Ana Maria Brânză s-a recăsătorit, la doi ani și jumătate după divorț. Cine este soțul ei și unde au făcut cununia: „Un cuplu frumos, unit de iubire, încredere!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ana Maria Brânză trăiește o nouă poveste de iubire și a făcut un pas important alături de partenerul său. Fosta campioană olimpică s-a căsătorit pentru a doua oară, iar ceremonia a avut loc la Sinaia, într-un cadru intim, alături de familie și de oamenii apropiați. Noul început vine după o perioadă în care sportiva și-a păstrat viața personală departe de atenția publică.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Ana Maria Brânză a mai fost căsătorită cu Pavel Popescu, fost jucător de polo. Cei doi au format un cuplu timp de nouă ani, din 2015 până în 2024. După divorț, fosta sportivă și-a continuat discret parcursul personal, iar acum și-a găsit din nou fericirea alături de un alt bărbat.

Citește și: Ce face fosta mare campioană la scrimă, Ana Maria Brânză, la 5 ani de la retragere: „Mult timp am privit acea medalie ca pe o destinație, însă astăzi privesc altfel'


Ana Maria Brânză s-a căsătorit pentru a doua oară

Ana Maria Brânză se află într-un nou capitol al vieții sale, de această dată alături de Gabi Barbu, bărbatul cu care și-a unit destinul. Ceremonia a avut loc la Sinaia, iar momentul a fost unul discret, dar plin de emoție. Imaginea cu cei doi proaspăt căsătoriți a fost publicată în mediul online și a strâns rapid numeroase reacții din partea celor care îi urmăresc.

Cununia civilă a fost oficiată de primarul Vlad Oprea, care a marcat momentul printr-o fotografie alături de cei doi. Edilul a transmis, totodată, un mesaj despre importanța evenimentului și s-a declarat onorat să fie parte din ziua în care fosta campioană olimpică și-a început un nou drum alături de Gabi Barbu.

„Am avut bucuria de a oficia cununia unui bun prieten, Gabi Barbu, alături de aleasa inimii sale, Ana-Maria Brânză – campioană mondială la spadă și una dintre marile sportive ale României.

Dincolo de medalii și performanțe, am descoperit o femeie caldă, veselă și plină de farmec. Împreună formează un cuplu frumos, unit de iubire, încredere și bucuria de a merge mai departe umăr lângă umăr.


Astăzi, Ana-Maria a câștigat cea mai frumoasă „finală’, iar Gabi a primit medalia vieții sale!

Casă de piatră, dragii mei! Să aveți parte de o viață plină de iubire, sănătate și cât mai multe victorii împreună!’, a scris Vlad Oprea în mediul online.

Ana Maria Brânză și-a încheiat cariera sportivă

Ana Maria Brânză și-a încheiat cariera în scrimă în 2021, după mai bine de două decenii dedicate sportului de performanță. Retragerea a venit după o perioadă în care a reușit să își construiască un palmares impresionant și să devină una dintre cele mai cunoscute sportive din România.


Citește și: Oana Roman susține că a fost amenințată cu moartea și că persoane necunoscute i-au filmat casa. A apelat la Poliție: „Jigniri, blesteme. M-au călcat în picioare!’

Citește și: Cu cine a fost surprins Radu Mazăre Jr. de paparazzi la o petrecere, în toiul nopții, în Mamaia


De-a lungul carierei, fosta scrimeră a obținut rezultate importante atât la competițiile europene și mondiale, cât și la Jocurile Olimpice. Ana Maria Brânză a cucerit medalii pentru România și a rămas, după retragere, una dintre figurile reprezentative ale scrimei românești.

Sursa foto: Facebook