Anca Serea a spus care sunt regulile care se respectă cu sfințenie în familia ei: „Suntem diferiți, dar mereu o echipă. Familia este mereu pe primul loc”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anca Serea a spus care sunt regulile care se respectă cu sfințenie în familia ei. Mesajul transmis de vedetă pe rețelele de socializare a arătat cât de importante sunt pentru ea iubirea, respectul, sinceritatea și sprijinul reciproc. Ea a explicat că toate deciziile se iau împreună și că, indiferent de momentele dificile, familia rămâne mereu pe primul loc.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI


VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Anca Serea le-a spus urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare care sunt regulile simple după care se ghidează familia ei. Vedeta a vorbit despre respect, sinceritate, sprijin și decizii luate împreună. Ea a subliniat faptul că, indiferent de probleme, acasă se găsește mereu iubire.


Citește și: Anca Serea, declarații neașteptate despre viața intimă cu Adi Sînă, după 15 ani împreună: „Suntem încă tineri și e normal să mai plecăm și la hotel'

Anca Serea a spus care sunt regulile care se respectă cu sfințenie în familia ei

Prin intermediul rețelelor de socializare, Anca Serea a vorbit deschis despre regulile care stau la baza familiei sale. Ea a publicat un mesaj în care a explicat ce principii îi țin uniți pe toți, indiferent de situațiile prin care trec.

Vedeta a spus că în familia ei există „12 reguli nescrise’, care pun pe primul loc iubirea, respectul, susținerea și sinceritatea. Ea a subliniat că, deși fiecare membru al familiei este diferit, toți formează o echipă.

„12 reguli nescrise în familia noastră. Iubire, respect, susținere, sinceritate, râsete, iertare și timp petrecut împreună. Suntem diferiți, dar mereu o echipă. Vorbim întotdeauna cu respect, chiar și atunci când nu suntem de acord. Deciziile importante le luăm împreună – fiecare voce contează. Indiferent cât de grea devine viața, acasă vei găsi mereu iubire și sprijin. Familia este mereu pe primul loc! Nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta. Vacanțele le plănuim în familie, pentru ca fiecare să se simtă inclus. Ne susținem visele, chiar dacă sunt diferite. Ne ajutăm fără să ni se ceară. Râdem mult, chiar și în zilele mai grele. Spunem adevărul, chiar și atunci când e greu – iubirea noastră nu depinde de greșeli’, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram.


Citește și: Anca Serea a leșinat în brațele lui Adrian Sînă, în străinătate: „A fost, cred, cel mai greu moment din viața mea!'/ Ce s-a întâmplat atunci

Vedeta a făcut declarații neașteptate despre viața intimă cu Adi Sînă, după 15 ani împreună

În urmă cu două luni, Anca Serea a făcut declarații neașteptate despre viața intimă cu Adi Sînă, după 15 ani împreună. Vedeta a vorbit despre importanța momentelor intime într-un cuplu.

„Noi mai dormim la hotel. Și împreună, și separat. E firesc. Mai plecăm și de acasă. Chiar avem un hotel preferat în centrul capitalei. Altfel n-am reuși, îți dai seama. Suntem încă tineri și e normal să mai plecăm și la hotel. Câteodată se duce el și mă așteaptă pe mine sau câteodată mă duc eu și îl aștept.


Pasiunea în cazul nostru, pentru care lucrăm mult. Faptul că nu ne plictisim unul de celălalt. Avem activități comune, deși el nu e foarte des acasă. El are un rol important, că trage de mine mult, chiar și când sunt foarte obosită și nu am chef. Îmi spune să mergem la masă, la un film, hai în vacanță. Chiar acum a vrut să-mi facă o surpriză, dar știam că urmează o perioadă aglomerată. A vrut să mergem la Viena, unul dintre orașele mele preferate. Ce să mai spun, multă toleranță, comunicare. Adi lasă mult de la el. Eu sunt un pic mai înverșunată și mai supărăcioasă. Mai vine cu câte un buchet de flori acasă, mă întreabă ce să cumpere de mâncare, mai mergem la masaj, lucruri din astea simple care pentru mine sunt importante. Cel mai mare avantaj al relației noastre este că nu petrecem foarte mult timp împreună’, a dezvăluit ea.


Citește și: Psihologul Ion Duvac, acuzat că-şi hărţuieşte sexual pacientele. I-a spus unei femei că este „o bunăciune în draci' şi că trebuie să înveţe să facă sex „de calitate', ca să scape de depresie / Cum se apără psihologul


Anca Serea și Adrian Sînă sunt căsătoriți din anul 2015

Anca Serea și Adrian Sînă au o familie mare și frumoasă, cu care se mândresc ori de câte ori au ocazia. Vedeta are doi copii din prima căsnicie, pe Sarah și David, iar alături de artist îi are și pe Noah, Ava, Moise și Leah. Cei opt trăiesc ca o adevărată echipă, unde fiecare se simte sprijinit și apreciat.

Cei doi parteneri de viață sunt considerați unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea mondenă de la noi. Sunt împreună din anul 2011 și s-au căsătorit în 2015.


În luna noiembrie a anului 2025, ei au împlinit 10 ani de la nuntă, moment care a marcat un deceniu cu reușite în carieră și stabilitate acasă. Cu acest prilej, vedeta a vorbit despre lucrurile în care crede, și anume dragoste, respect și echilibru în familie.

Sursa foto: Instagram/ Facebook