Adrian Mutu, despre relația cu Sandra, după 10 ani de căsnicie: „Apreciez multe la ea – răbdarea, înțelepciunea, susținerea de care mi-a dat dovadă”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adrian și Sandra Mutu formează unul dintre cuplurile care au reușit să păstreze echilibrul într-o relație de lungă durată, în ciuda diferenței de vârstă și a vieților lor aglomerate. După un deceniu de căsnicie, cei doi vorbesc deschis despre felul în care se susțin, cum gestionează momentele în care nu sunt de acord și ce ține, de fapt, relația lor unită.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Adrian și Sandra Mutu au construit, în ultimii ani, o familie în care respectul și sprijinul reciproc par să fi avut un rol important. Cei doi s-au căsătorit simbolic pe o plajă din Cuba pe 1 ianuarie 2016, oficializându-și ulterior uniunea prin cununia civilă din România pe 14 februarie 2017. Din povestea lor de iubire s-a născut Tiago, fiul lor, care se adaugă celorlalți trei copii ai fostului fotbalist: Mario, din căsnicia cu Alexandra Dinu, și Adriana și Maya, din mariajul cu Consuelo Matos.


Adrian Mutu se află, astfel, la al treilea mariaj. Relația cu Sandra a venit după două căsnicii încheiate, însă alături de actuala soție fostul fotbalist pare să fi găsit un echilibru pe care îl apreciază și despre care vorbește deschis în mod public. Între cei doi există o diferență de 14 ani, dar acest lucru nu a împiedicat construirea unei relații solide.

Adrian Mutu, dezvăluiri emoționante despre relația cu Sandra, după 10 ani de căsnicie

În prezent, Sandra Mutu traversează o etapă profesională nouă, după ce s-a alăturat echipei Antena Stars și urmează să prezinte „Retrospectiva Știrilor Antena Stars’. Adrian Mutu a vorbit despre acest pas și despre felul în care își susține soția, mărturisind că acum este rândul lui să îi ofere sprijinul pe care Sandra i l-a acordat de-a lungul anilor.


Citește și: Sandra, soția lui Adrian Mutu, intră în televiziune și va prezenta Retrospectiva Ştirilor Antena Stars: „E momentul să ies din zona de confort’

Fostul fotbalist a vorbit cu apreciere despre calitățile soției sale și a subliniat că este fericit pentru oportunitatea care i-a apărut. Mai mult, Adrian consideră că Sandra merită să se bucure de acest nou început profesional.

„O susțin. Poate să facă tot ce își dorește și tot ce își propune. Cu siguranță are emoții, fiindcă e o lume pe care nu o cunoaște. Eu cred că merită să fie unde este acum. În cadrul familiei, apreciez multe la ea: răbdarea, înțelepciunea, susținerea de care mi-a dat dovadă de peste zece ani. A venit rândul meu să susțin acest proiect al său. Respectul reciproc și dragostea (n.r. secretul relației lor)’, a declarat Adrian Mutu, exclusiv pentru Știrile Antena Stars.


Citește și: Consuelo, fosta parteneră a lui Adrian Mutu, față în față cu actuala soție, Sandra Mutu! Imagini de la ziua Adrianei, fiica cea mică a Briliantului: „La mulți ani, amor!

Declarația lui vine după mai bine de un deceniu de relație și surprinde una dintre constantele cuplului: sprijinul pe care și-l oferă reciproc, inclusiv în momentele în care fiecare are propriile proiecte și provocări.

Cât despre Sandra, aceasta vorbește în termeni la fel de elogioți despre soțul ei.


„Aș spune devotamentul față de tot ce însemnăm noi ca familie (n. red. ce apreciază la Adrian Mutu). Am multe, multe emoții. Cred că va fi o etapă foarte frumoasă, am multe de explorat. Cea mai mare provocare pentru mine este să scap de emoții în fața camerelor’, a mărturisit Sandra Mutu.


Cum gestionează Adrian și Sandra Mutu momentele dificile din căsnicie

O relație de lungă durată nu înseamnă, însă, lipsa discuțiilor sau a opiniilor diferite. Sandra Mutu a vorbit despre acest aspect și a explicat că, în cuplul lor, comunicarea are un rol esențial atunci când apar situații complicate.

Citește și: S-a lansat ‘Il fenomeno – Povestea unui superstar, documentarul despre viața fabuloasă a lui Adrian Mutu: ‘Transmite emoție, le arată oamenilor cine sunt eu în realitate / EXCLUSIV


Deși nu au trecut prin conflicte majore, cei doi recunosc că există momente în care văd lucrurile diferit. Important pentru ei este să discute, să analizeze situația și să ajungă la o soluție care să îi mulțumească pe amândoi.

„Cred că există o compatibilitate foarte bună între noi și cred că totul ține foarte mult de comunicare. Reușim să comunicăm excelent și să ne înțelegem unul pe celălalt chiar și fără cuvinte, doar prin felul în care ne simțim’, mărturisea Sandra Mutu.


Soția lui Adrian Mutu a explicat și cum procedează atunci când apar neînțelegeri între ei:

„Sigur că există momente în care nu suntem de acord, iar cine cedează depinde de situație. În general, aș spune că eu ies câștigătoare din aceste discuții, dar important este că vorbim, analizăm și găsim mereu o cale de mijloc care să ne mulțumească pe amândoi’, spunea Sandra Mutu într-un interviu mai vechi.