Primele rezultate ale necropsiei elevului de 15 ani din Bacău care a murit, în curtea școlii din comuna Parincea. Cadrele didactice au intervenit imediat și au cerut ajutor medical de urgență, însă copilul nu a mai putut fi salvat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Primele rezultate ale necropsiei elevului din Bacău care a murit la școală
- 2 Profesorii au încercat să îl salveze până la sosirea ambulanţei
- 3 Medicul a ajuns după două ore de la apelul la 112
- 4 „Natura apelului nu era de așa o gravitate'
- 5 Ministerul Sănătăţii a trimis controale la Ambulanţa Bacău
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, băiatul s-a simțit rău în timpul programului școlar, iar profesorii au început imediat manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajelor medicale.
Cuprins
Primele rezultate ale necropsiei elevului din Bacău care a murit la școală
Robert, elev în clasa a opta, s-a prăbușit din senin în pauza de prânz, chiar în curtea școlii gimnaziale din Vlădnic. Mânca un sandviș şi s-ar fi înecat cu o bucată din el. Îngroziţi, colegii şi profesorii i-au sărit în ajutor.
Adolescentul de 15 ani din judeţul Bacău, care joi a murit, la şcoală, s-a înecat cu propria vomă, sunt concluziile legiştilor care au realizat necropsia.
Surse judiciare au declarat, vineri, pentru News.ro că băiatului i-a venit să vomite, în timp ce se afla în curtea şcolii, aături de doi colegi, însă s-a înecat.
„Am văzut tot tot ce s-a întâmplat, s-au străduit profesorii, profesorii erau cei care i-au dat primul ajutor și ambulanta a ajuns foarte târziu foarte târziu copilul mai avea puls. Putea să fie recuperat… Băiatul meu, Robert, putea să fie recuperat', a mărturisit mama lui Robert.
Profesorii au încercat să îl salveze până la sosirea ambulanţei
„Doamna de sport a inceput să îi facă masaj cardiac, doamna de Religie, domnul profesor Ciobanu s-au dus acolo, l-au tras', a spus Iuliana Mihaela Roşu, învăţătoarea băiatului.
Şcoala nu are medic sau asistent, astfel că două doctorițe de familie din comună au fost chemate de urgenţă. Nici ele nu au izbutit să îl salveze. La ora 12:30, profesorii au sunat la 112. Prima ambulanță a ajuns 30 de minute mai târziu. Fără medic. Doar cu asistentă.
„Când am văzut copilul în ce stare este, mi-am dat seama că nu este de competenţa doar a unei asistente şi am solicitat să trimită ambulanţă cu doctor şi cu ATI. Doamna asistentă se plângea că s-a murdărit de vomă. O atitudine recalcitrantă, nepăsătoare', a mai mărturisit Iuliana Mihaela Roşu la Observator.
Medicul a ajuns după două ore de la apelul la 112
O oră de negocieri în care profesorii lui Robert au încercat cu disperare să convingă salvatorii să trimită un echipaj cu medic.
„Am insistat la doamna asistentă, m-am dus acolo la copil şi am rugat-o: „Doamnă, sunaţi la colegii dumneavoastră să trimită ambulanţă cu ATI, cu doctor'. Am implorat, am ameninţat, am rugat, se cunoştea din vocile noastre că eram disperaţi', a spus Iuliana Mihaela Roşu, învăţătoarea băiatului.
Medicul a ajuns în curtea școlii abia după două ore de la apelul la 112. Era prins într-o altă urgență. După 15 minute de resuscitare, inima lui Robert s-a oprit.
„Eu fiind profesoara lui de educaţie fizică şi sport nu am avut nicio adeverinţă de scutire medicală. Dimpotrivă, juca pe terenul de fotbal, sprinten, agil. Un copil sănătos aparent', a afirmat Sorina Marin, profesoară de sport.
„Natura apelului nu era de așa o gravitate'
Sorin Gheorghe Enescu, medic coordonator SAJ Bacău, a explicat că a decis să trimită ambulanța de tip B, cu asistent, deoarece „natura apelului nu era de așa o gravitate’.
„Un copil a căzut în curtea școlii, copiii cad în curtea școlii și din cauză că se lovesc, și din cauză că se împiedică și din cauză de o grămadă de alte chestii. Cel mai repede în situația asta ajunge echipajul mașina de tip B, pentru că e mai ușoară, mașina de tip C e mai grea’, a declarat acesta.
Declarațiile sale contrazic însă informațiile oferite inițial de conducerea Ambulanței Bacău. Directoarea instituției, Aura Crețu, a spus anterior că nu exista niciun medic disponibil în stație la momentul apelului și a precizat ulterior că a aflat târziu că un echipaj cu medic se afla acolo.
„Am întrebat de ce au spus că n-au echipaj. Au spus că e la altă solicitare. La momentul declarației nu aveam această informație’, a afirmat directoarea SAJ Bacău la Digi24.
Potrivit acesteia, în momentul în care asistentul medical a cerut sprijin suplimentar, nu mai exista niciun medic disponibil în județul Bacău, deoarece echipajul plecase între timp la o altă urgență de cod roșu.
„La ora 13:51 s-a eliberat și a plecat spre localitate. A ajuns la 14:22, a continuat resuscitarea împreună cu echipajul care era acolo, iar la 14:38 a declarat decesul’, a precizat directoarea.
Ministerul Sănătăţii a trimis controale la Ambulanţa Bacău
Furia oamenilor vine și dintr-o coincidență cumplită. La începutul lunii, o altă ambulanță a ajuns prea târziu la un copil căzut într-o fântână. Ministerul Sănătății a cerut controale la Serviciul de Ambulanță Bacău. Explicația oficială: nu sunt suficienți medici.
„Noi în comună în timp de două săptămâni am pierdut doi copii şi ambulanţa niciodată nu ajunge în timpul în care trebuie să ajungă', a spus Sorin Roşu, primar.
„Două ore întotdeauna este mult, până când ajunge un echipaj cu medic, dar protocoalele au fost respectate. Din păcate, având un număr mic de medici angajaţi la serviciul de ambulanţă care trebuie să efectueze activitate în ture, cu depăşire de program, nu putem aloca mai multe echipaje cu medic', a declarat Aura Creţu, seviciul de ambulanţă Bacău.
Conducerea școlii a anunțat imediat autoritățile, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia.