Ana Ularu are o carte de vizită impresionantă, de-a lungul carierei jucând în producții internaționale alături de actori mari, precum Tom Hanks sau Keanu Reeeves. Totuși, atunci când a fost întrebată cu ce actor ar alege să joace toată viața de acum înainte, actrița a dat un răspuns neașteptat și emoționant.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Ana Ularu are un parcurs profesional impresionat. Născută în București, într-o familie de artiști, și absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale’, Ana și-a început cariera la doar 9 ani. De atunci, a jucat în numeroase filme și seriale, atât în România, cât și în străinătate. A fost premiată la Gala Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal și a fost desemnată „Shooting Star’ de European Film Promotion în cadrul Festivalului de la Berlin. A apărut în producții internaționale alături de Keanu Reeves, Bradley Cooper și Tom Hanks, și a avut roluri în seriale precum „Emerald City’, „The Borgias’, „Alex Rider’ și „Jack Ryan’. Totuși, dacă ar fi să joace de acum înainte doar cu un singur actor, acesta nu ar fi una dintre vedetele supercunoscute de la Hollywood.
Cuprins
Ana Ularu, despre provocările din carieră
Recent, Ana a acceptat o nouă provocare profesională: va fi gazda emisiunii „Trădătorii’, difuzată de PRO TV, începând cu luna octombrie. Într-un interviu acordat în exclusivitate colegilor de la Libertatea, actrița a vorbit despre carieră, alegeri și… actorul cu care ar juca pentru tot restul vieții.
Citește și: Cine este Ana Ularu. Actrița e căsătorită, are o fiică și a jucat cu actori mari de la Hollywood
Și cum discuția s-a învârtit în jurul emisiunii unde ea este un pion important, Ana a fost întrebată și dacă s-a simțit trădată vreodată.
„Da, evident! Și la fel de evident că nu voi expune nume aici. Sunt prietenii sau chiar relații apropiate, de familie, care se pot termina tare nefericit, când invidia murdărește loialitatea sau intervin terți binevoitori care distrug temelii. Cred că deseori noțiunea de ‘Schadenfreude, de a te bucura de răul celuilalt și de a-i fi alături doar din bucuria de a-i fi superior cu ceva în acel moment, e cel mai nociv element dintr-o relație interumană. Cel mai greu e să fii alături de cineva cu bucuria și generozitatea pentru a-i celebra bunăstarea. Eu știu asta despre mine: mă bucur nespus de succesul în orice segment al vieții prietenilor mei’, a spus Ana Ularu în exclusivitate pentru Libertatea.
Ana Ularu mărturisește alături de ce actor ar juca toată viața
Actrița a recunoscut și că are un regret în ceea ce privește alegerile pe care le-a făcut în carieră, cu toate că a avut motivații justificate atunci când a refuzat anumite proiecte.
„Aș accepta ‘The Best Offer al lui Giuseppe Tornatore. În rest, tot ce am refuzat a fost cu credința că fie nu mă potriveam, fie că făcusem ceva asemănător și m-aș fi trădat singură repetându-mă (aici am o idee clară pe care o voi ține pentru mine), fie că nu aveam întru totul credința că respectivul proiect era finalizat sau gândit cu atenție și responsabilitate. Și nici nu regret vreo alegere. Am ajuns în acest punct în exclusivitate prin munca mea și curățându-mi cât am putut traiectoria, păstrându-mi mintea deschisă și nevoia de joc mereu vie. Poate mi-ar fi plăcut să lucrez mai mult alături de regizorii noilor generații din România, dar aici ar fi trebuit schimbat altceva din ‘matriță: nu alegerea mea, ci a lor’, a afirmat Ana Ularu.
Actrița a fost luată prin surprindere de o întrebare neașteptată, dar a răspuns fără ezitare cu ce actor i-ar plăcea să joace tot restul vieții dacă ar avea de ales doar unul: „Soțul meu: Marc Rissmann’!.
Ana Ularu și Marc Rissmann, un cuplu și în viață, și pe scenă
Într-o lume în care relațiile de cuplu sunt adesea puse la încercare de ritmul alert al vieții și de presiunile exterioare, Ana Ularu și Marc Rissmann reușesc să scrie o poveste de iubire autentică, profundă și emoționantă. Actrița, cunoscută pentru rolurile sale intense și pline de profunzime, trăiește o relație discretă, dar extrem de armonioasă alături de soțul ei, actorul german Marc Rissman. În urmă cu patru ani, aceștia au devenit părinții Ezrei, o fetiță adorabilă.
Ana și Marc sunt un cuplu atât în viața reală, cât și pe platourile de filmare, unde au jucat împreună nu o dată. Și semn că chimia dintre ei este desăvârșită, Ana și Marc împart și aceeași zi de naștere.
„Am jucat împreună de multe ori și ne place la nebunie. În „Spy/Master, în „Subteran. Am fost amândoi în „Andor, dar episoade diferite. Și cel mai frumos, am jucat împreună în „For the Love of a Woman, în regia lui Guido Chiesa, și am avut premiera internațională la Mediterrane Film Festival din Malta chiar anul ăsta, de ziua noastră − suntem născuți amândoi pe 26 iunie', a spus actrița într-un interviu pentru VIVA!
Deși actorii sunt cunoscuți pentru egoul lor, între Ana și Marc nu există controverse în privința rolurilor pe care le interpretează.
„Ne sfătuim și construim împreună rolurile. Vedem mereu semne pentru celălalt în lume, ne vin idei, împărtășim cu mega entuziasm revelațiile. E tare plăcut să faci un personaj împreună. Critici nu suntem. Suntem sprijin și majoretă pentru celălalt', ne-a mai m[rturisit Ana. (zâmbește)
Fiecare zi e o declarație. Prin prezență, prin acceptare, prin îmbrățișarea a tot ce suntem. Prin gesturi mici de grijă și tandrețe. Nu mă interesează scris cu trandafiri pe cer și gesturi flamboaiante, idealizări ale romantismului, ci dragostea dăruită zilnic, alegerea celuilalt în totalitatea lui.
Cum și-a cunoscut Ana Ularu soțul
Întâlnirea lor a fost scrisă în stele, și putem spune asta fără să greșim. Iar asta deoarece Ana și Marc nu s-au cunoscut pe platourile de filmare, așa cum, poate, își imaginează fanii lor. Soarta le-a ghidat pașii și i-a adus împreună exact ca pe protagoniștii unui film romantic. De atunci, au rămas împreună.
„Într-un muzeu de artă (n. red. – s-au cunoscut), în Los Angeles. A fost o întâlnire magică în fața unor tablouri nu tocmai pe gustul niciunuia dintre noi. În general, cum ajung într-un loc, verific expozițiile – știam că de data aceasta LACMA nu avea ceva interesant. Cu toate astea, după o probă, m-am întors brusc din drum și am decis sa merg la muzeu. La fel și în cazul soțului meu, într-o zi perfectă pentru surf, a decis complet neașteptat să meargă la acea expoziție.
Am început să vorbim, am mers împreună prin tot muzeul, undeva la artefactele budiste ne-am dat seama că suntem amândoi actori, europeni, că trebuia practic să ne fi întâlnit la proba la care fusesem eu… Multe coincidențe. Seara am fost împreună la un concert minunat și restul e cumva istorie„, a mai povestit Ana Ularu pentru VIVA!