Mărțișorul este, azi, departe de ceea ce reprezenta el cu adevărat. Din amuleta aducătoare de noroc s-a transformat în cadouri scumpe, lipsite de valoare simbolică. Pe vremuri se purta cu mândrie, la vedere, agățat la piept. Cu timpul, a devenit și brățară, legământ al iubirii. Și de aici a apărut și dilema referitoare la ce mână se pune șnurul de mărțișor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Când spui „Mărțișor’, îți vin în minte diverse asocieri: fie denumirea populară a lunii martie, fie prima zi a acestei luni, fie obiectul acela, din ce în ce mai costisitor, legat de un șnur alb-roșu. Numai că denumirea de „mărțișor’ îi revine doar șnurului răsucit, pe vremuri alb-negru, și nu ornamentului atașat. Și există și superstiții și tradiții legate de el. Așa că nu e de mirare că sunt destui cei care se întreabă la ce mână se pune șnurul de mărțișor.
Cuprins
Ce este și cum se poartă mărțișorul
Tradițiile se pierd cu timpul și se reinventează în fel și chip. Dar obiceiul străvechi al purtării mărțișorului este printre foarte puținele cu adevărat autentice. Cu toate că pare desuet, mărțișorul nu este doar un obiect oarecare, dăruit pe 1 martie. Și nici nu ne aparține în întregime ca tradiție. Vine de la daci și e încărcat de magie.
După obiceiul străvechi, ar trebui purtat prins la piept. Dacă ar fi să ne lăudăm cu ceva strict autentic, noi, românii, ceva ce nu mai are nimeni în lume ca ritual străvechi, atunci obiceiul mărțișorului ar putea fi luat în calcul. Căci Mărţişorul este specific regiunii carpatice și numai ei. Din păcate, în vreme ce noi stricăm acest rit cu trecerea anilor, vecinii noștri bulgari îl păstrează cu sfințenie, sub numele de „Martenița’ sau „Baba Marta’.
Este „funia anului’
Obiceiul de a dărui mărțișoare își are rădăcinile în urmă cu mii de ani. Încă de pe vremea geto-dacilor, oamenii obișnuiau să poarte, la venirea primăverii, amuletele aducătoare de noroc. Și asta pentru că data de 1 martie coincidea atunci prima zi a noului an. Latinii celebrau Matronalia, sărbătoare dedicată zeului Marte, stăpânul forțelor naturii și al primăverii. De aici și denumirea lunii lui Mărțișor în tradiția populară, prima lună din an, după calendarul roman.
Pe de altă parte, dacii aveau doar două anotimpuri, vara și iarna. Iar prima zi a lui martie era începutul anului, prilej cu care se ofereau mici talismane, menite să aducă noroc, sănătate, dragoste și bucurie celor care le vor fi purtat. Arheologii au descoperit astfel de obiecte simbolice, făcute din pietricele de râu, vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață, pentru a fi purtate la gât. Ele simbolizau viața și începutul.
Și asta pentru că roșul reprezintă culoarea focului, a sângelui, a vieții, a feminității, iar albul, a purității, clarității, limpezimii, înțelepciunii, masculinității. Prin urmare, împletirea celor două culori duce cu gândul la fertilitate, la continuitate, la permanență. În vechime, roșul era înlocuit cu negru, simbol al pământului creator, roditor. Dând astfel interpretarea împletirii dintre zi și noapte, dintre bine și rău, dintre viață și moarte.
Mărțișoarele sunt pentru toți
Odinioară, era un simbol al renașterii, al noului început. La origini, mărțișorul era o monedă din aur sau argint, legată de un șnur din cânepă, în care au fost răsucite două fire, unul alb și unul roșu. Culorile semnifică triumful vieții asupra morții. Era un talisman aducător de optimism, reprezentat printr-un bănuț prețios, legat de un șnur bicolor alb-roșu. Mărțișoarele de azi sunt din ce în ce mai scumpe și mai mari. Dar nu mai reprezintă amuletele care trebuiau neapărat purtate, pentru a fi protejați și pentru a atrage norocul.
De fapt, simbolul primăverii e amuletă dacică aducătoare de noroc. În cazul în care se atârna ceva de el, se punea un bănuț găurit, din aur sau argint, ca talisman aducător de belșug și de noroc. Mărțișorul nu le este dedicat strict femeilor, ci e o amuletă prețioasă pentru orice muritor, copil sau adult, viețuitoare, pom… Nu degeaba cei care încă păstrează adevăratul rit al Mărțișorului, precum vecinii bulgari ori moldovenii, îl poartă cu mândrie, la vedere și îl dăruiesc cu mult drag.
Așadar, Mărțișorul este un talisman norocos pentru orice muritor, fie el copil sau adult, viețuitoare domestică ori sălbatică, pom ori altă plantă. Până cu vreo două-trei decenii în urmă, purtarea mărțișorului în piept, mai ales în prima zi de martie, era un eveniment, un semn de mândrie, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. De aceea, se agăța la vedere, chiar și peste hainele groase.
Mărțișorul ne însorește viața
Dacă te preocupă atât de mult la ce mână se pune șnurul de mărțișor, ar trebui să afli mai întâi ce spunea marele George Coșbuc despre acest talisman încărcat de magie.
„Iată, tocmai mărţişorul de la luna babei Dochia este cel mai cunoscut simbol al soarelui. La oraşe e o sminteală mare a rostului ce-l are mărţişorul, că-l facem din aur ori din tinichea galbenă, când el trebuie să fie numai alb, de argint, şi mai ales că-i dăm formă de inimă, de carte, de floare, de porc şi de alt animal, când el trebuie să fie numai rotund, cum e soarele.
Toate aceste podobi n-au nici un Dumnezeu pe lume şi sunt înşelătorii şi ale pungii, şi ale tradiţiilor. Pe la ţară, pe unde n-au ajuns negustorii de mărţişoare să fure ochii oamenilor cu sclipiturile lor de tinichea tăiată în chip de purcei, mărţişorul nu se face altfel decât dintr-un ban de argint.
Mărţişorul să leagă cu un fir roşu – care însuşi este un simbol al focului şi al luminei, deci şi al soarelui – ori la mână, ori la gât. Poporul nostru de pretutindeni îl cunoaşte şi-l ţine în mare cinste, deşi acum nu-l mai poartă decât copiii, fetele şi numai rar şi nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire.
Mărţişorul să leagă ori înainte de răsărirea soarelui, ori mai bine deodată cu roşirea, şi scopul purtărei lui este să aduci o jertfă soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire, nevoie şi curăţia de suflet.
De ce se poartă
Ţăranii zic că pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, ceea ce e adevărat, dar cu mult mai limpede îşi spun gândul fetele, cari zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele. Fireşte că stă în puterea soarelui să le înnegrească faţa, de aceea cine poartă mărţişoare nu mai e pârlit de soare; cine nu le poartă are să se ofilească, deci fetele trebuie să poarte, dacă vreau să fie albe la faţă.
Poporul mai ştie încă bine că în purtarea mărţişorului este o adorare a soarelui, căci el crede că trebuie purtat ca lucru sfânt, nu aşa, ca podoabă, ori ca jucărie. Cine nu poate face aşa, ori cine uită că poartă mărţişor, acela e mai rău în ochii soarelui decât unul care nu-l poartă deloc. Şi mai departe, când lapezi ori arunci mărţişorul, să nu te vadă soarele, că e păcat şi-l superi, încât tot te pârleşte peste vară.
Mărţişorul să poartă de la baba Dochia – întâi martie, ziua în care începe primăvara – până ce se arată neclintitele şi neîndoioasele semne ale biruinţei primăverei, adică, după locuri şi tradiţii, până ce aude cucul cântând, până ce înfloresc trandafirii, ori păduceii, ori cireşii, până ce vin berzele ori rândunelele, până ce auzi tunând şi aşa altele. Atunci ori îl leagă de vreun trandafir, de vreun pom înflorat ori îl aruncă după cuc şi după barză, ori îl aruncă pe apă – iar asta mi se pare la noi, românii, cea mai cu rost lucrare – ori îl cheltuiesc ca pe orice ban.’.
La ce mână se pune șnurul de mărțișor
Acum că știi ce este și cine trebuie să-l poarte, e cazul să afli și la ce mână se pune șnurul de mărțișor. Asta pentru cei care doresc să-l poarte ca brățară simbolică. De altfel, acest obicei le aparținea în trecut celor care se iubeau. Îndrăgostiții făceau schimb de mărțișoare, pe care și le legau reciproc de mâini, făcând jurăminte de iubire.
Deși pare ciudată și desuetă pentru unii, în Moldova, la fel ca și la vecinii bulgari, se mai păstrează încă tradiția ca femeile să le ofere bărbaților mărțișoare. În general, mamele legau mărțișoare cu bănuți la încheietura mâinilor copiilor, în zorii zilei de 1 martie, ca să fie sănătoși și să nu se deoache.
Obiceiul nu mai este cunoscut nicăieri în lume, decât în țara noastră și foarte rar în ținuturile vecine. Acum, cine mai poartă mărțișoare, o face doar în prima zi de primăvară. Totuși, pe vremuri, acestea se țineau în piept sau la mână, fie până la înflorirea pomilor, fie până la una dintre sărbătorile specifice primăverii, precum Mucenicii, Blagoviștenia, Floriile, Paștile, fie 12 zile. La finalul perioadei, mărțișoarele se agățau în pomi, prilej cu care se puneau dorințe.
Referitor la ce mână se pune șnurul de mărțișor, întotdeauna se va purta pe stânga. La fel ca toate bijuteriile destinate legămintelor de iubire. Fie în piept, fie la mână, mărțișorul trebuie să stea pe partea inimii. Cum mâna stângă este considerată mai aproape de inimă, este implicit legată de emoții, iubire, energie pozitivă. De aceea, se spune că purtarea mărțișorului pe această parte atrage norocul, protecția, reînnoirea.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: tribuna.ro, wikipedia.org,
Citește și De ce este coșarul un simbol al norocului