Viorica Dăncilă îl critică dur pe Ilie Bolojan, în contextul măsurilor de austeritate și al problemelor cu care se confruntă România. Fostul premier susține că șeful Guvernului ar trebui să găsească soluții pentru situația economică și energetică, nu să dea exemple prin reducerea consumului la nivelul instituțiilor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
România traversează o perioadă dificilă, marcată de măsuri fiscale, presiuni asupra bugetului și probleme în sectorul energetic. În acest context, declarațiile și deciziile premierului interimar Ilie Bolojan au generat reacții din partea clasei politice, iar printre vocile critice se numără și fostul premier Viorica Dăncilă.
Dăncilă a ocupat funcția de prim-ministru al României în perioada 29 ianuarie 2018 – 10 octombrie 2019, când Guvernul său a fost demis prin moțiune de cenzură. A fost prima femeie care a ocupat funcția de premier al României. Mandatul său a fost însă unul controversat, fiind însoțit de numeroase dispute politice și critici privind modul de guvernare.
Cuprins
Viorica Dăncilă, mesaj dur pentru Ilie Bolojan
Acum, la mai mulți ani după încheierea mandatului, fostul premier a revenit cu o serie de critici la adresa actualei conduceri a Guvernului. Într-o intervenție la emisiunea „Miza Zilei’ de la Realitatea PLUS, Viorica Dăncilă a vorbit despre situația economică și energetică și i-a transmis un mesaj direct lui Ilie Bolojan.
Fostul premier și-a construit discursul pornind de la situația economică din perioada în care s-a aflat la Palatul Victoria, invocând nivelul datoriei publice, inflația și deficitul de atunci. În același timp, ea a făcut referire și la situația energetică, susținând că România era exportator de energie în mandatul său.
„Am un mesaj pentru domnul prim-ministru interimar Ilie Bolojan, de la un fost prim-ministru. Un fost prim-ministru care poate da lecții, pentru că datoria publică atunci era 34% din PIB, inflația sub 2%, iar deficitul 2,8%. Și aveam a doua cea mai mare creștere economică din Europa și, vorbind de energie, exportam energie.
Domnule prim-ministru, rolul dumneavoastră nu este să faceți nici economie la aer condiționat, nici la lumină. Mi se pare chiar amuzant acest lucru. Rolul dumneavoastră este să țineți aerul condiționat deschis, lumina aprinsă și să găsiți soluții pentru dezastrul în care ați dus țara, pentru că populația plătește pentru ceea ce ați făcut dumneavoastră.
Și toată povara proastei administrări, toată povara fiscală, toate măsurile greșite pe care le-ați luat, toată povara energetică, pentru că suntem în crize suprapuse, o plătește omul de rând. Pe nimeni nu încălzește că dumneavoastră țineți lumina închisă. Mi se pare un lucru care… credeți-mă, nu face cinste unui prim-ministru’, a transmis Viorica Dăncilă la emisiunea „Miza Zilei’.
„Dumneavoastră trebuia să aduceți țara pe linia de plutire’
În continuarea mesajului său, fostul premier a insistat asupra responsabilității pe care o are conducerea Executivului în perioada actuală. Viorica Dăncilă consideră că măsurile simbolice de reducere a consumului nu rezolvă problemele cu care se confruntă populația și a cerut soluții pentru ceea ce ea descrie drept o situație dificilă. Pentru politiciană, responsabilitatea unui premier este să găsească rezolvări la problemele sistemice, nu să transmită populației mesajul că trebuie să accepte noi restricții.
Discursul său a devenit și mai tranșant atunci când a pus sub semnul întrebării capacitatea actualei conduceri de a gestiona situația. Viorica Dăncilă a transmis că, în opinia sa, dacă premierul nu poate găsi soluții, ar trebui să lase locul unei persoane care poate face acest lucru.
„Dumneavoastră trebuia să aduceți țara pe linia de plutire. Iar dacă există acest lucru cu «nu pot», lăsați pe altul care poate!
Vor, prin aceste declarații, să atragă atenția sau să inoculeze frică de la problemele importante ale țării. Mă implic pentru că chiar îmi pasă și chiar cred că sunt oameni de bună credință care iubesc această țară.
M-am săturat să aud «mai strângem cureaua», «haideți să ne întoarcem la lampă»! Eu am învățat, cât am fost studentă, la lampă și lumânare și nu mai vreau să mă întorc acolo’, a încheiat Viorica Dăncilă.
Declarațiile vin într-un moment în care problema reducerii consumului și a costurilor a devenit una dintre temele importante ale administrației publice.