De ce este greșit să le urezi mirilor "casă de piatră"

Ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat, câte puțin din toate formează nunta de vis pentru mirii de azi. Numai că evenimentul în sine nu mai este doar o petrecere și atât. Noroc că există organizatorii profesioniști, care despovărează viitorii protagoniști de multe dintre grijile legate de acesta.

Și, ca totul să iasă conform așteptărilor, și invitații au de respectat anumite reguli, doar de dragul mirilor. De la codul vestimentar și cadourile în ton cu tematica aleasă, până la urările pe care le fac. Credeai că scapi ușor cu binecunoscutul „Casă de piatră!’? Ei bine, nu. Dimpotrivă, e cazul să afli de ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră'.

Obiceiuri de nuntă împrumutate

Respectând legile nescrise, nu e mireasă pe lumea asta care să nu primească ceva cu împrumut pentru ziua cea mare, un obiect de mare valoare sentimentală. De obicei, fetele primesc voalul unei femei care a avut o căsnicie fericită, un colier cu valoare sentimentală, o brăţară, o pereche de cercei… Însă, ca să aibă parte de noroc, mireasa trebuie să înapoieze obiectul după nuntă.

Conform tradiţiilor de pe alte meleaguri, pe care ne-am permis să le preluăm şi noi doar pentru a face nunţile mai frumoase, mirele alege o floare din buchetul miresei pe care şi-o pune la butonieră. La fel ca şi cavalerii de altădată, care purtau culorile iubitei pentru a-şi arăta iubirea.

Cât despre aruncatul buchetului miresei, e tot un obicei împrumutat. Dar face deliciul invitaţilor, mai ales când se dă bătălia pentru a-l prinde de către domnişoarele prezente. Dar vine şi rândul cavalerilor să se amuze copios, atunci când mirele scoate cu dinţii jartiera miresei şi o aruncă spre cei necăsătoriţi.

Băiatul care o va prinde, va fi următorul mire. Şi cea mai interesantă superstiţie împrumutată, devenită laitmotivul oricărei nunţi de azi, vine de la englezi. Și obligă mireasa să poarte neapărat Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru’ pentru a-i merge bine.

Cât despre buchetul miresei, acesta nu se bucură de o reputație prea bună când vine vorba despre originile lui. În zilele noastre, pare de necrezut că era purtat pe post de odorizant în Evul Mediu. Căci, la vremea aceea, cam acesta îi era rolul, dat fiind că oamenii nu prea aveau înclinație spre igiena personală. E drept și că plantele aromatice și florile puternic mirositoare se foloseau încă din Antichitate la asemenea ceremonii, cu scopul de a alunga spiritele rele.

De ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră'

Când vine vorba despre urările care se fac la nunți, acestea sunt numeroase. În funcție de regiune, nuntașii sunt reprezentați de vornicei, care rostesc orațiile specifice. Dar fiecare invitat în parte simte nevoia să le ureze mirilor câte ceva, personal. Iar urarea „Casă de piatră!’ pare să se fi împământenit pe la noi, chiar dacă nu sună deloc bine. Și e important să știi de ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră'.

De ce „casă de piatră’?

În vreme ce alte nații se limitează la simple felicitări și urări de bine menite să țină cuplul sudat „până la adânci bătrâneți’ sau „pentru totdeauna’, pe la noi, să aibă „casă de piatră’ pare să fie cel mai important țel. Sensul e figurat, desigur. Și se referă la a avea o căsnicie trainică, rezistentă și durabilă precum orice construcție din piatră.

O casă de piatră este considerată rezistentă în fața intemperiilor și durabilă în timp. Și căsătoria ar trebui să fie la fel de trainică, rezistentă în fața provocărilor vieții. De altfel, încă de mici am aflat asta, din povestea cu „Cei trei purceluși’. Doar că nu de acolo ni se trage urarea. Ci vine de la o tradiție străveche. Se spune că, pe vremuri, în ritualul nunții, mirii obișnuiau să arunce bucăți de piatră pe acoperișul casei noi în care urmau să trăiască. Astfel, își exprimau dorința de a avea un cămin cu bază stabilă, solidă, durabilă.

Așa se face că, odată cu trecerea timpului, oamenii au ajuns să le ureze tinerilor căsătoriți „Casă de piatră!’. Și consideră că această expresie înglobează toate dorințele de bine pentru o căsnicie fericită, stabilă și durabilă, în care să se sprijine reciproc și să facă față împreună tuturor obstacolelor vieții.

Metaforic, piatra înseamnă putere, ocrotire, duritate, trăinicie. Ba mai mult, din punct de vedere religios, acest material are o însemnătate specială. În tradiția biblică, piatra simbolizează înțelepciunea. Mântuitorul Iisus Hristos chiar l-a numit pe unul dintre apostolii săi ‘Petru’ (piatră/strâncă/rocă) în sensul purtării credinței.

De ce este greșită urarea

Când vine vorba despre de ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră', cu siguranță te vei mira de acest aspect. Căci se folosește atât de des, încât pare a fi unanim acceptat. Totuși, dacă analizăm în detaliu, expresia „casă de piatră’ poate avea și conotații sumbre. Oamenii nu-și dau seama de ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră’. Or, bogăția limbii române ne poate trimite cu gândul atât la o cetate, cât și la o pivniță, o grotă și chiar la un cavou.

De altfel, preotul Marius Mircia atrage atenția că expresia este folosită în mod greșit, ea trebuind reformulată. Cu alte cuvinte, corect ar fi să urăm „Casă pe piatră!’, nicidecum „de piatră’. Și asta pentru că expresia provine din Evanghelia după Matei. Și se referă la faptul că omul înțelept își construiește o casă pe temelie de stâncă, deci durabilă și trainică.

„Casă pe piatră’ tuturor mirilor!

„Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează „casă de piatră' nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră. Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului.

Mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII. Unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră. Ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular. Seriozitatea acestei edificări a vieţii personale se bazează pe virtuţile credinţei, răbdării, dragostei, cumpătării, generozităţii ş.a.m.d.

Aceste virtuţi constituie stânca, temelia de bază pe care se zideşte viaţa personală sau familială. Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu „casă pe piatră', iar nu „casă de piatră'. Casa pe piatră, fie la propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare.

De aceea personal optez să ne orientăm şi să-i învăţăm şi pe credincioşi, chiar cu prilejul oficierilor cununiilor, ca un fel de corectiv anticipat, ca perechea ce se cunună să fie felicitată şi să li se facă urări de casă nu din piatră, ci „casă pe piatră'. Ingredientele acestei locuinţe pe piatră sunt cele mai rezistente „materiale spirituale' de durabilitate, de adevăr, de frumos.’, a explicat preotul Marius Mircia.

Miresele pot să se vadă fără griji

Un alt mit legat de nunțile zilelor noastre este o superstiție în care cred foarte mulți. Și constă în aceea că miresele nu au voie să se vadă între ele în ziua nunții, căci vor avea parte de ghinion. De altfel, se întâmplă frecvent situații jenante, din această cauză. Pentru că, dacă se întâlnesc, fie la biserică, fie în altă parte, două nunți, se încearcă din răsputeri evitarea intersectării mireselor.

Or, acest obicei nu are niciun fundament teologic. Este doar o superstiție transmisă din generație în generație, fără nicio explicație concretă. Iată ce spune despre asta preotul Marius Mircia, care ne-a lămurit și referitor la de ce este greșit să le urezi mirilor „casă de piatră':

„Este o deviere de la normal, o precauţie absurdă, un fel de superstiţie care tot aşa s-a extins inexplicabil şi se poartă la toate nivelele societăţii. Explicaţia frizează ridicolul: „Că nu-i bine'. Această problemă nu se aplică decât la cununia religioasă. La starea civilă miresele se văd. Pentru că aici se fac programări, şi este un lucru normal. Însă doar la oficierea religioasă apar aceste precauţii „băbeşti' şi ridicole, care ne trag înapoi, ne teleportează într-o epocă obscură, de civilizaţie suburbană.

Sunt superstiţii care se înrădăcinează de la o generaţie la alta, şi niciodată nu au avut vreo logică. Dar, pe măsură ce timpul trece, nu numai că se menţin, dar ne pun într-o lumină destul de ridicolă, hilară, ne compromit acurateţea învăţăturilor corecte ale doctrinei Bisericii Ortodoxe legate de aceste Sfinte Taine. Totul depinde în fond de educaţie, şi nu de superstiţie’.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: evz.ro,

Citește și Ce cadouri de casă nouă le poți face prietenilor