pe care îi lovește norocul în timpul unei plimbări reconfortante printr-o pădure seculară ori în timp ce renovezi casa bunicilor de la țară. Te și visezi la bordul unei ambarcațiuni luxoase, privind din larg la vila pe care tocmai ai achiziționat-o la malul Mediteranei. Mașina de colecție te așteaptă în garaj, în timp ce îți programezi viitoarea călătorie peste mări și țări. Dar e cazul să revii cu picioarele pe pământ, căci legislația în vigoare te trezește brusc din reverie.
Ceea ce trebuie să faci dacă găsești o comoară în România, oriunde și de orice tip ar fi ea, este să o declari. Și asta pentru că momentul în care ai atins o comoară te transformă, din punct de vedere legal, în actorul principal al unui film cu scenariu întortocheat, plin de proceduri administrative.
Cuprins
România are un cadru legislativ extrem de strict și detaliat în ceea ce privește patrimoniul cultural național. Iar granița dintre statutul de cetățean model premiat generos de stat și cel de suspect într-un dosar penal este surprinzător de subțire. Pentru a nu transforma cel mai norocos moment din viața ta într-o aventură neplăcută cu poliția, este esențial să înțelegi exact ce spune legea. Și trebuie să știi ce pași trebuie urmați și dacă e cazul să visezi la vreo recompensă.
Legea nr. 287/2009 din Codul Civil al României reglementează regimul juridic al comorilor. Potrivit Articolului 946 al legii, „Prin comoară se înțelege orice bun mobil corporal, ascuns sau îngropat, chiar involuntar, asupra căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar. Dreptul de proprietate asupra comorii descoperite pe un teren sau într-un bun mobil aparține proprietarului acelui teren sau bun mobil, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu toate acestea, comoara găsită pe un teren sau într-un bun mobil aparținând unei alte persoane, prin lucrare întâmplătoare, se împarte în mod egal între proprietarul terenului sau al bunului mobil și descoperitor.
Prevederile nu se aplică bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național sau din alte categorii de bunuri prevăzute de legi speciale. În cazul artefactelor istorice sau arheologice, alineatul (4) trimite la legile speciale (Legea nr. 182/2000), motiv pentru care acestea trec în proprietatea publică a statului, iar descoperitorul primește recompensa financiară în locul jumătății din bun.’
Primul reflex al oricui care descoperă o comoară este să și-o însușească. Și consideră că aceasta îi aparține de drept, mai ales dacă descoperirea a avut loc pe proprietatea sa. Din păcate, Codul Civil și legile privind protejarea patrimoniului cultural național au o viziune complet diferită asupra lucrurilor. În momentul în care un obiect cu valoare istorică, arheologică sau artistică este dezgropat din solul românesc, el devine automat proprietatea publică a statului. Nu contează că l-ai găsit în grădina ta, pe terenul vecinului sau într-o pădure izolată de munte.
Solul României ascunde bunuri care aparțin întregii națiuni, iar statul veghează cu o vigilență sporită asupra oricărei piese din trecut. Și această regulă strictă se aplică tuturor bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural mobil: monede vechi, bijuterii străvecchi, arme medievale, unelte sau artefacte din ceramică. Logica din spatele acestei legi este protejarea istoriei naționale împotriva distrugerii, vandalismului și speculei financiare. Prin urmare, primul lucru pe care trebuie să ți-l întipărești în minte este că nu devii proprietarul comorii, dacă o găsești, ci doar depozitarul ei temporar. Iar responsabilitatea ta este să o predai autorităților în condiții de maximă siguranță.
Să presupunem că ai trecut de primul șoc emoțional și că ai în fața ta un tezaur veritabil. Ce trebuie să faci dacă găsești o comoară în România? Legislația în vigoare îți oferă un răgaz foarte scurt. Ai la dispoziție exact 72 de ore pentru a preda bunurile găsite. Dacă depășești acest termen fără un motiv obiectiv întemeiat, fapta ta se poate încadra rapid la însușirea bunului găsit sau la tăinuire, fapte pedepsite aspru de Codul Penal.
Locul în care trebuie să te prezinți cu tezaurul depinde de structura administrativă din zona ta. Cel mai indicat este să mergi direct la primăria comunei sau orașului pe raza căruia ai făcut descoperirea. Accolo, vei preda bunurile primarului sau persoanei desemnate din cadrul instituției. De asemenea, te poți adresa direct Direcției Județene pentru Cultură din județul respectiv sau celui mai apropiat muzeu public.
Funcționarii vor întocmi un proces-verbal detaliat de predare-primire, în care se vor nota starea obiectelor, numărul lor, greutatea, locul exact al descoperirii și datele tale de identificare. Acest document este certificatul tău de garanție și dovada incontestabilă că ai acționat cu bună-credință, fiind totodată biletul tău de intrare în procesul de acordare a recompensei.
Articolul 49 din Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil (republicată, cu modificările și completările ulterioare) spune:
„Persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria celor prevăzute la art. 46 alin. (1) sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea. Primarul este obligat să înștiințeze despre bunurile descoperite, în termen de 24 de ore, serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor, luând totodată măsuri de paza și de conservare a acestora. Primarul este obligat să elibereze persoanei descoperitoare un certificat de predare-primire.
Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat în condițiile prevăzute la alin. (1) bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, stabilită pe baza expertizei efectuate de comisia de experți acreditați. În cazul descoperirii unor bunuri culturale mobile de valoare excepțională, se poate acorda și o bonificație de până la 10% din valoarea bunului. Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabilește de experții acreditați ai serviciului deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor sau ai altor instituții de specialitate, în termen de cel mult 18 luni de la data predării lor.
Plata recompensei prevăzute la alin. (4) și (5) se face de către ordonatorii principali de credite ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor sau de către instituția publică în administrarea căreia a fost transmis bunul, în termen de cel mult 90 de zile de la data stabilirii valorii acestuia.’
Unde-i lege, nu-i tocmeală. Dar, să fim sinceri, tot banii contează mai mult. Iar statul român nu este chiar atât de nerecunoscător pe cât s-ar putea crede. Ci oferă stimulente financiare destul de frumușele celor care predau comorile găsite întâmplător. Legea privind protejarea patrimoniului cultural mobil stipulează că descoperitorul are dreptul la o recompensă în bani reprezentând 30% din valoarea evaluată a bunului. Este o sumă considerabilă. Mai ales dacă ne gândim la tezaure din metale prețioase, a căror valoare istorică și materială poate ajunge la zeci sau sute de mii de euro.
Lucrurile devin și mai interesante dacă descoperirea ta este încadrată într-o categorie superioară. Asta dacă bunul găsit este catalogat de către experți drept o descoperire excepțională, care face parte din categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Național. Atunci, statul poate adăuga o bonificație suplimentară de până la 10% din valoare. Cu alte cuvinte, poți ajunge la o recompensă totală de 40% din valoarea de piață a comorii. Este o sumă mai mult decât decentă, care îți poate schimba viața financiară într-un mod absolut legal și lipsit de riscuri.
Totuși, ai ceva de așteptat până să-ți vezi visul cu ochii. Birocrația românească nu funcționează la viteza luminii. Iar evaluarea unui tezaur istoric este un proces complex, care nu se poate face de pe o zi pe alta. După ce ai predat bunurile, acestea sunt trimise către instituții muzeale de profil, unde o comisie de experți acreditați de Ministerul Culturii va analiza fiecare piesă în parte. Acest proces de expertiză poate dura câteva luni sau chiar mai mult de un an.
Odată ce valoarea a fost stabilită oficial, autoritățile au la dispoziție, conform legii, un termen de maximum 18 luni de la data predării pentru a-ți achita suma cuvenită. Este o așteptare lungă, dar, la finalul ei, banii sunt curați, impozitați conform legii și obținuți fără nicio umbră de stres.
Evident, într-o țară plină de povești de haiducie și idei ingenioase de îmbogățire rapidă, unii s-ar putea gândi că e mai simplu să vândă câteva monede pe site-urile de anunțuri sau să le păstreze amintire în bibliotecă. Aceasta este, de departe, cea mai proastă decizie pe care o poți lua. Poliția Română are structuri specializate în protejarea patrimoniului cultural național. Acestea sunt formate din ofițeri și experți care monitorizează constant piețele de anticariat, rețelele de socializare și site-urile de vânzări.
Încercarea de a vinde un obiect arheologic pe piața neagră sau de a-l scoate ilegal din țară este încadrată ca furt calificat, contrabandă calificată sau tăinuire. Pedepsele sunt drastice. Și includ ani grei de închisoare, pe lângă confiscarea tuturor bunurilor și a echipamentelor folosite. În plus, piața neagră a artei este plină de intermediari dubioși și de escroci, iar riscul de a fi înșelat sau șantajat este imens. Toate aceste pericole pălesc în comparație cu calea legală. De ce să te ascunzi toată viața pentru niște bani obținuți ilegal, când poți fi un erou local, aplaudat în presă și chiar premiat?
Ai aflat ce trebuie să faci dacă găsești o comoară în România și cam cu ce te-ai pitea alege de pe urma ei. Dar, dacă vrei să te bucuri de rodul descoperirii tale, e indicat să respecți și regula de aur a arheologiei: nu atinge și nu curăța nimic! Tentația de a spăla o monedă veche plină de pământ cu o periuță de dinți și puțin săpun pentru a-i reda strălucirea este uriașă. La fel și dorința de a scoate repede toate piese din pământ pentru a le număra. Ei bine, e cazul să-ți oprești orice impuls de acest tip.
Curățarea la nivel de amator a obiectelor vechi le poate distruge iremediabil patina, valoarea istorică și valoarea de piață. O monedă curățată agresiv cu substanțe chimice menajere își poate pierde mai mult de jumătate din valoarea de expertiză. Mai mult decât atât, contextul arheologic în care este găsit un obiect este adesea mai valoros pentru istorici decât obiectul în sine. Poziția monedelor, straturile de pământ, resturile organice din jur și adâncimea la care se aflau spun povestea din spatele acelui tezaur.
Dacă descoperi ceva spectaculos, cel mai înțelept lucru este să oprești orice săpătură ulterioară, să faci fotografii clare din mai multe unghiuri. E indicat să înregistrezi coordonatele GPS ale locului și să acoperi ușor zona pentru a o proteja de intemperii sau de privirile curioșilor. Atunci când predai bunurile, oferă experților toate aceste detalii contextuale. Arheologii îți vor fi profund recunoscători, iar șansele tale de a primi o recompensă generos evaluată vor crește considerabil.
Hobby-ul detectării de metale a explodat în România, în ultimii ani. Iar comunitatea celor care străbat câmpurile în căutare de istorie este din ce în care mai numeroasă. Totuși, dacă folosești un detector de metale, regulile jocului devin mult mai stricte. Pentru a deține un astfel de aparat, ai nevoie de o autorizație specială eliberată de Inspectoratul Județean de Poliție pe raza căruia domiciliezi. Folosirea unui detector neautorizat constituie infracțiune. Și se pedepsește prin confiscarea aparatului și amenzi usturătoare sau chiar cu închisoare.
Legea interzice cu desăvârșire utilizarea detectoarelor de metale în zonele cu patrimoniu arheologic reperat, adică pe siturile arheologice oficiale, în cetăți vechi, tumuli sau rezervații istorice înregistrate în Repertoriul Arheologic Național. Dacă mergi cu detectorul pe un sit arheologic cunoscut, nicio scuză privind ignoranța nu te va salva de la un dosar penal grav.
Detectarea este permisă doar în așa-numitele zone libere, adică pe terenuri fără valoare arheologică atestată anterior. Dacă ești autorizat și găsești o comoară într-o zonă liberă, ești considerat un descoperitor ocazional de bună-credință. Și ai dreptul deplin la recompensă. Dacă ai săpat, însă, într-un sit protejat, bunurile sunt confiscate. Iar tu îți vei petrece următoarele luni dând explicații procurorilor.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: legalup.ro, infoturism.ro, atlas-geografic.net,
Citește și Rase de găini care fac ouă verzi și albastre. Sunt mai bune?