Ultimele imagini cu Ştefania Szabo. Ştefania Szabo, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău și chirurg, a fost găsită moartă marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare. Avea doar 37 de ani și era un medic dedicat. Cu mai puțin de o zi înainte să închidă ochii, Ștefania Szabo a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre extinderea secției de penumologie și a dat explicații cu privire la o reclamație a unei paciente.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Ștefania Szabo muncea enorm. O spun colegii săi de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, o spune managerul unității, o spun faptele. Avea minimum şapte gărzi pe lună, plângea și se plângea de oboseală, iar pentru a rezista își administra singură anumite anestezice, susțin colegii săi.
Cuprins
Ultimele imagini cu doctorița Ştefania Szabo
Ultima apariție publică a Ştefaniei Szabo a fost chiar luni, la inaugurarea extinderii secției de Pneumologie, când a fost adus în discuție și cazul unei mame, care spunea că fetița ei a fost neglijată de personalul medical.
„Noi am dat un comunicat de presă inclusiv sâmbătă, în momentul în care a apărut acea postare pe Facebook. Țin să menționez faptul că pe secție, mămica nu a fost recalcitrantă, nu au existat discuții cu personalul medical, nu a avut anumite revendicări, nu s-a întâmplat nimic', declarase Ștefania Szabo cu doar câteva ore înainte să fie găsită moartă.
Doctoriţa nu a dat niciun semn că s-ar simţi rău, spun chiar colegii ei, medici. La ora 14:00 a intrat în garda care trebuia să se termine marți dimineaţa, la ora 8.00. A avut ultimul consult la ora 23.00. Imediat după, a plecat în camera de gardă și nimeni nu a știut nimic de ea până dimineață.
O colegă a găsit-o moartă, cu două ore înainte de terminarea turei.
Doctorița Ștefania Szabo ar fi murit din cauza epuizării
Colegii doctoriţei Ștefania Szabo dau vina pe stres şi epuizare. La fel şi managerul spitalului. „Nu e simplu să faci 8 gărzi într-o lună. Nu-i simplu să munceşti de 8 ori într-o lună câte 32 de ore', a subliniat Graţiela Constantin, lider sindical al Spitalului Judeţean Buzău.
„Colega noastră, din punct de vedere fizic, nu a mai putut duce aceste lucruri. Eu regret această pierdere. Şi îmi doresc în perioada următoare să fiţi sănătoşi şi să fim, într-adevăr, o echipă aşa cum am fost întotdeauna', a transmis managerul spitalului judeţean Buzău într-un discurs public.
„Muncea foarte mult. Nu cred că a avut vreun concediu medical în ultimii trei ani, patru ani de când o ştiu. A venit chiar şi cu branula la serviciu', a povestit Dragoș Porumb, preşedintele Colegiului Medicilor Buzău.
Citește și: Imagini de la priveghiul Ioanei Popescu. Doar Mara Bănică a venit să-și ia adio de la regretata jurnalistă: „Are familie, dar nu a dorit să o înmormânteze
„Am fost de multe ori în situaţia de a o vedea cu cateter la mână, la serviciu. Epuizată. Dacă o luăm matematic, avem programul normal de lucru al medicului de 7 ore care se continuă cu programul de gardă și apoi în continuare încă 7 ore. Aici e marea marea problemă a gărzilor din România. De aceea mulți medici au renunțat la a face gărzi„, a completat Graţiela Constantin, lider sindical al Spitalului Judeţean Buzău.
Ștefania Szabo ar fi luat în calcul să demisioneze
Ștefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie. Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.
„Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg’, scria medicul pe Facebook la începutul lunii septembrie.
Colegii, șocați, spun că femeia a luat în calcul să își dea demisia în urmă cu șase luni.
„Trebuie să înțelegem că trebuie să ne ajutăm între noi. Dacă exista cineva acolo care putea face transferul trebuiau să nu o mai cheme de acasă. Deci plângea și o simțeam că nu mai poate, a fost prima dată când am auzit că vrea să își dea demisia’, a declarat un coleg de-al ei.
Doctorița Ștefania Szabo era în proces cu fostul soț
Doctoriţa a terminat Facultatea de Medicină Carol Davila din Bucureşti şi a făcut rezidenţiatul la Spitalul Floreasca, din Capitală. Ştefania Szabo era, de asemenea, membru de bază al Organizației Femeilor Social-Democrate.
Colegii spun că doctoriţa avusese doar câteva zile de concediu în vară ca să-şi ia examenul de medic primar.
Pe lângă problemele de la muncă, Ştefania trecea şi printr-un divorţ tensionat. A fost căsătorită până la începutul anului cu şeful serviciului anticorupţie al poliţiei din Buzău. Cei doi se judecau acum în instanţă pentru bunuri.
Și în 2020 a fost implicată într-un caz care a captat atenția întregii țări. Pe când era angajată la Spitalul Floreasca, Ștefania Szabo alături de un coleg au fost atacați și răniți de către o asistentă cu un electrocauter, chiar în timpul unei operații.