'De ce am mâinile umflate și amorțite?' este una dintre întrebările pe care ni le punem mai ales dimineața, atunci când ne trezim cu furnicături, cu senzația că degetele sunt rigide sau când activități simple, precum apucarea cănii de cafea, închiderea nasturilor ori folosirea telefonului, devin neplăcute.
Mâinile amorțite pot avea mai multe cauze. Una dintre cele mai cunoscute este sindromul de tunel carpian, în care nervul median este comprimat la nivelul încheieturii mâinii. Există însă și alte forme de compresie nervoasă care pot da simptome asemănătoare: sindromul de canal Guyon, în care este afectat nervul ulnar la nivelul pumnului, compresia nervului ulnar la cot sau probleme care pornesc de la nivel cervical și se resimt în mână.
De aceea, atunci când apar amorțeală, furnicături, durere sau senzație de umflare a mâinilor, este important ca simptomele să fie analizate în context, nu doar local.
Despre sindromul de tunel carpian, pe scurt
În sindromul de tunel carpian, compresia apare la nivelul încheieturii mâinii, acolo unde nervul median trece printr-un spațiu îngust numit tunel carpian. Simptomele se simt cel mai frecvent în degetul mare, arătător, mijlociu și în jumătatea inelarului dinspre degetul mare. Pot apărea furnicături, amorțeală, durere, senzație de curent electric, scăderea forței și dificultăți la mișcările fine ale mâinii.
Dacă amorțeala este mai accentuată în degetul mic și în jumătatea inelarului dinspre degetul mic, medicul se poate gândi la afectarea nervului ulnar, fie la nivelul pumnului, fie la nivelul cotului. Această diferență este importantă, pentru că tratamentul nu este același.
Când spui că ai mâinile umflate și amorțite, reumatologul va încerca să separe două componente ale problemei. Prima este componenta neurologică: ce nerv este afectat, unde este comprimat și cât de severă este afectarea. A doua este componenta inflamatorie: există sinovită, tenosinovită, edem, artrită sau o boală autoimună care modifică anatomia locală și crește presiunea asupra nervului?
De ce ni se umflă sau ne amorțesc mâinile?
Umflarea mâinilor poate avea cauze banale, dar și cauze care merită investigate. Poate apărea după efort repetitiv, după perioade lungi în care mâinile sunt ținute în jos, în zilele călduroase, în sarcină, în retenția de lichide sau în unele dezechilibre metabolice. Uneori, pacientul simte degetele ‘umflate‘, deși umflarea nu este vizibilă; această senzație poate apărea și în sindromul de tunel carpian.
Dacă umflarea sau senzația de umflare este însoțită de amorțeală, durere, rigiditate matinală, furnicături sau scăderea forței, este bine să fie investigată o posibilă compresie nervoasă, dar și o inflamație articulară sau tendinoasă.
Un indiciu important este momentul în care apar simptomele. Dacă amorțeala te trezește noaptea, dacă simți nevoia să scuturi mâna și dacă furnicăturile sunt mai intense în primele trei degete, sindromul de tunel carpian devine o posibilitate importantă. Dacă dimineața articulațiile mici ale mâinilor sunt rigide mai mult timp, dacă îți este greu să strângi pumnul și dacă observi umflături simetrice la ambele mâini, reumatologul se poate gândi la o boală inflamatorie, precum poliartrita reumatoidă.
Poliartrita reumatoidă poate inflama membrana sinovială a articulațiilor și tecile tendoanelor. La nivelul pumnului, această inflamație poate îngusta spațiul prin care trece nervul median și poate favoriza apariția sindromului de tunel carpian. Studiile ecografice au arătat că, la pacienții cu poliartrită reumatoidă, sindromul de tunel carpian poate avea un tipar inflamator, cu implicarea tendoanelor flexoare și a țesuturilor sinoviale.
Asta explică de ce, uneori, simpla purtare a unei orteze nu este suficientă. Dacă presiunea asupra nervului este întreținută de o boală reumatologică activă, este important să fie controlată inflamația de fond. Altfel, simptomele pot reveni, pot progresa sau pot fi interpretate greșit ca o problemă strict mecanică.
Ce face reumatologul diferit?
Reumatologul nu se oprește la întrebarea ‘unde amorțește?‘, ci analizează ce structură produce presiunea, dacă există inflamație, dacă este afectată o singură mână sau ambele și dacă există semne care pot sugera o boală reumatologică. În evaluare pot conta istoricul de psoriazis, uscăciunea oculară sau bucală, durerile lombare cu caracter inflamator, episoadele de umflare a degetelor, durerea în mai multe articulații sau antecedentele familiale de boli autoimune.
În cabinet, examinarea începe, de obicei, cu observarea mâinilor. Specialistul de reumatologie in Alexandria va căuta umflături articulare, sensibilitate la presiune, deformări, noduli, modificări ale pielii, diferențe de temperatură locală și limitări ale mișcării. Apoi poate testa sensibilitatea pe teritoriile nervilor median, ulnar și radial, forța mușchilor mici ai mâinii, capacitatea de a opune degetul mare, mobilitatea cervicală și eventualele semne de compresie la nivelul cotului sau al încheieturii.
Testele clinice, precum Phalen și Tinel, pot orienta diagnosticul. La testul Phalen, încheietura este menținută în flexie pentru a observa dacă apar furnicături în teritoriul nervului median. La testul Tinel, medicul percută ușor zona nervului pentru a vedea dacă apare o senzație de curent sau furnicătură. Aceste teste nu sunt perfecte și nu stabilesc singure diagnosticul, dar, puse în context, oferă informații utile.
Diferența majoră este că reumatologul caută și semne sistemice. Dacă ai mâinile umflate dimineața, dacă rigiditatea durează mult, dacă ai oboseală neobișnuită, dureri în mai multe articulații sau episoade de inflamație care apar și dispar, evaluarea nu se limitează la tunelul carpian. În funcție de context, medicul poate recomanda analize de sânge, markeri inflamatori, factor reumatoid, anticorpi anti-CCP, acid uric, glicemie, teste pentru funcția tiroidiană sau alte investigații.
Ecografia musculoscheletală
Una dintre cele mai utile investigații pentru reumatolog este ecografia musculoscheletală. Aceasta poate arăta dacă există lichid în articulații, îngroșare sinovială, inflamația tecilor tendinoase, modificări ale nervului median sau semne indirecte de compresie. Spre deosebire de radiografie, care evidențiază în principal structurile osoase, ecografia permite evaluarea țesuturilor moi implicate în sindroamele de tunel.
În sindromul de tunel carpian, ecografia efectuată la Clinica Smart Medical poate măsura aria secțiunii transversale a nervului median. Un nerv comprimat se poate îngroșa înainte de zona de compresie, iar această modificare poate susține diagnosticul. În bolile reumatologice, ecografia poate arăta nu doar nervul afectat, ci și posibila cauză a compresiei: sinovită, tenosinovită, edem sau modificări structurale locale.
Evaluarea ecografică este utilă mai ales atunci când medicul vrea să diferențieze un sindrom de tunel carpian idiopatic de unul asociat unei boli inflamatorii. Totuși, ecografia nu înlocuiește întotdeauna studiile electrodiagnostice, mai ales în cazurile atipice, severe sau atunci când se ia în calcul tratamentul chirurgical.
Electromiografia și studiile de conducere nervoasă
Studiile de conducere nervoasă și electromiografia sunt investigații folosite pentru a evalua funcția nervilor și a mușchilor. Ele pot confirma dacă nervul median transmite impulsurile mai lent prin tunelul carpian și pot aprecia severitatea afectării.
În cazurile ușoare, simptomele pot fi prezente chiar dacă modificările sunt discrete. În cazurile moderate sau severe, testele pot arăta încetinirea conducerii nervoase sau semne că nervul este afectat mai profund. Aceste investigații sunt importante mai ales când simptomele sunt atipice, când există amorțeală persistentă, slăbiciune, atrofie musculară sau când se ia în calcul o intervenție chirurgicală.
Studiile electrodiagnostice ajută și la diferențierea sindromului de tunel carpian de alte probleme, cum ar fi radiculopatia cervicală, neuropatia diabetică sau compresia nervului ulnar.
Sindromul de tunel carpian și bolile reumatologice
Sindromul de tunel carpian poate apărea independent, dar este mai frecvent la persoanele care folosesc repetitiv mâinile, în sarcină, obezitate, diabet, hipotiroidism, după traumatisme, în retenția de lichide sau în boli inflamatorii. Din perspectiva reumatologului, cele mai importante sunt situațiile în care inflamația modifică spațiul prin care trece nervul.
În poliartrita reumatoidă, inflamația poate afecta articulațiile pumnului și tendoanele flexoare. În artrita psoriazică pot apărea tenosinovite, dactilită și inflamații la nivelul inserțiilor tendinoase. În gută, depunerile de cristale și inflamația locală pot produce episoade intense de umflare și durere. În lupus sau alte boli autoimune, simptomele pot fi mai variate și pot include afectare articulară, fenomene vasculare sau manifestări neurologice.
Datele publicate în literatura de specialitate susțin utilitatea ecografiei atunci când sindromul de tunel carpian apare împreună cu semne inflamatorii, deoarece aceasta poate evidenția tenosinovita, sinovita și vascularizația crescută locală. Astfel, pacientul poate fi orientat mai rapid către evaluare reumatologică, atunci când simptomele de amorțeală ascund debutul sau activitatea unei boli inflamatorii.
Când ar fi bine să mergi la reumatolog?
Este bine să iei în serios simptomele dacă amorțeala persistă, dacă te trezește noaptea, dacă mâinile sunt umflate dimineața, dacă rigiditatea durează mai mult de 30–60 de minute sau dacă ai dureri articulare simetrice. De asemenea, merită să ceri o evaluare dacă scapi obiecte din mână, ți-a scăzut forța, ai furnicături constante sau apar modificări vizibile ale mușchilor de la baza degetului mare.
Un alt semnal important este alternanța dintre perioade bune și pusee inflamatorii. De exemplu, poți avea câteva săptămâni în care mâinile par doar ușor tensionate, apoi o perioadă în care se umflă, dor și amorțesc mai intens. Acest tipar poate sugera o componentă inflamatorie, nu doar o suprasolicitare mecanică.
Dacă ai deja un diagnostic reumatologic, cum ar fi poliartrită reumatoidă, artrită psoriazică sau lupus, amorțeala mâinilor nu trebuie ignorată. Ea poate indica o compresie nervoasă secundară inflamației, o activitate insuficient controlată a bolii sau o problemă asociată care necesită investigații suplimentare.
Un diagnostic corect pornește de la localizarea simptomelor, dar nu se oprește acolo. Reumatologul poate identifica legătura dintre nerv, tendoane, articulații și inflamația de fond, astfel încât tratamentul să fie adaptat cauzei reale, nu doar simptomului.
Sursa foto: https://www.magnific.com