Recent, Anamaria Prodan a vorbit deschis despre efectele pe care anii de tensiuni, certuri și scandaluri publice le-au avut asupra sănătății sale. După un divorț intens mediatizat și conflicte cu bărbați în lumea fotbalului care au ținut prima pagină ani la rând, impresara spune că a ajuns să își privească viața complet diferit. Invitată recent într-un podcast, Anamaria Prodan a mărturisit că toate luptele purtate în trecut au lăsat urme serioase, inclusiv probleme de sănătate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Ani la rând, numele Anamariei Prodan a fost asociat nu doar cu lumea fotbalului – una dedicată aproape exclusiv bărbaților – și a showbizului, ci și cu numeroase controverse. Divorțul dintre impresară și Laurențiu Reghecampf a fost unul dintre cele mai comentate subiecte din presa mondenă, mai ales după scandalurile publice, acuzațiile reciproce și tensiunile care au escaladat inclusiv în spațiul public.
Separarea lor, confirmată oficial după aproape 15 ani de căsnicie, a fost precedată de episoade tensionate care au ajuns constant în atenția publicului. În tot acest timp, Anamaria Prodan a continuat să afișeze imaginea unei femei puternice și greu de doborât. Acum însă, vedeta recunoaște că presiunea acumulată de-a lungul anilor și toate conflictele în care a fost implicată au avut consecințe serioase asupra sănătății sale.
Cuprins
Anamaria Prodan, despre urmările scandalurilor care i-au marcat viața
Invitată recent în podcastul „Femei fără scuze‘, Anamaria Prodan a vorbit sincer despre felul în care privește astăzi toate conflictele din trecut. Vedeta spune că nu a fost niciodată genul de persoană care să accepte compromisuri doar pentru a evita tensiunile și că a preferat întotdeauna confruntarea directă.
„Așa sunt eu. Am încercat și eu să mint în viață, dar uitam ce mințeam și ajungeam în niște situații de ziceam: Doamne ferește!’. Pentru ce să-ți complici viața? Ca să nu mă fac de râs? Niciodată n-am făcut frumos doar ca să fie bine. Poate că, dacă făceam pe plac tuturor, îmi era mai ușor. Dar eu nu cred în vorba aia cu capul plecat sabia nu-l taie’.
Îi spuneam și lui Ronald: Ba da, e primul tăiat, că e cel mai simplu’. Te distrezi când tai capetele plecate. Eu n-am făcut frumos niciodată. Și când am făcut cel mai mare circ cu fiecare bărbat din țara asta, îți dai seama că, atunci când m-au văzut la pământ, pentru ei a fost petrecere: Gata, am scăpat de nebună!’. Dar nu pledez niciodată pentru capul plecat. Nici pentru a duce lupte care doar ne distrug’, a povestit Anamaria Prodan în cadrul podcastului.
Anamaria Prodan a explicat că, odată cu trecerea timpului, perspectiva ei asupra conflictelor s-a schimbat radical. Dacă înainte simțea nevoia să lupte pentru fiecare situație, acum spune că a înțeles cât de mult rău îi făceau toate aceste tensiuni.
„Am ajuns să fac și un mini anevrism cerebral’
În aceeași discuție, impresara a mărturisit că stresul acumulat și scandalurile constante au avut inclusiv efecte asupra sănătății sale. Vedeta spune că a început să privească diferit atât relațiile, cât și energia consumată în conflicte fără final.
„Noi ne ducem spre mormânt, iar ceilalți rămân și, după trei zile, nimeni nu-și mai amintește de tine. Acum trăiesc fiecare secundă altfel. Știi cum mi-am setat viața? Nu mă mai interesează să fiu recunoscută sau validată de nimeni. Fiul meu mi-a zis: Mama, cred că nu mai ai aceeași putere, că nu te mai cerți cu nimeni și nu le mai e frică de tine’.
Și i-am răspuns: Ești încă mic, dar o să înțelegi că toată nebunia aia, certuri, scandaluri, nu ne-a făcut decât rău. Nu a ieșit nimic bun din ele’. Scandalurile pe care le făceam, chipurile pentru fotbal, îmi mâncau ani din viață. Am ajuns să fac și un mini anevrism cerebral. De asta spun: când simți că merită, luptă. Dar când nu mai merită, închide frumos și pleacă fără regrete’, a mai povestit Anamaria Prodan.