Cine este Edmond Niculușcă, cofondatorul La Mița Biciclista care a declanșat "războiul merdenelelor". A studiat Teologia și a fost consilierul lui Nicușor Dan la primăria Capitalei

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cine este Edmond Niculușcă, cofondatorul restaurantului „La Mița Biciclista” care a ajuns în centrul atenției zilele trecute după ce a declanșat „războiul merdenelelor' în mediul online. Acesta a postat un videoclip în care a făcut o comparație între Patiseria Amzei și celebrele merdenele cu margarină ale lui nea Mihai și croasantele cu unt de la „Mița Biciclista”, iar comentariile lui ironice au iscat un val de reacții negative.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Cine este Edmond Niculușcă, cofondatorul La Mița Biciclista care a declanșat „războiul merdenelelor'. Edmond Niculușcă, fondator ARCEN și cofondator La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, este protagonistul unui scandal de amploare, după ce a postat pe rețelele sociale un clip filmat chiar în fața patiseriei lui Nea Mihai, aflată la doar 150 de metri distanță de local. În înregistrare, antreprenorul face aluzie directă la clienții fideli ai patiseriei de cartier, sugerând că aceștia nu ar fi gustat niciodată produse de calitate superioară.


Cine este Edmond Niculușcă, cofondator La Mița Biciclista – filmul „scandalului merdenelelor'

Numele lui Edmond Niculușcă a revenit în atenția publică în urma unui episod din seria sa video despre „Istoria Gastronomie’, intitulat „Galeria mâncătorilor'.

În cadrul acestui videoclip, filmat chiar în fața unei cunoscute patiserii tradiționale din Piața Amzei (Patiseria Amzei, condusă de peste 40 de ani de „Nea Mihai’), Niculușcă a făcut mai multe afirmații percepute drept elitiste și zeflemitoare.

Apreciind că produsele de patiserie fină cu unt sunt net superioare merdenelelor clasice pregătite cu margarină și „spărtură de brânză’, cofondatorul spațiului cultural „La Mița Biciclista’ i-a numit pe cei care apreciază patiseria de cartier ca fiind „o specie’.

Reacția internauților și a locuitorilor Capitalei a fost instantanee: clipul a devenit viral, iar pe rețelele sociale s-a declanșat un val de ironii și critici la adresa sa.


Scandalul s-a transformat rapid într-un adevărat „război al merdenelelor’, generând cozi uriașe la patiseria din Piața Amzei și un protest simbolic în sprijinul produselor tradiționale și al lui Nea Mihai. Ulterior, Niculușcă și-a prezentat public scuzele, punând ieșirea pe seama temperamentului său impulsiv.

Cât despre Patiseria Amzei, o familie de machedoni din Tulcea a făcut din tradiția gastronomică o mică afacere care funcționează neîncetat din 1985, la parterul unui bloc din București. Inițial, patiseria era deținută de stat, însă după 1989 au preluat-o și au devenit proprietari.


Din 1992 au început să facă primele merdenele, după o rețetă veche din Dobrogea, iar generații de clienți au crescut cu ele. Și continuă să o facă, potrivit unui reportaj realizat de G4Media.

Citește și: Cum este Neti Sandu dincolo de micul ecran și ce i se întâmplă când oamenii o recunosc pe stradă: „Mai neplăcut e atunci când anumiți oameni vin cu o familiaritate nepotrivită și îți dau așa o palmă peste umăr, de parcă ne cunoaștem de-o viață’ / EXCLUSIV

Ce funcții a ocupat Edmond Niculușcă


Înainte de controversa culinară, Edmond Niculușcă s-a afirmat drept un activist important din sfera societății civile din București.

  • Fondator ARCEN: La vârsta de doar 16 ani, a fondat Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN), un ONG dedicat salvării, protejării și promovării patrimoniului arhitectural din Capitală.
  • Inițiative culturale și urbane: Prin ARCEN, Niculușcă a organizat de-a lungul anilor tururi pietonale ghidate prin cartierele istorice, evenimente precum Nocturnele de Poezie și proiecte comunitare precum Antiseismic District – o campanie destinată informării și pregătirii cetățenilor în cazul unui cutremur major.
  • Stabilirea proiectului „La Mița Biciclista’: Ca parte a demersurilor sale de reabilitare a memoriei urbane, a contribuit la transformarea și punerea în valoare a Casei Mița Biciclista din Piața Amzei, transformând-o într-un stabiliment cultural, braserie și spațiu de evenimente.

Edmond Niculușcă, nume cunoscut în administrația publică

Activitatea sa în protejarea clădirilor istorice l-a adus pe Edmond Niculușcă și în structurile de conducere ale administrației publice centrale și locale.

În anul 2016, Edmond Niculușcă a fost consilier al Ministrului Culturii și a făcut parte din echipa ministrului Vlad Alexandrescu, iar ulterior a fost consilier al Corinei Șuteu în guvernul tehnocrat.

Din noiembrie 2020 până în martie 2022, Edmond Niculușcă, în vârstă de 30 de ani atunci, a fost consilier personal al Primarului General de la vremea aceea, Nicușor Dan. Numit chiar la începutul mandatului edilului capitalei, Niculușcă s-a ocupat de coordonarea strategiilor legate de reducerea riscului seismic, consolidarea clădirilor vulnerabile și protejarea patrimoniului.


Citește și: De ce David Popovici nu a vrut să știe câți bani a câștigat din sport: „Încă de la început le-am spus alor mei că nu vreau să aflu' / Cum a reacționat când i s-a spus cât de bogat este

Niculușcă a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul' din București, la Facultatea de Științe Politice a Universitatii din Bucuresti și la Centrul de Excelenta în Studiul Imaginii (CESI).

„Ultimii 12 ani i-am dedicat exclusiv luptei pentru patrimoniul Bucureștiului alături de o echipă extraordinară coagulată în jurul ARCEN și a zeci de colaboratori, experți și profesioniști. Am hotărât să nu mai lupt de pe margine.


În această dimineață, primarul general al capitalei Nicușor Dan m-a numit consilier personal pe probleme legate de consolidări, reducerea vulnerabilității seismice și, implicit, pe probleme de patrimoniu. E nevoie de noi, de muncă și de soluțiile noastre pentru acest oraș. Mă voi dedica Bucureștiului pe care îl iubesc, cu toată priceperea și responsabilitatea, a scris Niculușcă pe Facebook la vremea aceea.

Edmond Niculușcă a demisionat de la Primăria Capitalei și a fondat „La Mița Biciclista'

Edmond Niculușcă și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deținea în Primăria Capitalei în 2022, printr-un mesaj publicat pe Facebook. El a transmis că are proiecte ample pe care vrea să le dezvolte pentru București și că își dorește ‘să fie mult mai util’ pentru capitală.

În același an, Niculușcă a cofondat Casa Mița Biciclista, alături de alți doi parteneri, Aurel Iancu și Alberto Mihai Groșescu, potrivit paginii sale de LinkedIn.

Din 2021 până în 2022, Edmond Niculușcă a fost director interimar al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS). A preluat conducerea instituției din subordinea Primăriei Capitalei pentru a reorganiza procesul de consolidare a imobilelor cu risc seismic.

În martie 2022, Edmond Niculușcă și-a încheiat mandatul din administrația locală prin demisie, motivând că dorește să se dedice proiectelor din mediul privat și din societatea civilă.

Edmond Niculușcă și-a cerut scuze după „scandalul merdenelelor'

Edmond Niculușcă a fost asupru criticat de influenceri și internauți pe rețelele de socializare, după ce a insinuat că merdenelele lui Nea Mihai, pregătite cu margarină, sunt inferioare celor cu unt. Având în vedere reacțiile lor, el și-a cerut scuze public. 

„Ar fi trebuit să fie un episod despre gurmanzi. În forma publicată, a rănit oameni, amintiri și cel mai cunoscut vecin din Piața Amzei, iar pentru asta îmi asum greșeala în totalitate.

Temperamentul meu impulsiv m-a făcut să greșesc teribil și regret că am înțeles impactul cuvintelor mele atât de târziu. Nea Mihai e un simbol al pieței. Vorbesc de mult despre gastronomia franceză, dar am greșit așezând-o în opoziție cu o tradiție și cu un om al locului. Nea Mihai, vă cer iertare!

Știu că greșeala mea a lovit și în La Mița Biciclista, în colegii mei, în oamenii care construiesc locul ăsta zi de zi și care nu au nicio vină. Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am rănit! Am de reflectat după momentul ăsta și o voi face’, a transmis Edmond Niculușcă.

Și pagina „La Mița Biciclista’ a publicat un mesaj, recunoscând că materialul video a fost o greșeală de comunicare.

Ciprian Ciucu îi ia apărarea lui Edmond Niculușcă

„Nu îmi imaginez Bucurestiul fără merdenele, dar e loc și pentru croissant’, a declarat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

La postarea în care a cerut scuze pentru afirmațiile făcute i-a comentat și primarul Capitalei, care a explicat că „oamenii cu bun simț recunosc atunci când greșesc’.

„Iar noi avem nevoie de mai mulți oameni precum Edmond în orașul nostru. Oameni care doar prin munca lor să transforme locuri, să le facă vii și frumoase. Nu îmi imaginez Bucurestiul fără merdenele, dar e loc și pentru croissant. Iar modul in care Edmond si-a scuze de la vecinul său, direct, fară ocolișuri stilistice și folosind cuvantul „iertare', fără echivoc, mie mi-a sunat sincer’, a scris Ciprian Ciucu.

Afacerea „La Mița Biciclista' nu stă pe roze

Restaurantul „La Mița Biciclista’ este operat de Amzei District SRL, firmă în care sunt asociați Aurel Iancu, Alberto Mihai Groșescu și Edmond Jean Niculușcă Drangă.

Amzei District SRL funcționează din 2022 și nu a avut profit în nici un an. Mai mult, datoriile sunt uriașe: de la peste 236.000 de lei în 2022, la mai mult de 13,5 milioane de lei în 2025.

Anul trecut, veniturile firmei au fost mai mici decât datoriile de 13,5 milioane de lei: au ajuns la 12 milioane de lei. Și tot anul trecut, firma care operează „La Mița Biciclista’ a avut pierderi de 4,3 milioane de lei, potrivit datelor consultate de defapt.ro.

Potrivit portalului ANAF, la data de 30 iunie 2026, Amzei District SRL avea obligații restante la buget de peste 186.000 de lei, aproape 170.000 de lei – datorii la asigurările sociale și peste 67.000 de lei – la asigurările de sănătate.

În total, firma care operează „La Mița Biciclista’ avea taxe restante de aproximativ 423.000 de lei la finalul lunii iunie a.c.