În cadrul unui interviu publicației franceze Le Monde, Nicușor Dan a vorbit despre ascensiunea AUR în spondaje și o pune pe seama faptului că românii își doresc o schimbare, „oricare ar fi ea'. De asemenea, președintele a oferit declarații legate de interferența rusă în alegerile prezidențiale 2024 și drona care a survolat teritoriul României.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Vezi și acest video VIVA!:
Cuprins
- 1 Ascensiunea AUR în sondaje, explicată de Nicușor Dan în Le Monde
- 2 Declarațiile lui Nicușor Dan legate de retragerea unor soldați americani din România
- 3 Nicușor Dan, despre drona care a survolat România
Nicușor Dan se află în prima vizită oficială în Franța, „o țară pe care o cunoaște bine, având în vedere că a studiat matematica aici în anii 1990′, notează Le Monde. Anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 a atras atenția presei internaționale, iar preșeintele a oferit câteva declarații pe această temă.
Cuprins
Ascensiunea AUR în sondaje, explicată de Nicușor Dan în Le Monde
Președintele României a susținut că cei care pun ștampila pe AUR nu sunt nici extremiști, nici pro-ruși, însă și-au pierdut încrederea în celelalte partide.
„Vor o schimbare, oricare ar fi ea. Acum, cum putem să le recâștigăm încrederea? Este necesar, și acest lucru va dura, ca autoritățile să lucreze pentru oameni. Cetățenii trebuie să vadă că există o luptă reală împotriva corupției. Ei sunt preocupați de condițiile de viață de aici, din România, și mai puțin de problemele geopolitice’, a declarat Nicușor Dan citat de Digi24.ro.
Pe lista subiectelor abordate de ziar s-a numărat și lupta împotriva corupției. Președintele a subliniat că „intensitatea acestei lupte a scăzut considerabil în ultimii zece ani. Nu mai vedem cazuri importante de corupție care să facă obiectul unei anchete a DNA’.
Mai mult, el a punctat și că „problema corupției rămâne o realitate, atât la cel mai înalt nivel al statului, cât și la cel mai jos’.
Declarațiile lui Nicușor Dan legate de retragerea unor soldați americani din România
Referitor la retragerea unor soldați americani din România, președintele a afirmat că decizia nu a fost una politică, ci una administrativă:
„Americanii nu au retras niciun contingent permanent din Europa. Trupele americane care au plecat erau în număr de aproximativ 900 de persoane și efectuau rotații’.
Mai mult, el a dezvăluit că sunt discuții pentru a mări numărul de soldați francezi la Cincu: „În ceea ce privește trupele franceze, sunt în curs discuții pentru a mări efectivul bazei de la Cincu la 3.000 sau 4.000 de soldați [față de 1 500 în prezent], dar aceasta este o decizie care trebuie luată de Franța’.
Nicușor Dan, despre drona care a survolat România
Întrebat de ce nu a fost doborâtă drona care a survolat teritoriul României pe 25 noiembrie, Nicușor Dan a precizat:
„Suntem pregătiți pentru drone care vin din regiunea Odesa, dar aceasta a intrat mai spre vest, după ce a survolat Moldova, ceea ce era o noutate. Nu aveam prea multe mijloace de apărare terestre în acea zonă, iar avioanele zboară mult mai repede decât dronele, ceea ce face foarte dificilă doborârea lor. Tocmai am primit un nou sistem de la americani, dar trebuie să adaptăm radarele pentru a detecta obiectele care zboară foarte jos’.
Noua strategie de securitate a SUA a stârnit o reacție dură din partea UE. Nicușor Dan consideră că aceasta confirmă orientări deja anticipate: „accentuarea atenției strategice a Statelor Unite asupra regiunii Indo-Pacific și așteptarea ca statele europene să își asume un rol mai important în garantarea securității pe continentul nostru’.
El a dat asigurări că România ia în serios angajamentele asumate la Haga și alocă resurse substanțiale apărării și securității.
„Este adevărat că documentul conține și poziții critice față de Europa, reflectând uneori diferențe de abordare ideologică. Cu toate acestea, sunt pe deplin convins că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne un pilon fundamental pentru stabilitatea regională.
Dincolo de divergențele de opinie, trebuie să ne concentrăm asupra potențialului considerabil al cooperării dintre UE și Statele Unite. Interesele noastre comune, atât pe continent, cât și în afara acestuia, sunt mai importante decât ceea ce ne desparte.
Circumstanțele dificile de astăzi ne obligă, atât pe noi, europenii, cât și pe americani, să ne imaginăm împreună lumea de mâine și să o facem posibilă împreună. Nu putem oferi concurenților noștri satisfacția de a ne vedea divizați’.