Alexandru Ciucu îi răspunde lui Cătălin Botezatu, care a declarat, cu doar câteva zile înainte, că regretă faptul că i-a făcut cunoștință colegului său de breaslă cu Alina Sorescu. Designerul a preferat să-i ofere o replică amuzantă, semn că declarațiile lui nu l-au deranjat și că relația lor rămâne la fel ca până acum.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Totul a pornit de la o revedere emoționantă dintre Cătălin Botezatu și Alina Sorescu, prietena lui de suflet. Designerul a povestit, cu regret, că el a fost cel care i-a făcut cunoștință artistei cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu. Însă, după ce a urmărit scandalul intens mediatizat, a ajuns să-i pară rău că a jucat rolul lui Cupidon și că i-a adus împreună.
Cuprins
Alexandru Ciucu, glumă usturătoare pentru Cătălin Botezatu, care regretă că i-a făcut cunoștință cu Alina Sorescu
Declarațiile lui Cătălin Botezatu au ajuns și la urechile lui Alexandru Ciucu, care nu le-a catalogat drept un atac, ci consideră că designerul a lăsat loc de prietenie. Acesta l-a asigurat că între ei nu există resentimente și că, în ciuda poziției sale față de scandalul cu Alina Sorescu, păstrează respectul reciproc.
„Am auzit de declarațiile lui. Înțeleg din presă că s-a văzut de curând cu Alina la un eveniment. Consider că a fost diplomat și curtenitor, cum îl știu. Apreciez că m-a numit un bun prieten și îl asigur de aceeași prietenie din partea mea’, a declarat Alexandru Ciucu pentru Spynews.ro.
Alexandru Ciucu: „Mă gândesc că îi este puțin teamă de concurență’
Designerul a făcut și o glumă în legătură cu declarațiile lui Cătălin Botezatu, semn că între ei nu există niciun fel de tensiuni. Alexandru Ciucu se află la Saint-Tropez și urmează să lanseze prima sa colecție de rochii.
„Nu cred că ar trebui să îi pară rău că ne-a făcut cunoștință, pentru că relația noastră a durat totuși 14 ani și avem doi copii minunați.
Schimbând puțin retorica, momentan sunt la Saint-Tropez, la o ședință foto pentru lansarea primei mele colecții de rochii. Mă gândesc că poate îi este și puțin teamă de concurență. Glumesc’, a mai spus designerul.
Alexandru Ciucu lansează prima colecție de rochii
Alexandru Ciucu începe un nou capitol din perspectiva profesională, fiindcă se pregătește să lanseze prima colecție de rochii. Creațiile sale sunt concepute din materiale fine, iar colecția este inspirată din anii 60.
„Este o colecție de rochii lejere, dar elegante, rochii de vară, de vacanță la Saint-Tropez sau de party în Cap-Ferrat. Sunt rochii sexy din mătase, imprimeuri chic de inspirație anii ‘60. Este o colecție foarte limitată ca număr de piese pentru că am observat că femeilor le place să aibă piese vestimentare în ediție limitată sau chiar unicat, dacă este posibil’, a mai povestit Alexandru Ciucu, pentru sursa citată.
Sursa foto: Facebook