Horaţiu Potra a leşinat luni, 23 februarie, în sala de judecată la Curtea de Apel Bucureşti. Potra s-a prezentat luni la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Călin Georgescu şi Horaţiu Potra au ajuns în sala de judecată pentru că urmează să înceapă procesul în dosarul tentativei la lovitură de stat. Fostul candidat la prezidenţiale şi şeful mercenarilor au contestat probele strânse de anchetatori.
Cuprins
Horaţiu Potra a leşinat în sala de judecată
Potrivit informaţiilor Observator, Horaţiu Potra a leşinat înainte de a-şi afla sentinţa. A fost chemată o Ambulanţă care i-a acordat îngrijri medicale, iar apoi cel supranumit „Şeful mercenarilor' a revenit în sala de judecată.
În astfel de situaţii, dacă un inculpat leşină iar procesul nu poate continua fără el, se dispune amânarea. Dacă inculpatul îşi revine, judecătorul poate decide reluarea şedinţei după o pauză.
Sursele Antena 3 CNN au declarat că Horațiu Potra nu a acuzat alte probleme de sănătate cât timp a stat la Penitenciarul Rahova, acolo unde execută arestul preventiv.
Instanţa urmează să decidă dacă poate începe procesul pe fond, după analizarea unor probe şi înscrisuri depuse la dosar.
La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviinţat cererea formulată de Horaţiu Potra privind depunerea la dosar a unui stick de memorie care conţine două înregistrări video şi a dispus citarea unui martor-asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 de la locuinţa din Mediaş a lui Potra.
La termenul din 11 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a amânat cauza pentru luni, 23 februarie.
Călin Georgescu și Horațiu Potra au contestat probele strânse de procurori
Călin Georgescu, Horațiu Potra, fiul, nepotul și alți locotenenți ai șefului mercenarilor sunt citați la Curtea de Apel București.
Judecătorii analizează contestațiile inculpaților fată de probele strânse de procurori și polițiști, multe dintre ele, în timpul perchezițiilor efectuate la șeful mercenarilor, în Mediaș, atunci când au fost găsite seifuri cu bani sub podele și arme, grenade și lansatoare de grenade.
Citește și: Horațiu Potra și fiul său, reținuți în Dubai. Ce planuri avea mercenarul dat în urmărire internațională
Potra și fostul candidat la prezidențiale sunt trimiși în judecată în legătură cu planul de destabilizare pus la cale la fermă de cai din județul Ilfov atunci când, acuză procurorii, ar fi pus la cale strategia protestelor violente ce urmau să aibă loc în București, după anularwa alegerilor, plan dejucat de polițiști prin oprirea „locotenenților' lui Potra pe drum, atunci când aveau în mașini arme albe.
După ședința de azi ar trebui să se dea o decizie privind începerea judecării pe fond a acestui proces, potrivit Antena 3.
Potra a contestat până cum toate probele procurorilor, în special cum s-au făcut percheziții în locuința lui. El reclamă că nu au fost respectate procedurile și contestă numirea unui martor independent care a participat la percheziții.
A cerut să fie testat cu detectorul de minciuni ca să-și susțină nevinovăția privind planul de lovitură de stat.
Citește și: Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată pentru tentativă de lovitură de stat. Ce pedepse riscă
În 21 noiembrie 2025, Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său au fost arestaţi preventiv pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive, după ce au fost prinşi în septembrie în Dubai şi au fost aduşi în ţară.
Horaţiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
foto: Dumitru Angelescu / Libertatea