Sara, fiica Adinei Buzatu organizează petrecerea burlăcițelor abia după nuntă, în Italia: ”Plecăm la petrecerea burlacilor și burlăcițelor. Mergem toți, dar o seară fetele o avem separat de băieți” / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adina Buzatu și-a văzut visul cu ochii. Fiica ei, Sara Denise, s-a căsătorit recent cu alesul inimii ei. Evenimentul a avut loc pe data de 8 septembrie, chiar de Sfânta Maria Mică. Partenerul Sarei se numește Luca și lucrează ca designer de brand. Vedeta și fiica ei au venit împreună miercuri seară, la un eveniment.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Sara, fiica Adinei Buzatu organizează petrecerea burlăcițelor abia după nuntă, în Italia. Adina Buzatu a fost prezentă la un eveniment din zona de nord a Capitalei, unde a venit însoțită de fiica ei, Sara Denise. Cu o zi înainte tânăra și-a oficializat relația cu partenerul ei, Luca, la Starea Civilă și au făcut și cununia religioasă. Ce spun cele două femei, mamă-fiică, despre nuntă!


Citește și: Cătălin Botezatu, în centrul atenției la un eveniment de modă: „Moda este o formă de artă pe care o porți’/ Cum s-a fotografiat alături de Adina Buzatu

Ce spune Adina Buzatu despre cununia fiicei ei

Adina Buzatu și fiica ei au venit la lansarea unui produs revoluționar în domeniul frumuseții, care a avut loc în Satul Francez. Cele două femei, mamă-fiică, străluceau de fericire și radiau la propriu, mai ales una dintre ele, care a fost mireasă de curând.

În primul rând, Casă de piatră!

Sara Denise: Mulțumesc.

Cum este să fii femeie măritată?

Sara Denise: Nu simt nicio schimbare încă. Sincer, noi suntem și de atâta timp împreună  și atunci pur și simplu nu s-a schimbat nimic între noi. Totul e la fel! Ceea ce cred că e un semn bun.

Citește și: Cum arată casa în care locuiește Adina Buzatu. Are un living spațios, un perete plin cu flori colorate și un dressing impresionant: „Locul spre care tragem toți e acasă şi e cel mai extraordinar loc de pe planetă’


Dar, la tine? Că ești soacră…

Adina Buzatu: Trebuie să devin mai acră. Soacră, soacră, poamă acră! Prea zâmbesc. Prea mă comport relaxat cu băiatul. Trebuie să îl supun la niște traume, ceva. 

Sara Denise: Stres.

Adina Buzatu: Stres. Da.

Găsești tu ceva.

Adina Buzatu: Da. Găsesc, da. Îl pun să gătească, dar îi place. O să mă gândesc la niște probe de foc pentru el. 

Citește și: Secretul siluetei și al tonusului! Ce program de detoxifiere urmează Elena Gheorghe de două ori pe an: ‘Pielea este mult mai frumoasă, mai sănătoasă, mai strălucitoare, metalele grele ies din corp’/ EXCLUSIV


Adina Buzatu: ‘Am avut emoții mari’

Cum este? Ai evut emoții că se mărită fata?

Am avut emoții mari de bucurie, cumva. Mama la fel. Am văzut-o foarte fericită. L-am văzut și pe el la fel. Și m-a bucurat enorm treaba asta. Sigur că e un moment emoționant la biserică, dar l-am trecut cu bine. Am râs, am plâns, iar am râs, iar am plâns. Mai o lacrimă. Efectiv așa a fost, doar un carusel. 

Și, o vacanță? O lună de miere? Ce mai urmează?

Sara Denise: Noi am făcut acum doar cununia civilă și biserica. Urmează să avem și nunta și, să plecăm câteva zile în Italia. 


Citește și: Mirela Retegan a vorbit despre accidentul suferit în copilărie, după ce a fost jignită pe internet: „O doamnă spune că sunt hidoasă și că am gura strâmbă. Și vreau să-i spun doamnei că are dreptate!'


Adina Buzatu: ‘Plecăm la petrecerea burlacilor și burlăcițelor’

Adina Buzatu: Săptămâna aceasta plecăm la petrecerea burlacilor și burlăcițelor. Mergem toți împreună timp de patru zile, dintre care o seară fetele o avem separat de băieți. Deci, petrecere mare. 

Bravo. Să fie într-un ceas bun! Mulțumim.

Foto: Facebook.