Un jandarm în vârstă de 40 de ani a murit duminică, în timp ce se afla pe stradă, în timpul serviciului, în Capitală. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPPC) a publicat imaginile dramatice care arată cum bărbatul se prăbușește brusc, din picioare, pe stradă, fără semne evidente că ar fi suferit anterior.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Jandarmeria Română a deschis o anchetă și urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului.
Cuprins
Jandarmul Marian Spînu a murit la 40 de ani
Un jandarm în vârstă de 40 de ani a murit în timpul serviciului, după ce s-a prăbușit brusc la pământ. Momentul în care acesta cade din picioare a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Incidentul a generat reacții puternice în rândul organizațiilor sindicale din structurile de ordine publică. Reprezentanții SNPPC au transmis un mesaj dur la adresa conducerii actuale, acuzând condițiile de muncă tot mai dificile și presiunea constantă la care sunt supuși angajații din sistem.
Sindicatele care îi reprezintă pe angajaţii MAI au reclamat stresul şi condiţiile în care muncesc cei care desfăşoară misiuni în stradă.
‘Încă un „special' în minus pentru economiile pe care le vrea să le facă premierul Bolojan. Colegul nostru în vârstă de 40 de ani din cadrul Jandarmeriei Bucuresti a căzut ca şi secerat în timp ce se afla în misiune în timpul serviciului, neavând nicio şansă de supravieţuire. În timp ce colegii noştri cad la datorie, Ilie Bolojan vorbeşte despre creşterea vârstei de pensionare. Pentru cine? Pentru cei care îşi riscă viaţa zilnic? Pentru cei care cară pe umeri stres, nopţi nedormite şi intervenţii la evenimente?’, au afirmat reprezentanţii Sindicatului Europol.
Potrivit acestora, militarii şi poliţiştii nu pot fi trataţi la fel cu ceilalţi funcţionari.
‘E uşor să decizi dintr-un birou. E uşor să vorbeşti despre «sustenabilitate» când nu eşti tu în stradă, la 3 dimineaţa în misiune. Nu poţi trata la fel un funcţionar şi un om care îşi pune viaţa în pericol. Indiferent că vorbim de militari sau poliţişti, cu toţii sunt doar nişte cifre pentru guvernanţi’, au transmis ei.
Potrivit SNPPC, tot mai mulți angajați din structurile de ordine publică se confruntă cu probleme medicale grave, iar cazurile de deces în rândul personalului activ ar fi în creștere.
„Stres, ore suplimentare, epuizare, zi, noapte, vânt, ploaie, ger, riscuri, interdicții toata cariera, drepturi neacordate, abrogate, plafonate, amanate! Si Bolojan vrea sa ne pensionam la 65! Si colegii mor la 30, 40, 50 de ani, de boli in legătură cu serviciul! Peste 10 politisti sau militari mor pe luna’, au scris sindicaliştii.
Mesajul Jandarmeriei după moartea jandarmului Marian Spînu
Jandarmeria Română a confirmat oficial decesul subofițerului și a transmis condoleanțe.
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, plutonier adjutant Marian Spînu. Îl vom păstra în amintirea noastră ca pe un camarad devotat, un profesionist care și-a îndeplinit datoria, cu seriozitate, responsabilitate și devotament.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei apropiați. Suntem alături de voi în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace’, a transmis Jandarmeria Română.