Te-ai trezit cu frigiderul băltind de apă. Intri în panică și ai convingerea că aparatul are o defecțiune. Nici prin gând nu-ți trece că ar putea fi și din vina ta. Vestea bună este că apa care se adună în frigider este una dintre acele probleme minore, des întâlnite, foarte ușor de rezolvat. Și, ca să o poți evita pe viitor, trebuie să știi de ce se adună apă în frigider și să elimini cauzele posibile.
Cuprins
Oricât de alarmantă ar părea la prima vedere, apa care se adună în frigider este una dintre cele mai frecvente, dar și cel mai ușor de rezolvat probleme casnice. De cele mai multe ori, nu este vorba despre o defecțiune a frigiderului, ci despre greșeli ale noastre în ceea ce privește depozitarea alimentelor. Poate fi vorba și de mici probleme tehnice, precum canalul de drenaj înfundat sau o garnitură ușor deteriorată. Dar nu e nimic care să necesite intervenții sau achiziții costisitoare. Așa că hai să vedem de ce se adună apă în frigider și cum poți scăpa de această neplăcere.
Cuprins
Cum funcționează frigiderul
Ca să înțelegi mai bine de ce se adună apă în frigider, e indicat să știi mai întâi cum funcționează frigiderele moderne. Căci toate se supun unui proces automat de dezghețare. Frigiderele fără îngheț, așa-numite „no frost’, nu formează niciodată gheață vizibilă pe pereții interiori. A apus de mult vremea acelor aparate care necesitau dezghețare manuală periodică. Aparatele moderne funcționează pe baza unui sistem intern care generează periodic mici cicluri de dezghețare automată. Și sunt menite să prevină tocmai acumularea excesivă de gheață pe serpentinele de răcire ascunse în spatele pereților interiori.
Aceste cicluri automate de dezgheț se petrec de câteva ori pe zi. În acest timp, temperatura crește ușor în zona serpentinelor. Și permite topirea oricărei cumulări de gheață acumulate acolo. Apa rezultată din acest proces se scurge apoi printr-un mic canal de drenaj, special construit. Acesta o direcționează către o tăviță colectoare, situată de obicei în partea de jos, în spatele sau dedesubtul frigiderului. Acolo, apa se evaporă treptat, datorită căldurii generate de compresor. Pentru că nu este vizibil, mulți dintre noi habar nu avem că el există și își face treaba în liniște. Asta până când ceva împiedică buna desfășurare a activității lui.
De ce se adună apă în frigider
Dacă te confrunți și tu cu problema acumulării apei în interiorul frigiderului, e cazul să te informezi cu privire la posibilele cauze. Pot fi de natură tehnică, dar și greșeli comune pe care le facem cu toții zi de zi. Să le luăm pe rând și să vedem care dintre ele ne poate da bătăi de cap.
Termostatul setat incorect
Poate că nu este una dintre cauzele frecvente, dar contribuie și el la acumularea de apă în frigider. În unele cazuri, apariția excesivă de umiditate și apă în interiorul frigiderului poate fi legată de o setare incorectă a temperaturii. Fie e prea aproape de limita superioară a intervalului recomandat, fie este fluctuantă, din cauza unei probleme tehnice mai profunde a termostatului. O temperatură prea ridicată în interiorul frigiderului favorizează formarea excesivă de condens. Pentru că diferența dintre temperatura internă și cea externă rămâne insuficientă pentru o funcționare optimă a sistemului de dezghețare automată. Verificarea și ajustarea corectă a temperaturii, undeva între 3 și 4 grade Celsius pentru compartimentul principal, este primul pas.
Orificiul de scurgere înfundat
Dacă ar fi să alegem o singură cauză responsabilă pentru majoritatea acumulărilor de apă în interiorul frigiderului, aceasta ar fi, fără îndoială, înfundarea canalului de drenaj. Acest mic tub sau orificiu, situat de obicei la baza compartimentului frigiderului, în partea din spate, se poate bloca relativ ușor. Pot ajunge acolo resturi de mâncare, praf acumulat în timp sau chiar mici particule de gheață formate din umiditatea reziduală.
Când acest canal se înfundă, apa rezultată din ciclurile normale de dezghețare nu mai poate ajunge la tăvița colectoare de dedesubt. Și se acumulează direct în interiorul compartimentului frigiderului, de obicei chiar deasupra sertarelor pentru legume. Formează acea baltă suspectă pe care o descoperi întâmplător și care te bagă în panică.
Rezolvarea, din fericire, este foarte simplă.Tot ce trebuie să faci este să cureți bine dar cu grijă orificul înfundat. Folosește un obiect subțire și flexibil, precum o bucată de sârmă moale, un curățător de pipă sau chiar un bețișor de urechi mai lung fără vată. Unele persoane folosesc și o seringă mică sau o pompiță, cu apă caldă și puțin bicarbonat de sodiu.
Acest lucru ajută la dizolvarea și împingerea impurităților în afară. Va curăța furtunul pe interior, va elimina mirosurile neplăcute și va preveni reacumularea mizeriei. Durează câteva minute și înlătură complet problema, fără să fie nevoie de nicio altă intervenție tehnică suplimentară.
Garniturile de etanșare deteriorate
Dacă apa apare mai degrabă sub formă de condens excesiv pe pereții interiori ai frigiderului, nu doar ca o baltă vizibilă la bază, ar putea fi de vină altă problemă. Mai ales dacă se manifestă frecvent, indiferent de anotimp. Atunci merită verificate garniturile de cauciuc de pe conturul ușii. Aceste garnituri, cu timpul, se pot deteriora, fisura sau își pot pierde din elasticitate.
În timp, din cauza depunerilor de grăsime, a resturilor de mâncare uscată sau pur și simplu din cauza uzurii naturale, acest cauciuc își poate pierde elasticitatea. Poate dezvolta mici crăpături sau se poate deforma, lăsând spații microscopice prin care aerul din cameră pătrunde neîncetat în frigider. Ele permit astfel infiltrarea constantă a aerului cald și umed din bucătărie în interiorul frigiderului. Acolo, se întâlnește cu aerul rece, generând condens excesiv.
Testul simplu, deja menționat frecvent în ghidurile de întreținere a frigiderului, presupune închiderea unei bucăți de hârtie în ușa frigiderului și verificarea rezistenței la tragere. Dacă hârtia alunecă ușor afară, fără rezistență semnificativă, garnitura respectivă probabil nu mai etanșează corespunzător și ar trebui înlocuită. Vestea bună este că aceste garnituri sunt relativ ieftine și ușor de înlocuit, chiar și fără cunoștințe tehnice avansate. Majoritatea producătorilor oferă piese de schimb compatibile, disponibile atât în magazinele specializate, cât și online.
Filtrele de apă și aparatul de gheață
Dacă te întrebi de ce se adună apă în frigider și deții un aparat modern, de tip side-by-side, dotat cu dozator de apă rece și filtru integrat sau cu un aparat automat de făcut gheață, sursa apei misterioase s-ar putea să fie puțin diferită. Aceste modele avansate sunt racordate direct la rețeaua de apă a casei printr-un mic furtun din plastic flexibil. În timp, îmbinările acestui furtun se pot slăbi. Iar conexiunile filtrelor de apă se pot fisura sau pot scăpa picături fine sub presiune.
De asemenea, dacă filtrul de apă nu a fost schimbat la timp sau a fost montat incorect, presiunea apei poate suferi modificări. Și provoacă scurgeri subtile în spatele sau în interiorul aparatului. De multe ori, aceste scurgeri se preling neobservate prin spatele frigiderului și ajung să se acumuleze pe podea sau în partea inferioară a compartimentului de congelare.
Dacă bănuiești o astfel de problemă, verifică racordul din spatele frigiderului și lăcașul filtrului de apă. Asigură-te că toate tuburile sunt împinse ferm în conectori și că filtrul este înșurubat până la capăt. Schimbarea la timp a filtrului de apă este esențială nu doar pentru calitatea apei pe care o bei, ci și pentru siguranța tehnică a întregului sistem.
Sertarele pentru legume
Compartimentele speciale pentru legume și fructe, de obicei situate în partea inferioară a frigiderului, sunt concepute special să mențină un nivel mai ridicat de umiditate. Și asta pentru a păstra prospețimea produselor sensibile depozitate acolo. Această caracteristică specifică le face, însă, mai predispuse la acumularea vizibilă de apă. Mai ales dacă legumele introduse acolo nu au fost bine uscate în prealabil, după spălare.
Verdețurile spălate și lăsate ude, legumele cu suprafață umedă introduse direct din pungă, fără scurgere prealabilă corespunzătoare, toate contribuie la umiditatea excesivă acumulată în acest compartiment specific. Soluția simplă este să te asiguri, pe cât posibil, că legumele și fructele introduse în acest compartiment sunt uscate bine înainte de depozitare. Tamponează-le cu un prosop absorbant înainte de a le introduce în frigider.
Greșeli la depozitarea alimentelor
O a doua cauză dintre cel mai des întâlnite a acumulării de apă în frigider este strict din vina noastră. Și ține de felul în care organizăm alimentele pe rafturi. În zilele în care ne întoarcem de la cumpărături cu sacoșele pline, avem tendința de a înghesui totul în frigider. Și împingem totul înspre spatele frigiderului, pentru a încăpea câte mai multe. Numai că peretele din spate al frigiderului este suprafața principală de răcire și condensare. În mod normal, picăturile de apă trebuie să aibă o cale liberă pentru a aluneca vertical spre canalul de scurgere.
Atunci când o pungă cu legume, o cutie de carton sau un recipient din plastic atinge peretele din spate, ea întrerupe traseul natural al apei. Picăturile de condens se lovesc de obiectul respectiv. Și, în loc să meargă spre orificiu, încep să se prelingă pe marginea rafturilor, picurând direct peste alimentele de pe nivelurile inferioare. Drept urmare, ai grijă să lași întotdeauna un spațiu liber, de câțiva centimetri, între alimente și peretele din spate al frigiderului. Aerul rece trebuie să poată circula liber, iar apa de condens are nevoie de un traseu complet liber pentru a ajunge în siguranță la scurgere.
O altă mare greșeală este introducerea vaselor cu mâncăruri fierbinți direct în frigider. Pe lângă faptul că această practică suprasolicită motorul frigiderului și pune în pericol siguranța celorlalte alimente, este o sursă garantată de umiditate excesivă. Mâncarea fierbinte sau caldă eliberează o cantitate masivă de aburi în interiorul aparatului. Sistemul de răcire nu poate procesa o cantitate atât de mare de umiditate într-un timp scurt. Iar aburii calzi întâlnesc aerul rece și suprafețele înghețate din frigider, transformându-se instantaneu într-o ploaie de condens.
Așadar, ai grijă ca nicio mâncare să nu ajungă în frigider până nu a atins temperatura camerei. De asemenea, asigură-te că toate recipientele cu lichide sau mâncăruri gătite sunt acoperite cu capace etanșe. Acest lucru nu doar că previne formarea condensului excesiv, dar împiedică și amestecarea mirosurilor neplăcute în interior.
Poziționarea improprie a frigiderului
Poate suna ciudat, dar modul în care este poziționat frigiderul pe sol poate fi cauza principală pentru care apa nu ajunge unde trebuie. Frigiderele nu trebuie să stea perfect orizontale. Ele au nevoie de o înclinare imperceptibilă spre spate. Această mică înclinare îndeplinește două funcții. În primul rând, ajută ușa să se închidă singură datorită gravitației dacă o lași accidental întredeschisă. În al doilea rând, asigură o pantă optimă pentru ca apa de condens de pe peretele din spate să curgă direct în canalul de colectare.
Dacă frigiderul este înclinat ușor spre față din cauza podelei denivelate sau a piciorușelor reglate greșit, apa va tinde să curgă spre ușa din față în loc să meargă spre scurgerea din spate. Majoritatea frigiderelor au două picioare filetate în partea din față, ascunse sub o mască din plastic. Folosește o cheie potrivită sau pur și simplu răsucește picioarele cu mâna pentru a ridica foarte puțin partea din față a aparatului. Fă nn test simplu. Deschide ușa la jumătate și las-o liberă. Dacă ușa se leagănă ușor și se închide singură, fără efort, înclinarea este perfectă!
Așa previi acumularea de apă în frigider
Acum că știi de ce se adună apă în frigider și ai înlăturat posibilele cauze, e cazul să înveți cum să previi aeastă neplăcere pe viitor. Iar o ședință completă de curățenie și igienizare este un prim pas important. Apa stagnantă este un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și a mucegaiului, așa că nu este suficient doar să ștergi apa cu un prosop textil. Scoate toate alimentele și rafturile din interior. Spală rafturile și sertarele cu apă caldă și un detergent blând de vase.
Pentru interiorul frigiderului, folosește apă caldă cu bicarbonat, oțet sau zeamă de lămâie. Bicarbonatul neutralizează mirosurile neplăcute și îndepărtează petele de murdărie, în timp ce oțetul dezinfectează și lasă suprafețele strălucitoare. Șterge bine toate colțurile, acordeonul garniturii de la ușă și canalul de scurgere. Usucă totul cu o lavetă curată din microfibră înainte de a pune alimentele înapoi. Un frigider uscat este un frigider eficient, care va păstra mâncarea proaspătă pentru o perioadă mult mai lungă.
Verifică periodic orificiul de scurgere și curăță-l la fiecare două sau trei luni, folosind soluție cu bicarbonat. Nu lăsa alimentele să atingă peretele din spate și acoperă întotdeauna recipientele cu mâncare gătită. Șterge garnitura ușii de două ori pe lună pentru a preveni depunerile care îi distrug etanșeitatea.
Dacă apa continuă să se acumuleze semnificativ, în ciuda tuturor verificărilor, e cazul să apelezi la un specialist. De asemenea, dacă observi că frigiderul scoate zgomote neobișnuite și nu mai menține corect temperatura. Sau ccând apa acumulată vine însoțită de un miros ciudat, persistent. Toate sunt semnale care indică o problemă tehnică mai serioasă.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: nrla.org.uk, go-assist.co.uk, espares.co.uk,
Citește și De ce gheața plutește pe apă