La două zile după ce și-au unit destinele, Alice Peneacă a făcut primele declarații despre unul dintre cele mai importante momente din viața ei. Modelul a vorbit cu entuziasm despre cele două rochii de mireasă, realizate de la zero după propria viziune, dar a dezvăluit și de ce ea și soțul ei au decis să mai amâne, pentru moment, luna de miere.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Alice Peneacă și partenerul ei, Dragoș Caliminte, s-au căsătorit în urmă cu două zile, în cadrul unei ceremonii în aer liber, înconjurați de familie și prieteni apropiați. Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și sunt părinții unei fetițe, venite pe lume în vara anului 2023, care le-a schimbat complet viața.
Cuprins
Alice Peneacă, primele declarații după nunta cu Dragoș Caliminte
La scurt timp după marele eveniment, Alice Peneacă a povestit cum a trăit ziua nunții și a mărturisit că petrecerea a fost chiar peste așteptările ei. Modelul spune că s-a bucurat să vadă invitații distrându-se până în ultimele momente ale serii.
„Încă mă refac! Încerc să-mi revin. A fost exact cum am visat toată viața. Mi-am dorit din suflet să se distreze toată lumea și să mă distrez și eu la fel de tare. A fost mai mult decât îmi doream, a fost o petrecere pe cinste! Aproape toată lumea a stat până la final. Am fost surprinși și noi, ne așteptam ca spre final să rămână doar prietenii cei mai apropiați, rudele… Dar aproape toată lumea a stat până la sfârșit’, a spus Alice Peneacă, potrivit spynews.ro.
De asemenea, fotomodelul a oferit câteva detalii și despre tortul de nuntă, dezvăluind că a schimbat designul acestuia chiar înainte de eveniment. Mai mult, un detaliu neașteptat a transformat momentul într-unul amuzant pentru miri și invitați.
„Nu am vrut un tort din acela pe etaje, am vrut să fie pe un singur nivel. Cumva am și schimbat designul tortului în ultima secundă, m-am răzgândit eu. Și nu știu, cred că e un trend acum, nu se mai poartă lumânările. Noi nu am avut lumânări la tort! Ne așteptam să suflăm în niște lumânări, am așteptat, n-au venit lumânările, nu știu ce s-a întâmplat, dar a fost foarte amuzant totul’, a mai spus fotomodelul.
Ce spune despre rochiile purtate
Modelul a dezvăluit că ținutele au fost realizate după propria viziune și că procesul de creație a presupus multă muncă și implicare. Totodată, ea a mărturisit că emoțiile adevărate au apărut în timpul ceremoniei religioase, pe care a descris-o drept un moment cu totul special.
„Am avut două rochii pentru care s-a lucrat zi și noapte pentru rochiile. S-a dat tot sufletul pentru rochiile mele. Sunt niște rochii cu tulle, create 100% de mine și de ea. Nu este un model pe care l-am văzut și l-am copiat, chiar a fost ceva creat de la zero, după o schiță.
La cununia civilă nu pot să zic că au fost așa multe emoții, a fost mai mult o formalitate pe care trebuia să o facem. Dar la cununia religioasă au fost din plin! A fost superb în biserică, cred că au fost șapte preoți, corul… a fost chiar o slujbă incredibilă’, a mai spus Alice Peneacă.
De ce amână luna de miere
Deși nunta a trecut, luna de miere mai are de așteptat. Alice Peneacă a dezvăluit că ea și soțul ei nu au stabilit încă destinația în care vor pleca, explicând că își doresc să găsească cea mai bună variantă, mai ales că trebuie să țină cont și de fetița lor.
„Încă nu am planificat nimic, nu ne-am decis. Trebuie să vedem cum facem cu cea mică, noi nu am plecat niciodată mai mult de o săptămână fără ea și ne e greu să luăm o decizie de genul acesta. O să plecăm cu siguranță. Nu chiar o lună, dar vreo două săptămâni o să plecăm undeva. Încă nu ne-am hotărât, avem mai multe locuri pe care ne dorim să le vedem și nu am apucat să le vedem împreună’, a încheiat fotomodelul.
Sursa foto: Instagram