Alice Peneacă – Şedinţă foto sexy la New York: „Rămâne să îl con­ving pe Bobby să se întoar­că la viața din NY”

 Frumoasa Alice Peneacă tocmai și-a sărbătorit al doilea an de căsătorie cu milionarul Bobby Păunescu, într-o vacanță în Italia. Această ședință foto a avut loc, însă, la New York, orașul unde ar vrea să se stabilească. Dacă va reuși să-l convingă și pe Bobby….

Când urmăresc contul de Instagram al lui Alice Peneacă, mă lovește invidia. Cum poate arăta femeia asta atât de bine?! Cu poste­riorul acela bombat și sânii perfecți, pur și simplu mă face să o privesc minute în șir. Chiar dacă n-a avut ni­ciodată înălțimea standard pentru modeling, Alice e dovada vie că, având un pic de încredere în sine, se poa­te ajunge departe. La New York, de exemplu, unde frumoasa soție a omului de afaceri a petrecut mai multe luni singură. Acolo unde aceasta și fotograful de origine română Adrian Nina și-au imaginat un scenariu foto, inspirat din celebrul serial „Desperate Housewives“, combinat cu glamourul din „The Great Gatsby“. Cu o soție atât de frumoasă plecată departe, Bobby Păunescu a avut din nou de înfruntat zvonuri cu privire la divorțul de aceasta. Lumea a speculat fiecare imagine postată de cei doi pe conturile de socializare. Dar după ce în imagini de la petreceri și de prin cluburi s-au duelat, cei doi au reve­nit la momentul zero al relației lor: ziua nunții. „2 great years!!! another 100 years to go!!! You!!!“ posta Bobby Păunescu pe 18 iulie. „#2yearsofmarria­ge #happyanniversarymy­love “ îi răspundea Alice.

În primul rând, spune-ne unde ești, cum îți petreci vara, unde e Bobby în pla­nurile tale de vacanță?

Suntem amândoi în vacanță la Positano acum, unde sărbă­torim al doilea an de la căsăto­rie! Prietenul meu cel mai bun are un hotel aici, așa că avem parte de cea mai frumoasă vacanță în fiecare an.

Ședința foto pentru VIVA! a avut loc la New York, unde înțeleg că ai petre­cut mult timp în ultima vreme. Ce te leagă de acest oraș?

Am stat la New York aproa­pe trei luni de zile. Am fost foarte tristă când am ajuns acolo, însă, după primele două săptămâni, m-am în­drăgostit de acest oraș. Am avut noroc să cunosc oa­meni deosebiți, iar grupul de români de aici chiar are grijă de mine. Îmi place foarte mult și aș vrea să mă mut aici. Rămâne să îl con­ving pe Bobby să se întoar­că la viața din NY!

Când erai mică, ai visat vreodată că vei avea viața fabuloasă pe care o ai acum? Cel puțin așa pare din afară.

Am visat, desigur, și visez în continuare! Dar viața mea este absolut normală, poze­le de pe rețelele de sociali­zare sunt oportunitățile jo­bului, care, din păcate, nu durează la nesfârșit.

Ți-a fost ușor să te adap­tezi la lumea lui Bobby Păunescu? Te-ai simțit respinsă, invidiată?

Pentru mine a fost o surpriză Bobby, pentru că eu nu știam exact „ce și cum“, însă de „adaptat“ mi-a fost ușor. Nu pot spune că viața mea s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Sunt născută și crescută în București, iar părinții mei ne-au oferit mie și surorii mele întotdeauna tot ce ne-am dorit și am avut mereu oportunitatea să că­lătorim în lume. Din ferici­re, am avut noroc să primesc de la părinți tot ce mi-am dorit. Desigur, alături de Bobby văd lucrurile de la un nivel poate diferit, însă asta nu schimbă cu nimic per­soana care sunt acum.

Ai douăzeci și ceva de ani și ești căsătorită cu un tip de 40. Nu simți că pierzi ceva din lumea vârstei tale?

Absolut deloc. Cred că, de fapt, el este cel care mai „copilărește“ încă, așa că nu pot spune că am pierdut ceva.

Au trecut doi ani de când sunteți căsătoriți. Încep să apară întrebările de genul: pe când un moștenitor?

Desigur, ne-am pus întreba­rea asta de multe ori, însă mo­mentan se pare că viața ne oferă tot felul de oportunități pe plan profesional. Un copil este însă binevenit oricând în viața noastră!

Care e secretul relației tale cu Bobby? Cum gestionați statul la distanță? Cum vă petreceți timpul împreună?

Nu avem un secret, avem o relație la fel ca și celelalte persoane care lucrează în acest domeniu. Încercăm să ne sincronizăm și să ne întâl­nim undeva, într-un colț al lumii unde să petrecem timp pentru noi. Stăm foarte mult împreună. Eu sunt plecată doar vreo 4-5 luni pe an și niciodată consecutiv, așa că nu cred că se simte atât de tare distanța. Ce facem când suntem împreună? Nu cred că revista va accepta un ast­fel de interviu. 🙂

Care sunt vulnerabilitățile relației voastre? Bănuiesc că, la fel ca în mai toate cuplurile, nu totul merge perfect nici la voi.

Nu știu să spun care sunt, însă, oricare ar fi, reușim să trecem peste. Cred că, dacă amândoi își doresc, relația de­vine puternică și de neatins.

Cine îți sunt prietenii?

Am foarte mulți prieteni, însă eu și cea mai bună pri­etenă suntem „surori“ de aproximativ 15 ani! Pe par­curs, am întâlnit și alte per­soane care mi-au dovedit că merită încrederea mea și apreciez fiecare persoană care îmi este alături!

Toată lumea asociază imaginea ta cu atributul „sexy“. Cum ai defini tu „sexy“ și când te simți tu sexy cu adevărat?

Cred că „sexy“ este o atitudi­ne. Self confidence înseamnă pentru mine să fii sexy!

Facebook și Instagram te ajută să îți popularizezi imaginea de topmodel și de vedetă. Există și un re­vers al medaliei? Nu te-ai săturat să ai viața pusă sub lupă?

Cred că datorez cariera mea Instagramului. Nu simt că am viața pusă sub lupă, lu­mea vede doar ce vreau eu să vadă! Asta este, până la urmă, social media: afișează imaginea pe care îți dorești tu să o vadă cei din jur, ai ocazia să fii absolut cine vrei, chiar dacă uneori este doar ceva virtual!

Când l-ai cunoscut pe Bobby, urmai cursuri de actorie. Cum a rămas cu planurile tale de a deveni actriță? Ai mai făcut ceva în sensul acesta?

Momentan, sunt în stand-by, pentru că modelingul nu îmi permite să îmi iau foarte mult timp liber. Me-seria de model este scurtă, așa că am suficienți ani să continui cu actoria, dacă mă decid să merg în sensul ăsta cu cariera mea.

Când ai simțit că ai atins un alt nivel (acela de top-model) în cariera ta și ce crezi că te-a adus acolo?

Atunci când am început să lucrez în afară. Nu este ușor, însă satisfacțiile sunt pe măsură!

Care a fost cea mai me­morabilă experiență pe care ai avut-o pe platou?

Cu siguranță, cea mai tare experiență am avut-o cu echipa Yamamay, atunci când am făcut prima cam­panie cu ei. Am făcut poze în costum de baie în Abu Dhabi și, surprinzător pen­tru toată lumea, a fost extra­ordinar de frig! 15 grade, în apă și un vânt incredibil de puternic! Am împărțit o sti­clă întreagă de vodcă pentru a ne încălzi, ca să putem continua ședința foto.

Cum ar arăta o zi liberă ideală pentru tine?

O zi liberă ideală cu siguranță va începe cu un spa, masaj și se va încheia cu o cină gustoasă pregătită de mine! Glumesc… Știu să gă­tesc, însă un restaurant este întotdeauna cea mai bună opțiune!

 

Making of New York New York

Adrian Nina este un fotograf de origine română care are norocul să lucreze și să locuiască în marea metropolă. Fotografiile sale au fost publicate în reviste precum 1883 Magazine, ADON, TWELV, Bullett, Elle sau Harper’s BAZAAR. Autorul editorialului foto special cu Alice Peneacă, acesta surprinde adesea în foto­grafii fragilitatea și frumusețea vedetelor, dar și a tinerelor modele din New York.

Cum ați gândit povestea din spatele shootingului cu Alice?

Inspirat de „Great Gastby“/„Desperate Housewives“, am gândit că Alice are toa­te atuurile pentru un shooting care s-a desfășurat într-un cadru excentric: un cas­tel din West Village (Manhattan).

Cum ai ajuns să locuiești și să lucrezi în New York?

Era prin 2003, când, venind din Dallas, unde locuiam cu părinții, am făcut cunoștință pentru prima dată cu NY în timpul unei vizite la un prieten. M-a fasci­nat tumultul acestei metropole. Eram foarte tânăr pe atunci, mi-am dorit cu ar­doare să mă întorc, ceea ce s-a și întâm­plat, câteva luni mai târziu, oferindu-mi șansa să mă dezvolt într-un mediu multi­cultural atât de diversificat.

Cum a început povestea ta de iubire cu fotografia?

Bunicul și părinții mei au fost fotografi. Nu profesioniști, amatori, dar cu o mare pasiune pentru această artă. Bunicul avea laborator foto în baie. Echipamente foto, aparate și obiective erau peste tot prin casă. Filmele erau puse la uscat, agățate cu cârlige de rufe de lustra din sufragerie. O imagine care astăzi ar intra în categoria „modern art“. În timpul ani­lor de liceu la Creekview HS, am practi­cat imaginea, cu predilecție video. Gândeam că trebuie să fiu cu un pas pes­te membrii familiei mele și să mă dezvolt într-o nouă tehnologie a imaginii. Intențiile de a studia la Art Institute of Dallas au eșuat și ele odată cu venirea în NY, locul unde modelingul este peste tot, unde frumusețea feminină prezentă nu poate fi captată altfel decât printr-o foto­grafie de foarte mare calitate. Așa mi-am început propriile studii despre fotografie, învățând continuu ce să iau și ce să nu iau de la colegii mei de breaslă.

Cât de greu ți-a fost să îți construiești un portofoliu foto aici?

Pentru a te realiza în această industrie este foarte important să ai sprijinul celor din jur. Chiar dacă se avansează greu, indife­rent cât de sus ajungi, nu vei uita niciodată de unde ai pornit. Am multe proiecte în derulare, dar reușesc să avansez cu greu în parcurgerea lor din cauza timpului limi­tat. Sunt matinal. Majoritatea activităților le parcurg până în prânz. Chiar dacă am o agendă stabilită, în NY este greu să o respecți. În partea a doua a zilei, apar oportunități (întâlniri, evenimente, ședințe) de ultim moment pe care trebuie să le onorezi.

Ce îți place să surprinzi la femei în fotografii?

Femeile sunt frumoase prin definiție. În lumea modelingului pătrund însă cele mai frumoase, indiferent de nație. Din punct de vedere profesional, o atracție am pentru femeile nordice roșcate, cu pistrui și ochi albaștri, pentru care mi-am și creat un stil propriu în a le fotografia.

La portrete acord atenție mai ales ochilor, pe care urmăresc să-i scot în evidență. Nu culoarea are importanță, ci forma și ex­presia lor. Ei sunt la fel de importanți ca și micile imperfecțiuni ale feței, cum ar fi pistruii, alunițele, mici riduri sau gropițele din obraji sau bărbie. Sunt elemente care ne evidențiază de ceilalți.

Ce îți place la New York?

Competiția în NY este foarte mare, de unde și zicala: „If you can make it in New York, you can make it anywhere“. Trebuie să fii convins că, prin ceea ce faci, ești cel mai bun, să persiști în această idee, pentru că New York-ul îți oferă mult mai multe posibilități. Dacă se închide o ușă, se deschid alte șapte. Tot la fel de impor­tant este să fii activ continuu, să fii la locul potrivit în momentul potrivit.

 

ALINA BĂISAN Foto ADRIAN NINA