De ce te trezești mereu la 3 dimineața

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Este normal să ne trezim pe parcursul nopții. Numai că, atunci când fenomenul se repetă la aceeași oră, noapte de noapte, de ceva vreme, ridică semne de întrebare. Poate să nu fie un motiv de îngrijorare. Dar poate fi vorba despre ceva ce organismul tău încearcă să-ți transmită subtil. Și atunci e cazul să stai de vorbă cu un specialist. Căci sunt mai multe explicații referitoare la de ce te trezești mereu la 3 dimineața.

Te trezești brusc. Nu ai avut niciun coșmar, nu ai auzit nimic dubios, nu ți-e sete, nu simți nevoia de a merge la toaletă. E abia ora 3 și câteva minute și nu înțelegi ce se întâmplă. Încerci să adormi din nou și te întorci de pe o parte pe alta în zadar. În loc să te relaxezi, în mintea ta se derulează tot felul de imagini și gânduri. Și nu e prima dată când pățești asta. Dacă această scenă îți este familiară, află că nu ești singura persoană căreia i se întâmplă asta.

Trezitul în jurul orei 3 dimineața este una dintre cele mai frecvente experiențe legate de somn la nivel global. Și, contrar miturilor populare, nu este nici mistic, nici întâmplător. Există explicații biologice, psihologice și chiar sociale pentru acest fenomen. De ce te trezești mereu la 3 dimineața, indiferent de ora la care ai adormit, este doar un semnal. Și înțelegerea fenomenului este primul pas spre rezolvarea lui.

De ce este ora 3 dimineața atât de specială


Somnul este un proces viu, sensibil la emoții, lumină, rutină și stil de viață. Iar corpul uman funcționează pe baza unui ritm circadian. Este vorba despre acel ceas biologic intern care reglează somnul, temperatura corpului, hormonii și nivelul de energie. Pe parcursul nopții, somnul nu este continuu. El se desfășoară în cicluri repetate, fiecare durând aproximativ 90 de minute. Și trece prin mai multe faze, de la somnul ușor la cel profund și apoi la somnul REM, când intrăm în lumea viselor.


Cu cât ne apropiem de dimineață, somnul profund scade în intensitate și devine mai superficial. Drept urmare, creierul este mai ușor de trezit. Astfel, între 2:00 și 4:00 dimineața, majoritatea oamenilor se află într-o fază mai fragilă a somnului. Și e momentul propice pentru treziri spontane. De fapt, mulți oameni se trezesc de mai multe ori pe noapte fără să realizeze, pentru că adorm imediat la loc. Problema apare când creierul rămâne activ. Așadar, nu ora în sine este magică sau specială, ci felul în care se comportă organismul în somn.


E drept că internetul abundă în explicații mistice despre ora 3 dimineața drept „oră spirituală’. Deși pentru unii dintre noi chiar au însemnătate astfel de teorii, explicațiile științifice sunt cât se poate de simple. Și au legătură cu biologia somnului. Combinația dintre nivelul melatoninei în scădere cu cel al cortizolului în creștere și intrarea în somnul superficial creează condițiile perfecte pentru trezire.

De ce te trezești mereu la 3 dimineața

Ca să înțelegi de ce te trezești mereu la 3 dimineața, e bine să știi ce se întâmplă în corpul tău în jurul acestei ore misterioase. Căci există explicații logice și simple. Nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Cel mai probabil, corpul tău reacționează la ritmurile naturale ale somnului, la stres, la fluctuațiile hormonale sau la mediul în care dormi. Pentru femei, această combinație apare mai des, deoarece sistemul hormonal feminin influențează direct somnul.


Ce se întâmplă în corpul tău în jurul orei 3:00 a.m.? Organismul tău trece printr-o schimbare hormonală majoră. Melatonina, hormonul somnului, atinge nivelul maxim în jurul acestei ore și apoi începe să scadă treptat. Corpul se pregătește, lent, pentru dimineață. În paralel, cortizolul, hormonul vigilenței, începe să crească, cu câteva ore înainte de trezire. Stresul face ca această creștere să fie mai puternică și te poate trezi complet. Somnologii spun că nivelurile de cortizol cresc natural între orele 2 și 4 dimineața, iar stresul amplifică acest efect. Iată de ce te trezești mereu la 3 dimineața:


Stresul e de vină

Este cauza principală a trezirilor frecvente la 3 dimineața. Dacă trezirile au apărut într-o perioadă dificilă din viața ta, e clar că stresul le-a declanșat. Când ești tensionat, sistemul nervos rămâne parțial activ chiar și în somn. Corpul intră într-o stare subtilă de alertă. Drept urmare, se manifestă prin ritmul cardiac ușor crescut, respirația mai superficială și creierul hiperactiv. Stresul activează sistemul nervos simpatic, ceea ce poate produce treziri nocturne bruște. De aceea, mulți oameni se plâng că adorm ușor, dar se trezesc pe la 3 și nu mai pot dormi.


Mintea lucrează

Noaptea, creierul nu se oprește. El procesează experiențele și emoțiile de peste zi. În faza REM, emoțiile sunt reorganizate, amintirile sunt consolidate și problemele sunt simulate mental. Când există anxietate sau conflicte nerezolvate, acest proces poate deveni intens. Iar creierul te trezește în plină activitate mentală. Deși corpul e foarte obosit și vrea să se odihnească, mintea nu-i dă pace.

Somnul devine superficial

În mod natural, somnul devine mai superficial spre dimineață. Pe măsură ce noaptea avansează, petrecem mai mult timp în somn ușor și REM, faze în care trezirea este mai probabilă. Asta înseamnă că un zgomot mic, o rază de lumină sau schimbarea temperaturii pot fi factori declanșatori ai trezirii.

Glicemia și metabolismul nocturn

Uneori, corpul te trezește pentru că nivelul zahărului din sânge scade. Când glicemia scade prea mult, organismul eliberează adrenalină. Atunci, ritmul cardiac crește și apare starea de alertă. Mulți oameni observă că trezirile apar după o cină mai bogată sau după consumul de alcool.

Afecțiuni necunoscute

În unele cazuri, există anumite boli ascunse, de care nu știm și care ne creează acest disconfort. Trezirile nocturne pot fi asociate cu apnee de somn, reflux gastric, dureri cronice, anxietate, depresie sau efecte ale medicamentelor. Dacă fenomenul persistă luni întregi, este recomandată evaluarea medicală.

Îmbătrânirea și schimbarea somnului

Dacă te preocupă de ce te trezești mereu la 3 dimineața și ai trecut de 50 de ani, ar trebui să iei în considerare îmbătrânirea. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dormim mai puțin profund. Și asta pentru că ritmul circadian se modifică și ne trezim mai ușor. Persoanele adulte și vârstnice sunt mai predispuse la treziri nocturne repetate.

Insomnia „de menținere’

Există mai multe tipuri de insomnie. Pe lângă cea foarte cunoscută, dificultatea de a adormi, există și cea care nu ne lasă dormim neîntrerupt. Dificultatea de a rămâne adormit se mai numește și insomnie de menținere. Și poate duce la trezirea constantă la aceeași oră pe parcursul nopții.

Mediul dictează somnul

Stilul modern de viață influențează profund somnul. Avem în preajmă lumină artificială constantă și utilizăm ecranele până la ore târzii. Munca mentală intensă și stresul cronic ne afectează. Or, corpul nostru evolutiv nu este adaptat complet la aceste condiții. Drept urmare, telefonul lângă sau chiar în pat, temperatura prea mare în dormitor, zgomotele urbane inevitabile, animelele de companie sau chiar partenerul cu un somn agitat sunt factori care pot declanșa treziri nocturne frecvente la aceleași ore. Chiar și variațiile mici de lumină sau temperatură pot întrerupe somnul nocturn.

Când ar trebui să mergi la medic

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl reții dacă te preocupă de ce te trezești mereu la 3 dimineața este faptul că nu ai tu un defect. Nu este un fenomen rar și nici nu este permanent. Trezirea la 3 dimineața este, în multe cazuri, rezultatul unei tranziții biologice normale, mai ales în viața femeilor. Pur și simplu corpul se adaptează.

Pe de altă parte, însă, dacă fenomenul se repetă mai mult de trei ori pe săptămână și durează de peste trei luni, atunci e cazul să consulți un specialist. Când te trezești aproape în fiecare noapte, sforăi sau te trezești cu senzația de sufocare, nu mai poți adormi, simți epuizare toată ziua, este indicată evaluarea medicală.

Dacă lași netratat acest fenomen, îți afectează sănătatea pe termen lung. Somnul fragmentat poate duce la oboseală cronică, probleme de concentrare, iritabilitate. Mai mult decât atât, tulburările de somn duc la risc crescut metabolic și cardiovascular dacă persistă perioade îndelungate.

De ce apare fenomenul mai ales la femei

Acum că știi de ce te trezești mereu la 3 dimineața, nu ar trebui să te miri că fenomenul se produce preponderent la femeile trecute de 50 de ani. Și asta pentru că menopauza schimbă tot. Principalul motiv identificat de medici este scăderea hormonilor feminini. După menopauză, nivelurile de estrogen și progesteron scad brusc. Or, acești hormoni influențează și modul în care creierul reglează somnul.

Bufeurile nocturne apar exact în acea fereastră orară. Aceste episoade provoacă creșterea temperaturii corporale, transpirație, accelerarea ritmului cardiac. Chiar dacă nu te trezesc complet, ele mută somnul din faza profundă în somn ușor. Iar creierul profită de moment pentru a te trezi. În plus, cercetările arată că sistemul hormonal feminin este mai strâns legat de răspunsul la stres. În perioade precum perimenopauza șimenopauza și la schimbări emoționale majore, axul stresului devine hiperactiv. Nivelul de cortizol crește mai devreme și exact atunci produce trezirea de la 3 dimineața.

Cum să transformi ora 3 dimineața din inamic în aliat

Cum am spus deja, trezirea nocturnă este normală. Omul, de când există, se trezește pentru diferite necesități pe parcursul nopții și adoarme la loc. Iar organismul păstrează acest tipar biologic. Tratează fenomenul ca pe ceva firesc și totul se va regla de la sine. Adoptă o rutină de igienă a somnului și ai grijă să eviți orice stimul te-ar putea face să nu mai poți adormi după trezire.

Orice ar fi, nu pune mâna pe telefon dacă te trezești în timpul nopții. Lumina albastră oprește secreția de melatonină. Nu calcula orele rămase până dimineață și nu te forța să adormi. Cu cât încerci mai mult, cu atât devine mai greu. În plus, îți crești nivelul de anxietate.

Ca să previi trezirea la ore fixe peste noapte, e important să respecți câteva reguli înainte de culcare. Creierul iubește rutina, așa că fixarea unei ore anume de somn îi va fi pe plac. Un duș cald înainte de culcare face minuni. Mai ales dacă dormitorul are o temperatură ușor răcoroasă. Ca să reduci nivelul de stres înainte de culcare, îți poți scrie gândurile într-un jurnal. Îți ajuți astfel creierul să „închidă’ ziua liniștit. Respirația lentă sau meditația ajută creierul să reintre în somn.

Ce spun superstițiile despre de ce te trezești mereu la 3 dimineața

Deși medicina explică trezirile nocturne prin hormoni, stres sau cicluri ale somnului, oamenii au încercat dintotdeauna să găsească sensuri simbolice în faptul că se trezesc la aceeași oră, noapte de noapte. În multe culturi, nopțile reprezintă un spațiu între lumi, unde subconștientul, spiritualitatea și credințele populare se întâlnesc.

În folclorul european și în tradițiile creștine populare, intervalul 3:00–4:00 este adesea numit ora spiritelor sau ceasul morților. Se crede că lumea spiritelor se apropie și energiile sunt mai active. Tot acum, visele devin mesaje simbolice. Unii cred că trezirea repetată la această oră indică faptul că „sufletul este neliniștit’ sau că mintea procesează ceva important.

Una dintre cele mai populare explicații spiritual-energetice vine din medicina tradițională chineză, care afirmă că energia vitală (Qi) circulă prin organe după un „ceas biologic’. Fiecare interval de două ore este asociat cu un organ și cu o emoție dominantă. Așadar, de ce te trezești mereu la 3 dimineața ar putea fi din cauza ficatului sau a plămânilor sau pentru că ții în tine furie, tristețe sau dor.

În trdiția românească, se crede că, dacă te trezești des noaptea, cineva se gândește intens la tine sau urmează o veste importantă. Pe de altă parte, în spiritualitatea contemporană, trezirea la ore fixe este interpretată ca moment de trezire spirituală, creștere personală și perioadă de transformare. Ora 3 este uneori numită portal al introspecției. Și asta pentru că, la acea oră, ego-ul este mai liniștit, iar subconștientul devine mai accesibil.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: healthline.com, harvard.edu,

Citește și De ce se poartă blugii rupți în genunchi