Cine a fost Ovidiu, poetul exilat la Tomis

Puțini autori ai Antichității au avut un destin atât de dramatic precum cel al lui Publius Ovidius Naso. Este cel pe care-l știm cu toții azi drept Ovidiu. Poet al iubirii și al elegiei, este considerat ultimul mare poet al „epocii de aur’ a literaturii latine. Hai să descoperim împreună povestea poetului care, departe de locurile natale, a rămas nemuritor prin cuvintele sale.

Un drum predestinat

După cum el însuși a scris în lucrarea „Tristia’, a venit pe lume la data de 20 martie a anului 43 înainte de Hristos. Provenea dintr-o familie de rang înalt, cu posibilități financiare și cu ambiția de a-și vedea fiii în funcții importante. Locuiau în Sulmona, un orășel din regiunea Abruzzo din Italia de azi, situat la cam 140 km de Roma.

Încă de mic, Ovidiu a primit o educație aleasă. A studiat retorica la Roma, unde a avut profesori celebri și a fost coleg cu tineri care aveau să devină senatori sau consuli. Tatăl său îl pregătea pentru o carieră politică sau juridică, așa cum cerea tradiția. Totuși, firea sensibilă și talentul său incontestabil pentru poezie l-au făcut să aleagă calea literaturii, împotriva voinței paterne.

Și-a completat studiile la Atena și împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, au întreprins o călătorie în Sicilia și Asia Mică. Întors la Roma, Ovidiu a intrat în cercul literar Messalla Corvinus. Ducând o viață extravagantă și lipsită de griji, s-a integrat rapid în cercurile importante ale vremii. A cunoscut poeți celebri, precum Virgiliu și Horațiu, și a devenit repede o figură marcantă a elegiei latine.

Primele sale opere de succes au fost Amores („Iubiri’) – o colecție de poezii dedicate pasiunii și iubirii frivole – și Heroides („Epistolele eroinelor’) – scrisori imaginare ale unor eroine mitologice către iubiții lor. Aceste scrieri au impresionat prin stilul lor rafinat, ironia subtilă și talentul de a explora sentimentele umane. Ba chiar i-au adus protecția împăratului Augustus. Așa se face că, după moartea lui Horațiu, a devenit cel mai cunoscut și apreciat poet al Romei.

Succesul l-a pedepsit

Cea mai importantă lucrare a lui Ovidiu rămâne „Metamorphoses’ („Metamorfoze’). Este vorba despre o epopee mitologică, în 15 volume, scrisă în hexametru. Lucrarea reunește peste 250 de mituri despre transformări. Și pornește de la facerea lumii, ajungând până la apoteoza lui Cezar. În această operă îmbină mitologia greacă și romană cu o viziune poetică unică, într-un stil plin de imaginație, umor și sensibilitate. Versurile sale au influențat profund literatura și arta europeană, de la Dante și Shakespeare, până la pictorii Renașterii și sculpturile baroce.

Totuși cea care avea să schimbe radical destinul lui Ovidiu a fost „Ars Amatoria’ sau Arta iubirii. Aceasta a iscat un adevărat scandal în epocă. Și asta pentru că era un veritabil manual de seducție, structurat în trei volume. Este vorba despre cea mai controversată dintre operele marelui poet. El le oferea sfaturi bărbaților și femeilor despre cum să cucerească și să păstreze iubirea. Or, în Roma moralistă a lui Augustus, poemul a stârnit suspiciuni. Mai ales că împăratul promova legi stricte privind moralitatea și familia. Este și motivul pentru care se speculează că tocmai această lucrare libertină ar fi dus la decizia de a fi exilat.

Drept urmare, în cel de-al optulea an după Hristos, Ovidiu a fost exilat la Tomis, acel loc „barbar’, de pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Motivele exacte ale exilului rămân și astăzi neclare. În scrierile sale, Ovidiu face aluzie la două cauze: carmen et error („un poem și o greșeală’). „Poemul’ se referă, cel mai probabil, la Ars Amatoria. „Greșeala’ a fost interpretată de istorici ca implicarea într-un scandal de la curtea imperială.

Unele ipoteze sugerează că Ovidiu ar fi fost martor sau chiar complice într-o intrigă care o implica pe Iulia, nepoata lui Augustus, alungată și ea pentru comportament imoral. Cert este că exilul a fost o pedeapsă severă, fără posibilitate de întoarcere pentru cine a fost Ovidiu, marele poet.

A rămas vocea eternă a iubirii și a dorului

Ajuns la Tomis, Constanța românească de azi, avea să-și petreacă restul zilelor printre geți. A întâlnit o lume complet diferită de rafinamentul Romei. Orașul era mic, de frontieră, populat de coloniști greci, daci, geți și sarmați. Iernile erau lungi și aspre, limbile vorbite îi erau necunoscute, iar lipsa prietenilor și a vieții culturale îl apăsa.

În scrisorile sale, grupate în lucrarea „Tristia’ („Tristele’) și în „Epistulae ex Ponto‘ („Scrisori de la Pont’), avea să-și descrie trăirile. Scria despre dorul de Roma, disperarea, frica de barbari și speranța zadarnică de a fi reprimit pe meleagurile natale. Se plângea de clima ostilă, de atacurile geților și de izolarea culturală. Totuși, dovedește o extraordinară forță de creație. Chiar și în exil, a continuat să scrie, lăsând mărturii neprețuite despre viața la frontierele Imperiului.

Singur printre străini, Ovidiu s-a stins din viață cu aproximație în anul 17 sau 18 după Hristos. Avea cam 60 de ani. Nu a reușit să obțină iertarea imperială în timpul vieții sale. Se spune că a fost înmormântat chiar în Tomis, deși mormântul său nu a fost identificat cu certitudine. De-a lungul secolelor, memoria poetului a supraviețuit datorită versurilor sale și a legendelor transmise de localnici.

Ce a rămas în urma lui Ovidiu

Deși soarta i-a fost potrivnică, Ovidiu a reușit să transforme exilul într-o operă de artă. Versurile sale au străbătut veacurile, au modelat imaginația Europei și au dat Dobrogei o aură de poezie și legendă. Astăzi, Ovidiu nu este doar un nume pe un piedestal de marmură din Constanța. Cine a fost Ovidiu rămâne o punte între Roma antică și cultura noastră modernă, o dovadă că poezia poate sfida timpul și distanța.

Astăzi, statuia lui Ovidiu domină Piața care-i poartă numele din centrul vechi al Constanței, lângă Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Monumentul a fost realizat de sculptorul italian Ettore Ferrari, în 1887. Și este un simbol al orașului și un loc de pelerinaj cultural. De la școli și străzi care îi poartă numele, la festivaluri de poezie, Ovidiu a devenit parte din identitatea Constanței. Legenda spune că Tomisul a supraviețuit barbarilor și a devenit un oraș modern și datorită gloriei poetului exilat aici.

Ovidiu nu a fost doar un poet al iubirii frivole. Temele și miturile din marile lui lucrări au inspirat marii creatori ai lumii. Dante l-a pus în Divina Comedie, Shakespeare a preluat povești din opera sa. Iar pictori ca Tizian sau Rubens au ilustrat scene din versurile lui. Operele lui au fost traduse în zeci de limbi și continuă să fie studiate în școli și universități. Prin eleganța stilului său și modernitatea temelor, Ovidiu rămâne un clasic etern.

Curiozități despre cine a fost Ovidiu

Ovidiu nu a fost doar poetul iubirii frivole, ci și un cronicar al sufletului uman, capabil să-și transforme drama personală în artă nemuritoare. Moștenirea sa continuă să inspire artiști, istorici și iubitori de poezie. Așa că nu e de mirare că există o serie de curiozități despre cine a fost Ovidiu.

Numele i s-a tras de la… nas

Numele său complet era Publius Ovidius Naso. „Naso’ se traduce literalmente „nas’ din latină. Deși pare amuzant azi, cognomenul era relativ comun și desemna, probabil, o caracteristică fizică. Se crede că cei din familia lui aveau nasuri proeminente.

A încercat să-și ardă operele

Temându-se de furia lui Augustus, Ovidiu ar fi încercat să distrugă manuscrisele compromițătoare. În scrisorile din exil, poetul spune că a vrut să ardă Ars Amatoria, dar copia ajunsese deja la public. Ironia este că interdicția imperială nu a făcut decât să crească popularitatea poemului!

A fost un „trend setter’ al mitologiei

Prin Metamorfoze, Ovidiu a creat, practic, un „catalog’ mitologic care a fost manual de bază pentru artiștii Renașterii și Barocului. Fără el, multe mituri, precum cele ale lui Pygmalion și Galateea, Narcis ori Phaeton, nu ar fi ajuns în forma pe care o știm azi. Ironist subtil și maestru al autoironiei, făcea adesea glume pe seama propriei persoane. În lucrarea Amores, și-a parodiat rivalitățile cu alți poeți. În exil, își plângea soarta cu un umor amar: „Mă tem că, de frig, versurile mele se vor îngheța pe pergament.’

Tomis era un fel „capăt barbar al lumii’

Pentru un roman rafinat, Tomis era o „Siberia’ a vremii. Era un oraș mic, expus atacurilor geților și sarmaților. În scrisorile sale, Ovidiu îl descrie ca pe un loc sălbatic, unde „ninsorile cad mai dese decât ploaia’ și unde „barbarii’ nu înțeleg latina. Totuși, arheologii au descoperit că Tomis era un oraș-port destul de activ, cu viață comercială și o comunitate greco-romană numeroasă.

În Tristele, Ovidiu povestește că încerca să comunice cu localnicii și a reușit să învețe câteva cuvinte în limba geților. Poetul se plângea însă că accentul său roman nu se potrivea cu „sunetele aspre’ ale limbii tracice.

În tinerețe, Ovidiu a călătorit în Grecia și Asia Mică pentru a-și desăvârși educația. A văzut Atena, insulele Egeei și orașe prospere din Anatolia. Pentru un tânăr roman, aceste locuri erau simboluri ale civilizației și culturii clasice. Ironia sorții este că, după ce a văzut cele mai rafinate centre culturale, a sfârșit exilat într-un colț „barbar’ al Imperiului. Totuși, deși exilat, Ovidiu a rămas cetățean roman cu titlul de cavaler.

Un oraș îi poartă numele

Orașul Ovidiu, din județul Constanța, a fost redenumit astfel în 1930, ca omagiu adus poetului. Se spune că insula Ovidiu, din lacul Siutghiol, ar fi locul unde poetul se retrăgea pentru a scrie și a visa la Roma pierdută.

A fost iertat după mai bine de două milenii

Consiliul local al capitalei Italiei a revocat exilul poetului latin Ovidiu, alungat din Roma de împăratul Augustus. Decizia a fost luată cu ocazia comemorării a 2000 de ani de la moartea poetului. Și s-a dorit să se „repare o mare nedreptate’ suferită de Publius Ovidius Naso.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: wikipedia.org, britannica.com, historia.ro,

Citește și Cine a fost Homer