De ce preferăm hainele albe vara?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Încă de la primele raze timide ale soarelui, care încep să ne mângâie pe creștet, simțim nevoia să ne pregătim garderoba de vară. Involuntar, gândul zboară imediat spre ținute din materiale naturale, vaporoase, ușoare, în tonuri cât mai deschise și, mai ales, albe. Pur și simplu, asociem vara cu albul imaculat. Iar tradiția, psihologia și știința ne explică de ce preferăm hainele albe vara.

Știai că atunci când scoți din dulap un tricou alb sau o rochie din pânză topită, într-o zi caniculară a lunii lui Cuptor, faci același gest pe care îl făceau și preoții lui Isis, în urmă peste patru milenii, pe malul Nilului? Și nu e doar o coincidență faptul că, de când lumea, albul domină îmbrăcămintea celor care intră permanent în contact cu razele arzătoare ale soarelui. De ce preferăm hainele albe vara reprezintă un amestec remarcabil de factori fizici, biologici, psihologici și culturali, sedimentați de mii de ani, în urma experienței umane cu lumina și căldura.


Hainele albe sunt mai mult decât un capriciu de sezon

Preferința oamenilor pentru hainele albe, vara, nu are nimic de-a face cu moda. Albul reflectă razele rebele, răcorește corpul, calmează mintea, pune în valoare pielea bronzată, se combină perfect cu orice. În plus, se traduce psihic și se asociază involuntar cu tot ceea ce înseamnă vara: libertate, relaxare, vacanță, valurile înspumate ale mării. De ce preferăm hainele albe vara este ca și cum creierul și corpul s-ar pune de acord, în secret. Pentru zilele lungi și fierbinți de vară, albul este cel mai potrivit.

Dacă, pe vremuri, omul a înțeles acest aspect și s-a adaptat, în zilele noastre, știința confirmă faptul că nuanțele deschise și mai ales albul reflectă lumina solară, în timp ce culorile închise o atrag. Soarele emite, pe lângă lumina pe care o vedem, și radiații infraroșii, invizibile ochiului. Iar acestea sunt responsabile, în mare parte, pentru senzația de căldură pe care o simțim pe piele. Când razele solare lovesc o suprafață neagră, energia este absorbită și transformată în căldură. Când ajung pe o suprafață albă, sunt reflectate, respinse. Astfel, nu mai contribuie la încălzirea materialului.


Cum se manifestă efectul albedo

Termenul pare sofisticat, însă provine din latinescul albedo, care s-ar traduce prin „albeață’. Termenul a fost introdus pentru prima dată în optică, în 1760, de către Johann Heinrich Lambert, în lucrarea Photometria. Este utilizat în astronomie cu scopul de a releva compoziția unui corp ceresc prea rece pentru a emite propria sa lumină. Cu alte cuvinte, descrie capacitatea planetelor sau a altor suprafețe de a reflecta lumina stelară.

Gheața are un albedo ridicat și reflectă mare parte din lumina solară. De aceea și este atât de strălucitoare. Pe de altă parte, oceanul are un albedo scăzut și absoarbe lumina, motiv pentru care se și încălzește. Acestea fiind spuse, hainele albe funcționează potrivit afectului albedo, exact ca gheața. Ele resping energia solară înainte ca aceasta să se transforme în căldură pe piele.


Diferența poate fi simțită imediat. Un tricou negru lăsat câteva minute la soare devine fierbinte la atingere, în vreme ce unul alb rămâne mult mai răcoros. Pentru confortul corpului, asta înseamnă că suprafața de material care îl acoperă nu se transformă într-o sursă suplimentară de căldură în zilele caniculare. Totuși, trebuie să ținem cont că nu doar culoarea hainelor contează, ci și croiala și materialele din care sunt făcute. Un tricou alb mulat, dintr-un material sintetic gros, poate fi mai neplăcut decât o cămașă neagră, largă, din in natural.


Inul ne îmbracă de milenii

Dacă te preocupă de ce preferăm hainele albe vara, trebuie să știi că obiceiul înseamnă, pe lângă explicații științifice și psihologice, și un simbol cultural, o tradiție păstrată încă din Egiptul Antic. Și nu te poți gândi la haine albe de vară fără să îți fugă mintea la cel mai bătrân material din istoria omenirii, inul.

În urmă cu peste șase mii de ani, egiptenii antici îl purtau. Și asta pentru că reprezenta singura opțiune logică în climatul subtropical. Produs din fibrele plantei de în, era la îndemână și se dovedea a fi perfect pentru temperaturile extrem de ridicate. Fibrele sale naturale permit aerului să circule liber în apropierea pielii. În plus, absorb umiditatea și o evaporă rapid, contribuind la efectul de răcire a transpirației.


În ciuda sumedeniei de calități, materialul din în are și un defect. Nu tolerează vopseaua. Drept urmare, oricât s-au străduit strămoșii să-l coloreze frumos, nu au reușit. Așa că au preferat să-l poarte în nuanțele lui naturale de alb. Ceea ce a început ca o constrângere tehnologică a devenit, cu timpul, un standard estetic, cultural și, ulterior, spiritual.

Preoții lui Isis purtau veșminte albe ca simbol al purității. Mumiile erau învelite în in alb, culoarea luminii și a trecerii către o altă lume. Tradiția a trecut din Egipt în Grecia, din Grecia în Roma, din Antichitate în Europa medievală, din Europa colonială în lumea modernă. Până și portul popular românesc l-a adoptat. Iar astăzi, când îți scoți rochia sau pantalonii de in alb din dulap, la începutul verii, ești, fără să știi, la capătul unui fir care leagă prezentul de civilizații milenare.


De ce preferăm hainele albe vara

Albul are și un efecct psihologic intens. Dincolo de fizică, există un nivel la care albul acționează direct asupra creierului și a stării de spirit. Iar efectele sunt documentate și măsurabile. Cercetările în psihologia culorilor arată că albul reflectă mai multă lumină decât orice altă culoare, Iar asta creează percepția unui spațiu mai mare și mai deschis. Când vine vorba despre haine albe, se pare că purtătorii lor se simt mai liberi, mai ușori, mai puțin constrânși de propriul corp. Într-o zi de vară, când căldura apasă și totul pare greoi, o ținută albă poate crea literalmente senzația psihologică de aer și spațiu.


Ne fac să ne simțim bine

Psihologii vorbesc despre asocierea profundă dintre alb și conceptul de curățenie, de proaspăt, de nou. Nu este o coincidență că albul este culoarea spitalelor, a laboratoarelor, a bucătăriilor profesionale, a oricărui loc unde igiena și ordinea sunt esențiale. Când purtăm alb vara, activăm inconștient aceste asocieri. Drept urmare, ne simțim mai curați, mai proaspeți, mai ordonați, chiar dacă transpirăm.

Un studiu citat în psihologia modei sugerează că oamenii care aleg des culoarea albă în vestimentație sunt percepuți ca persoane clare, calme și organizate. Mai mult, purtatul albului funcționează ca o resetare emoțională, o formă subtilă de nou început. Există și o notă de îndrăzneală în purtarea hainelor albe vara. Cu toții știm că se murdăresc ușor și că necesită necesită atenție sporită. Dar să porți alb înseamnă, la un nivel subconștient, o afirmare a încrederii în sine. E ca și cum ți-ai spune „Îmi permit să fiu vulnerabil și știu că pot face față‘. Este exact tipul de energie relaxată dar asumată pe care vara o cere.

Albul este simbolul verii

Privind orice imagine care face referire la sezonul estival, ajungi să te întrebi de ce preferăm hainele albe vara. Fotografiile din Santorini, Mykonos, Amalfi sau Ibiza, toate par să aibă un numitor comun vizual. Este vorba despre clădiri, terase, decorațiuni și haine de un alb imaculat, strălucitor. În culturile mediteraneene, albul a fost dintotdeauna răspunsul la soarele arzător. Iar casele văruite în alb nu sunt doar o opțiune estetică, decorativă. Ele reprezintă soluția termică tradițională. Zidurile albe reflectă lumina solară și mențin interioarele mai răcoroase. Hainele albe funcționează după același principiu. Există o coerență profundă în aceste culturi între arhitectură, vestimentație și climă.

În lumea modei de lux, albul de vară are o semnificație aparte. Pantalonii albi de croazieră, rochiile albe, costumele de in bej-alb, toate aparțin unei imagini de ansamblu a vacanței rafinate, a timpului trăit lent și conștient. Marile case de modă construiesc în fiecare an colecții de vară în care albul este protagonist. În psihologia culorilor aplicată modei, albul este singura culoare care nu intră în conflict cu nimic. Se combină perfect cu orice altă culoare, se adaptează oricărui context. Vara, când vrei să călătorești și să fii mereu prezentabil, o garderobă construită pe baza albului este soluția universală.

Ne scot pielea în evidență

Sunt și motive pur personale de ce preferăm hainele albe vara. Și țin de estetică corporală. Căci nicio altă culoare nu pune mai bine în valoare pielea bronzată. Contrastul dintre bronz și hainele albe este unul dintre cele mai fotografiate și mai admirate efecte vizuale ale verii. Albul, ca fundal neutru și luminos, face ca nuanțele calde ale pielii expuse la soare să pară mai intense, mai saturate, mai sănătoase.

Alte culori pot intra în competiție cu tonul pielii sau pot interfera cu nuanțele ei. Albul, pur și simplu, se dă la o parte și lasă pielea să strălucească. Nu degeaba editorialele de modă de vară îmbracă invariabil modelele în haine albe. E tocmai pentru că efectul vizual este imediat și puternic. Și, inconștient, replicăm cu toții această versiune în propriile noastre alegeri vestimentare estivale.

Ne răcorește cu adevărat sau nu?

Deși s-a demonstrat, de-a lungul timpului, că albul este opțiunea ideală pentru vară, studii recente vin să îi contrazică oarecum supremația. Potrivit acestora, în deșert, un beduin care poartă o robă neagră acumulează aproximativ aceeași cantitate de căldură ca unul care poartă o robă albă. Dar asta numai dacă roba este suficient de largă pentru a permite circulația aerului.

E firesc ca roba neagră să absoarbă mai multă căldură solară. Dar o poate disipa mai rapid, dacă există suficient spațiu între material și piele, comportându-se ca un coș de tiraj natural. Fizicieni citați de publicații precum Wired sau BBC Science Focus subliniază că, pentru confortul termic, croiala lejeră și materialul respirabil contează uneori mai mult decât culoarea.

Totuși, pentru noi, locuitorii urbani ai secolului al XXI-lea, cu hainele noastre mulate și din materiale sintetice, în contexte sociale diverse, albul rămâne câștigătorul practic și psihologic. Nu trăim în deșert și nu purtăm robe largi. Avem la dispoziție tricouri, rochii și costume. În aceste condiții, hainele albe rămân răcoroase, versatile și, mai important, ne fac să ne simțim bine.

Cum se poartă hainele albe

Acum că știi de ce preferăm hainele albe vara, e cazul să afli și cum să faci asta în mod inteligent. Sunt câteva principii care transformă simpla preferință sezonieră într-o garderobă coerentă și funcțională. Iar materialul face diferența. Inul natural și bumbacul organic sunt cele mai bune opțiuni pentru vară. Sunt respirabile, absorb umiditatea și se simt plăcut pe piele. Un tricou alb din poliester va fi mult mai inconfortabil decât unul din bumbac, indiferent de culoare.

Croiala lejeră este esențială. Spațiul dintre material și piele permite circulația aerului, ceea ce ușurează răcorirea naturală. După cum bine știi, există mai multe tonuri de alb. Albul pur, strălucitor, poate fi dur vizual pentru anumite tonuri de piele. Albul „murdar’, spre crem sau bej deschis, este adesea mai flatant și mai ușor de combinat. E drept că hainele albe necesită atenție specială. Trebuie spălate la temperaturi corespunzătoare, fără a fi amestecate cu haine colorate. Și depozitarea corectă contează, pentru a nu se păta în timp.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: sciencefocus.com, techno-science.net, kingdomofwhite.com, highlatitudestyle.com,

Citește și Cât detergent trebuie să pui în mașina de spălat la o spălare