Mama lui Antonio, copilul-erou din Chitila, nu a venit la înmormântarea fiului ei! Nici fata pe care a salvat-o de la înec nu a fost prezentă la funeralii. Tatăl adolescentului, sfâșiat de durere lângă sicriu: "Deja mi-e dor de el"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Antonio Ilie, adolescentul de 16 ani din Chitila care și-a sacrificat viața încercând să își salveze prietena de la înec, a fost înmormântat pe 1 Iunie, de Ziua Copilului. La funeralii au participat familie, prieteni, colegi și oameni care au fost impresionați de gestul său, însă mama băiatului nu a fost prezentă. De asemenea, nici adolescenta pe care a salvat-o și nici beneficiarii transplanturilor sau reprezentanți ai instituțiilor statului nu au luat parte la ceremonie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


Povestea lui Antonio Ilie a emoționat o țară întreagă. La doar 16 ani, adolescentul din Chitila și-a pierdut viața după ce a sărit în apă pentru a-și salva o prietenă aflată în pericol. Deși nu știa să înoate, nu a ezitat să intervină. După mai multe zile în care medicii au luptat pentru viața sa, băiatul a fost declarat în moarte cerebrală, iar părinții au luat o decizie care avea să schimbe destinele altor oameni. Prin donarea organelor sale, Antonio a oferit o nouă șansă la viață mai multor pacienți aflați în stare gravă. Luni, chiar de Ziua Copilului, adolescentul a fost condus pe ultimul drum, într-o ceremonie marcată de emoție și durere. Din păcate, nici mama lui Antonio și nici fata pe care a salvat-o de la înec nu au participat la înmormântare.


Mama lui Antonio, copilul-erou din Chitila, nu a venit la înmormântarea fiului ei

Înmormântarea lui Antonio Ilie a avut loc în Chitila, localitatea în care adolescentul era cunoscut și apreciat de cei din jur. Aproximativ 100-120 de persoane au venit să își ia rămas-bun de la tânărul care a devenit un simbol al curajului și al altruismului.

Citește și: Unde pleacă Alexandru Ciucu în vacanța de vară cu fiicele sale și ale Alinei Sorescu. Designerul le-a pregătit o escapadă specială, în țară, dar și în Grecia: ‘Eu le-am propus aceste trasee, iar fetele le-au acceptat/ EXCLUSIV

Printre cei prezenți s-au numărat colegi de școală, rude, vecini și prieteni ai familiei. Mulți dintre cei veniți purtau tricouri imprimate cu chipul lui Antonio, un gest prin care au vrut să îi onoreze memoria.

Potrivit Libertatea, la ceremonie nu a participat mama adolescentului, deși aceasta și-a dat acordul pentru prelevarea organelor după ce băiatul a fost declarat în moarte cerebrală. Totodată, nici fata pe care Antonio a salvat-o din apă nu a fost prezentă la înmormântare.


Conform aceleiași surse, nu au fost prezenți nici aparținători ai persoanelor care au beneficiat de transplanturile realizate cu organele adolescentului și nici reprezentanți ai instituțiilor statului.

Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă apăsătoare, marcată de durerea celor apropiați. Un sprijin important pentru familie a venit din partea comunității locale. Cheltuielile funerare au fost suportate de patronul unei firme funerare din Chitila, iar pentru pomenire a fost organizată și o strângere de fonduri.


Tatăl lui Antonio, sfâșiat de durere: „Deja mi-e dor de el’

Dincolo de drama care a îndurerat întreaga comunitate, povestea familiei Ilie este una marcată de multe încercări. Viorel Ilie, tatăl lui Antonio, are 53 de ani și lucrează ca macaragiu. Pentru a-și întreține familia, bărbatul a făcut ani la rând muncă grea pe șantiere, iar în timpul liber a cântat și ca lăutar pentru a suplimenta veniturile.

Citește și: Ilie Bolojan, mesaj de 1 Iunie: „Copiii României merită să crească într-o societate care le oferă siguranță. Ce le-a transmis și Sorin Grindeanu celor mici de ziua lor


Antonio mai avea un frate și o soră, iar cei trei copii au fost crescuți în mare parte de tatăl lor. Mama acestora a părăsit familia în urmă cu mai mulți ani. Apropiații susțin că femeia și-ar fi refăcut viața alături de un alt partener și ar avea alți doi copii, în timp ce rudele acesteia vorbesc despre neînțelegeri care au dus la despărțire.

Deși nu mai locuia alături de familie, femeia este în continuare soția lui Viorel Ilie în acte. Din acest motiv, acordul său a fost necesar pentru prelevarea organelor lui Antonio după declararea morții cerebrale. Autoritățile au identificat-o la Mizil, în condițiile în care tatăl băiatului credea că aceasta se află în Spania.


După tragedie, Viorel Ilie și-a petrecut zilele la Spitalul Grigore Alexandrescu, sperând până în ultima clipă într-o minune. La finalul ceremoniei de înmormântare, acesta a făcut o mărturisire care a emoționat profund pe cei prezenți:

„Deja mi-e dor de el, domnu doctor. E singura prezență pe care o aștept. Da să știți că am fost fericit cu așa băiat. Niciun copil nu îl înlocuiește pe altul. Poate că voi învăța să trăiesc cu această durere, dar durerea va fi mereu acolo. E alinată doar de câtă lume a salvat’, a declarat Viorel Ilie, citat de Libertatea.


Cum s-a produs tragedia care a șocat întreaga țară

Totul s-a petrecut pe 14 mai, în apropierea Lacului Chitila. Antonio și o prietenă de aceeași vârstă se aflau în zonă când fata a căzut în apă. Fără să stea pe gânduri, adolescentul a sărit să o ajute, deși nu știa să înoate.

La fața locului au intervenit echipaje de salvare, scafandri și un elicopter SMURD. Adolescenta a fost scoasă prima din apă și transportată de urgență la spital.

Antonio a fost găsit ulterior de scafandri în stop cardio-respirator. Medicii au efectuat manevre de resuscitare timp îndelungat și au reușit să îi repornească inima după aproximativ 40 de minute.


Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, starea sa a rămas critică, iar câteva zile mai târziu medicii au fost nevoiți să declare moartea cerebrală.

Antonio a salvat cinci vieți după moarte

În mijlocul durerii, părinții adolescentului au luat o decizie care avea să ofere speranță altor familii. Aceștia și-au dat acordul pentru donarea organelor, iar procedura a avut loc chiar de ziua de naștere a tatălui lui Antonio.

Inima lui Antonio a fost transplantată unui pacient de 50 de ani care suferea de o formă gravă de insuficiență cardiacă. Ficatul a ajuns la un adolescent de 17 ani aflat în stare critică, iar cei doi rinichi au fost transplantați cu succes unei femei de 40 de ani și unui bărbat de 38 de ani, ambii diagnosticați cu insuficiență renală terminală.

De asemenea, corneele sale au oferit șansa redobândirii vederii altor pacienți.

„A făcut în 16 ani mai mult decât fac alții în 90. A salvat 5 vieți. D-zeu să-l odihnească!', a scris cineva pe Facebook.

Prin gestul familiei și prin sacrificiul său, Antonio Ilie a devenit un simbol al generozității și al curajului. La doar 16 ani, adolescentul din Chitila a reușit să lase în urmă o lecție despre solidaritate, iubire și puterea de a dărui viață chiar și dincolo de propria existență. Din păcate, în ziua înmormântării, niciunul dintre aparținătorii celor care Antonio le-a salvat viața după moarte nu a dat vreun semn sau un mesaj de mulțumire…

Foto: Libertatea, Facebook