Anca Alexandrescu a postat, pe Facebook, o primă reacție, la scurt timp după anunțul că Realitatea Plus se va închide. Realizatoarea transmite că postul TV va contesta decizia CNA în instanță, iar între timp va emite pe internet.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Anca Alexandrescu, prima reacție după ce s-a aflat că postul Realitatea Plus se închide
- 2 Anca Alexandrescu: „Cred că există o legătură directă cu ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu'
- 3 „Eu sunt dispusă să fac transmisii din fața Pieței Victoriei sau din fața Palatului Cotroceni'
Anca Alexandrescu, prima reacție după ce s-a aflat că postul Realitatea Plus se închide. Propunerea de retragere la licenţei a fost votată de Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniela Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu. Georgică Severin şi Lucian Dindirică, membri CNA, s-au retras de la vot.
Cuprins
Anca Alexandrescu, prima reacție după ce s-a aflat că postul Realitatea Plus se închide
Consiliul Național al Audiovizualului a retras licența postului de televiziune Realitatea Plus marți, 7 aprilie, din cauza amenzilor neplătite din 2024. Este vorba de datorii de 605.000 de lei strânse din 28 de amenzi, conform Pagina de Media.
Cu toate acestea, televiziunea plătise amenzile primite în 2025.
Anca Alexandrescu a postat, pe Facebook, o primă reacție după decizia CNA. „Bine ați venit în dictatură! Da, e adevărat că CNA ul ne-a ridicat licența deși toate amenzile sunt plătite (inclusiv cele suspendate de instanța)! V-am spus că asta vor face! Dar nu ne vom opri! Vom contesta în instanță și vom emite în continuare pe online!
Și dacă e nevoie și din față Palatului Victoria și de la Cotroceni! Așa că ne vedem diseară de la ora 21 pe toate platformele online!’, a transmis Anca Alexandrescu.
„P.S. Tuturor celor care înjură, mă jignesc și se bucură de această decizie le spun atât: mă voi ruga pentru voi! Nu cedăm!’, a încheiat ea.
Citește și: Realitatea Plus se închide. CNA a retras licența postului de televiziune din cauza unor amenzi neplătite
Anca Alexandrescu: „Cred că există o legătură directă cu ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu'
Într-o intervenție pe post, Anca Alexandrescu a a declarat că, din punctul său de vedere, decizia ar avea strânsă legătură cu ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu și ar fi fost luată tocmai în ideea în care fostul candidat la prezidențiale să nu mai aibă o platforma unde să poată vorbi liber.
„Am spus de câteva luni de zile că acesta este scopul: să se ridice licența Realității Plus, singura televiziune care spune altceva decât toate televiziunile puterii.
Singurul loc în care Călin Georgescu putea să vorbească liber și cred că există o legătură directă cu ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu, în așa fel încât să nu mai aibă acea platformă să vorbească în fiecare săptămână și apoi închiderea Realității Plus, ca să nu mai poată să vorbească Călin Georgescu„, a declarat Anca Alexandrescu.
„Eu sunt dispusă să fac transmisii din fața Pieței Victoriei sau din fața Palatului Cotroceni'
Anca Alexandrescu a dezvăluit însă că Realitatea Plus își va continua activitatea în format online:
‘Dar, ce să vezi, noi nu ne oprim aici. Vom continua să emitem online, nu ne poate opri nimeni. Așa cum am spus, nu cedăm. Eu sunt dispusă să fac transmisii din fața Pieței Victoriei sau din fața Palatului Cotroceni.
Este foarte clar că sistemul astăzi și-a pus ambiția și am dovedit clar, cu documente, cu ordine de plată, că sunt plătite toate amenzile. Nu au ținut cont de acest lucru, a fost ordin pe unitate, nu s-a dorit să se mai amâne pentru studierea documentelor și s-a luat această decizie. Ne așteptam la acest lucru, nu este un lucru neașteptat. Mă întreb însă cât va mai suporta poporul român încă o dovadă de dictatură’, a declarat Anca Alexandrescu.